Recomandarea noastră de astăzi de la Casa de Pariuri Literare este volumul de proză „Popicăria de piatră”, apărut în 2021 în categoria „Proză scurtă”. Puteți comanda cartea trimițând un e-mail la adresa [email protected] sau direct de pe site-ul editurii, aici: https://cdpl.ro/produs/popicaria-de-piatra-narcis-amariei/

„Ei bine, în seara aceea de decembrie ne-am urcat într-un 42. Încă nu se întunecase de tot, era chiar devreme, dar iarna așa e, ți se pare că e mai târziu. Nu aveam o țintă precisă, iar mama luase banii și era ziua de mers „în oraș”. Am coborât la capăt. Știam traseul pe de rost. O luam pe Șepcari, pe lângă Nectar, unde serveau cafea turcească la nisip, treceam apoi de atelierul de reparații aparate foto, Cafeneaua Veche pe colț, apoi făceam stânga și eram pe Covaci.
Cele două străzi paralele, Covaci și Lipscani, despărțite de strada Gabroveni, adăposteau două lumi complet diferite. Pe Lipscani se practica un comerț stradal, cu tonete și marfă ieftină, cu haine scoase în stradă, agățate de umerașe. Străbăteam acel furnicar pestriț în mare grabă și doar rareori intram în magazinele de acolo: Lumea Copiilor, Țăndărică, Familia, librăria George Coșbuc (de unde mi-au luat ai mei primul stilou Pelikan). Odată ajunși pe Covaci, larma înceta ca prin minune, de parcă acea animație de târg provincial nici nu ar fi existat.”

NARCIS AMARIEI s-a născut la 30 Septembrie 1970 în București. Absolvent al Facultății de Limbi şi Literaturi Străine (secţia Spaniolă- Engleză), Universitatea Bucureşti și al Masterului în Studii Culturale Americane, Universitatea Bucureşti. Profesor de limba engleză și spaniolă, colaborator al unor centre private de limbi străine din Spania și Regatul Unit.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.