La Editura Paralela 45 va apărea în curând, în colecția „Cercul de lectură și scriere creativă”, domeniu „Literatură pentru copii & adolescenți”, a doua ediție a volumului „Ochi de lup”, de Daniel Pennac. Traducere de Simona Negrea. Este recomandarea www.omiedesemne.ro de astăzi.

Într-o grădină zoologică, un băiat pri­vește în ochiul deschis al unui lup. Un ochi prin care defilează toată viața animalului. Pentru a nu se deosebi de prietenul lui, copilul închide și el un ochi. E o ocazie minunată pentru un pui de om care posedă un dar prețios: acela de a spune povești care te fac să râzi şi să visezi.

Ca un Kipling al vremurilor noastre, Daniel Pennac oferă o poveste magică, misterioasă, de neuitat. Orice privire în Ochi de Lup captivează și incită imaginația.

Unul dintre cei mai iubiți scriitori francezi contemporani, Daniel Pennac s-a născut în 1944, în Maroc. Și-a petrecut copilăria în Africa și în Asia. A obținut licența în litere la Nisa și, așa cum el însuși declara, „de vreme ce nu voiam să mă fac ziarist, am devenit profesor de franceză”. Debutează în 1973 cu un pamflet intitulat Cui servește serviciul militar? În 1979 scrie împreună cu românul Tudor Eliad două romane politice burlești în maniera lui Ilf si Petrov: Copiii Ialtei și Moș Crăciun.

În 1985, după o călătorie în Brazilia și în urma unui pariu, publică la prestigioasa editură Gallimard romanul La căpcăunii veseli (Polirom, 2002, 2012), actul de naștere al celebrului Benjamin Malaussene. Îi vor urma Zina carabina (1987; Polirom, 2003), Micuța vânzătoare de proză (1989; Polirom, 2004), distins cu premiul Livre Inter, Domnul Malaussene (1995), Domnilor copii (1997, ecranizat în același an), Fructele pasiunii (1999; Polirom, 2004) și Dictatorul și hamacul (2003; Polirom, 2005, 2014), romane ale căror tiraje depășesc un milion de exemplare.

Pennac este, de asemenea, autorul unui eseu extrem de hazliu intitulat Ca un roman (1992), în care le amintește celor care poate au uitat faptul că lectura, asemenea iubirii, prelungește viața. În iunie 2002 i-a fost decernat Premiul Internațional Grinzane Cavour, iar în 2008 marele premiu Metropolis bleu pentru întreaga sa carieră. (sursa notei biografice: https://www.polirom.ro/carti/-/carte/6116)

Mai multe detalii aici: https://www.edituraparalela45.ro/produs/ochi-de-lup/

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.