La Editura Humanitas Fiction va apărea în curând, în colecția „Raftul Denisei”, volumul „Casa germană”, de Annette Hess. Traducere și note de Daniela Ștefănescu. Cartea poate fi deja precomandată, cu livrare din 15 octombrie. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

Romanul de debut al strălucitei scenariste Annette Hess s-a impus printre cele mai apreciate cărți ale anului 2018 publicate în Germania. Bestseller internațional, este tradus în peste douăzeci și cinci de țări. Abordând cea mai dificilă parte a istoriei germane din secolul XX, captivează prin actualitatea temei, prin dozajul fin între saga de familie și desfășurarea primului eveniment major care a adus la cunoștința lumii ororile naziștilor, prin limbajul precis, elegant și subtil în redarea atmosferei intense ce se menține de la prima la ultima pagină.

Procesul Auschwitz de la Frankfurt se află în centrul acestui roman, dar povestea se țese în sânul familiei Bruhns: Ludwig si Edith, cârciumari harnici și de treabă, care-și iubesc copiii și nu vor decât să uite trecutul. Fetele Bruhns, Eva si Annegret, nu pot fi mai diferite. Eva, translatoare din polonă la proces, logodită cu fiul unui bogătaș, se trezește însă repede la realitate și își asumă vina. Annegret, mult mai cinică, nu-și asumă istoria, vina cu atât mai puțin. Romanul te ține în tensiune de la prima pagină, te atrage în atmosfera provincială a familiei, te aduce în sala de tribunal și la Auschwitz, în Polonia comunistă, te cufundă în ambianța și mentalitatea anilor ’60 cu o scriitură detașată, cinematografică.

ANNETTE HESS s-a născut la Hanovra pe 18 ianuarie 1967 și trăiește în prezent în Saxonia Inferioară. A studiat inițial pictura și designul interior, iar ulterior scrierea scenică la Universitatea de Arte din Berlin. A lucrat ca ziaristă și asistentă de programe și de regie, înainte de a se lansa într-o carieră de succes ca scenaristă. Serialele sale de televiziune  WeissenseeKu’damm 56 și Ku’damm 59, apreciate de critici, sunt foarte populare și au avut un rol important în revitalizarea televiziunii germane. Ca scenaristă a primit numeroase premii: Premiul Grimme, Premiul Frankfurt al autorilor, Premiul german de televiziune pentru cel mai bun scenariu etc. „Dacă vrei să afli ceva despre sufletul german, poți să scotocești prin arhive, să vorbești cu martori contemporani sau… să urmărești seriale de Annette Hess“, scria Kester Schlenz în Stern. 

Casa germană (Deutsches Haus; Humanitas Fiction, 2020) este primul ei roman, devenit bestseller internațional. Încă înainte de apariția cărții, în septembrie 2018, drepturile de traducere erau vândute în cincisprezece țări, în 2020 ajungând la peste douăzeci și cinci. Casa germană s-a aflat atât în topurile de vânzări, cât și în topurile celor mai bune romane publicate în Germania și în multe alte țări, printre care S.U.A., Italia, Spania, Serbia, Brazilia etc. Din 2019, Annette Hess poate fi urmărită în talkshow-ul lunar despre seriale Seriös – Das Serienquartett, emisiune difuzată pe canalul de televiziune One.

Cartea are 376 de pagini, costă 33,33 lei (10% discount) și poate fi precomandată (cu livrare din 15 octombrie) de aici: https://bit.ly/2H1AhGv

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.