Recomandarea O Mie de Semne de astăzi este volumul de poezie „Tagliatelle allegro”, de Mina Decu, recent apărut la Editura Cartier în colecția Rotonda. Cartea va avea lansarea la Bookfest sâmbătă, 1 iunie, de la ora 15.00, standul Cartier. Alături de Mina se vor afla Monica Stoica, Victor Cobuz și Gheorghe Erizanu.

„Volumul Minei Decu e o dublă desprindere (+ triplu tulup, cvasi-cvadruplu axel) în toate accepţiunile termenului: în primul rând, ca rite of severance, răsplătind ochiul atent şi cititorul disponibil emoţional cu un arc luminos de cerc de la apropierea emfatică la o distanţare empatică (câştigată şi menţinută, doar în aparenţă paradoxal, prin compasiune), dimpreună cu întreg haloul de hipertrofie senzorială al acestor stări liminale; în al doilea rând, o distanţare de formula minimalistă, metamorfozată într-una dintre cele mai mature, rafinate şi – totodată – persuasive poetici ale corpului din peisajul ultimilor n-zeci de ani. Deşi (dezamăgitor pentru mine!) filamentele de gluten cu preparare rapidă lipsesc cu desăvârşire în afara titlului, în cartea asta – şi mai ales, încă mai limpede în respiro-ul tăcut de după lectură – se găseşte ceva din magia filamentelor electrice de (nu foarte) demult: o incandescenţă blândă, stăpânită, remanentă.” (Florentin Popa)

„Natural, puternic, revigorant, come-back-ul Minei Decu se citeşte dintr-un foc, fără să lase pauze de respiraţie. Ca un espresso băut pe stomacul gol, te loveşte din plin, odată ce-ai luat şi ultima gură: totul se răstoarnă elegant peste tine, într-un flux vibrant de energie. Actual şi original, volumul Tagliatelle allegro te ia de mână şi ţi se aşază cuminte în stomac, ca o încărcătură enormă de confetti parfumate, propulsată direct dintr-un tun.” (Alex Frandeș)

Mina DECU (n. 15 aprilie 1983, Craiova), masterandă în Filosofie și în Studii Europene, fostă profesoară de Studii Socio Umane, librăreasă, redactoare, actualmente traducătoare, poetă și coordonatoare de activități nonformale la o școală, la care ține și un club de scriere creativă. Cartea ei de debut, Desprindere, Editura Charmides, 2018, a fost distinsă cu: Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu” Opus Primum; Premiul „Tânărul poet al anului 2018”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul pentru debut, în cadrul Festivalului Național de Poezie „Colocviile George Coșbuc”; Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER. Mina Decu a participat la diverse festivaluri și evenimente de poezie și literatură. A apărut cu texte poetice în română și în traducere (engleză, franceză și maghiară) în mai multe antologii și reviste literare, din țară și din străinătate. Traducerea în engleză din Desprindere, realizată de Anca Roncea și Rajnesh Chakra pani, a luat premiul America Pen/Heim Translation, urmând să apară în Statele Unite ale Americii.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.