Recomandarea noastră de astăzi de la Casa de Pariuri Literare este volumul „Iarna umbrele copacilor sunt verzi”, de Ioana Geacăr, recent apărut în categoria Ediții sonore. Poezie. Puteți comanda cartea trimițând un email la adresa [email protected] sau direct de pe site-ul editurii, aici: https://cdpl.ro/produs/iarna-umbrele-copacilor-sunt-verzi-ioana-geacar/
Ediție sonoră* în lectura autoarei
*Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde codul/linkul fără achiziția fizică a cărții (de unde și denumirea de ediție sonoră și nu audiobook, care presupune un suport fizic de stocare).
pe fereastră intră repetat plânsul unui copil: vreau în brațe
și refuzul tatălui insistent repetat
fiecare în pătrățica din inima lui
să tragi de un cărucior pe țărm
să săruți valurile
să le înfășori pe picioare
îmbrăcămintea să atârne
și să îndemni greutatea interioară să intre în nisip odată cu apa
ce-ți șiroiește
să stai pe loc
să cauți rădăcini
interzisă îmbrățișarea
de fapt
e un urs mare de pluş pe care poți să-l strângi în brațe cât vrei
lumea acum
Ioana Geacăr: „Aveam nevoie de această antologie – viziune de ansamblu, îi mulțumesc editorului un cristian că a mai pariat o dată pe mine. Am debutat târziu, în 1996, la o editură obscură. Primul meu volum de versuri, de sertar, n-a intrat în circuitul librăriilor, dar majoritatea poemelor le-am citit prin cenacluri, câteva grupaje au fost publicate în revistele Luceafărul și Amfiteatru în anii ’80. Prin vara anului 1983, la Cenaclul Numele Poetului, după lectura mea, Cezar Ivănescu a interzis comentariile celorlalți membri și pe mine m-a apostrofat: Cine te crezi tu, Nică fără frică? În cenaclul lui Doru Mareș, la Pucioasa, în 1988, după ce am citit, Ion Stratan a spus că, într-adevar, poemele astea n-ar trece de cenzură. După atâta timp, fără a fi privite prin prisma tragică a acelor vremuri, pot părea teatrale sau patetice, dar sunt asumate, trăite, teatrul e unul al sincerității. Nici al doilea volum n-a avut parte de o circulație serioasă, doar de câteva cronici favorabile. Difuzarea cărților a avut probleme mari după 1990, în general. Abia cu volumul Aparte (Editura Vinea, 2006) și cu recviem pentru nuca verde (Editura Casa de pariuri literare, 2015) poezia mea s-a mai ridicat la suprafață.
Sunt Ioan cel fară de Țară, fără apartenență la vreo generație poetică, sunt omul invizibil (al lui Mircea Nedelciu) pentru toți antologatorii generaționiști. Dar dintotdeauna visul meu a fost să scriu mereu bine, poezia mea de la un volum la altul să fie mereu altfel, și cred că asta mi-a reușit.”
