Editura Humanitas ne propune volumul „…și toate zilele de azi”, de George C. Dumitru, recent apărut în colecția 821.135.1 Scriitori Români Contemporani. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

și toate zilele de azi aduce în literatura română actuală un tip de personaj surprinzător, care le va aminti multora de Ignatius J. Reilly, din Conjurația imbecililor. Incapabil să se integreze în orice fel de structură socială, Emilian locuiește împreună cu mama lui, a cărei moarte o așteaptă pentru a-i moșteni apartamentul și a-și împlini visul de a trăi fără să fie nevoit să muncească. Discursul lui e al unui hater sincer până la cinism, aproape odios, cu un umor întunecat, dar, în mod paradoxal – și în asta constă principala reușită a cărții –, acesta va sfârși prin a-l face pe Emilian să-i fie simpatic cititorului.

„Am început să scriu cartea ca pe un pariu: la adăpostul personajului principal, care mi se contura din ce în ce mai clar pe măsură ce așterneam rândurile pe ecranul laptopului, mi-am permis un exercițiu de imaginație, având în minte o singură întrebare: Cum ar fi dacă ne-am opri măcar pentru o clipă din tăvălugul vieții și ne-am da toate măștile jos? Dacă am decide să fim liberi și sinceri cu lumea, să îi spunem lucrurile în față, așa cum ne vin la gură, fără a ne gândi la consecințe? Sinceritatea, mai presus de orice. Adevărul vizibil, exprimat fără opreliști, fără ipocrizie. Emilian îmi poartă, convenabil, gândurile printre pagini. Trăiește o viață imaginară, dar nu imposibilă, o viață cu bune și rele, lipsită de spectaculos, dar plină de inedit, pe care, pe alocuri, poate ar merita să o trăim cu toții. Măcar din când în când.“

George C. Dumitru s-a născut la 26 februarie 1978 în Constanța. A terminat Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică în București. A lucrat în domeniul IT ca programator și manager de proiect. În 2005 a fondat compania de tehnologie DirectVision, pe care o conduce în prezent. A debutat în 2003 în cadrul antologiei de proză scurtă Respiro, apărută la Editura Dacia. Alte povestiri au apărut în revistele literare TomisOglinda LiterarăCronica VecheViața RomâneascăTiuk, Revista de suspansOpt MotiveVatraLiternautica și în antologiile Cele mai frumoase proze ale anului (Adenium, 2014) și Orașul (Gestalt Books, 2016). În 2010, povestirea „Opulență“ a fost tradusă și inclusă în antologia Pensi che ci saremmo potuti conoscere in un bar?, coordonată de Editura Caravan Edizioni din Italia. A publicat volumele de proză scurtă  Poveste cu o fată (Vremea, 2010), Sub mâinile mele (Herg Benet, 2014),  Tenebre  (Cartea Românească, 2017) și romanul Mișcarea de rezistență (Paralela 45, 2013).

Cartea are 248 de pagini, costă 34 de lei și poate fi comandată aici: https://bit.ly/32lxa7b

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.