Recomandarea noastră de astăzi de la Casa de Pariuri Literare este ediția a II-a a volumului de poezie „Rezervația”, de Cristina Ispas, apărută în 2021 în categoria Ediții sonore, Poezie. Puteți comanda cartea trimițând un e-mail la adresa [email protected] sau direct de aici: https://cdpl.ro/produs/rezervatia-editia-a-ii-a-cristina-ispas/

Ediție sonoră* în lectura autoarei

*Edițiile sonore pot fi ascultate prin scanarea codului QR afișat pe ultima pagină a cărții (chiar și ca link). Linkul/codul facilitează accesul la mediul digital pe care e stocată arhiva audio. Nu se poate vinde codul/linkul fără achiziția fizică a cărții (de unde și denumirea de ediție sonoră  și nu audiobook, care presupune un suport fizic de stocare).

weekend domestic

doina ne sună dintr‑un aeroport
ea și prietenul ei au fost în vacanță în cairo
ea și prietenul ei s‑au despărțit în vacanță în cairo
acum zboară spre polonia cu multinaționala
grupul a plecat să devasteze suporturile cu pliante și ziare
să golească automatele cu sendvișuri și cafea
e singură la bagaje
noi suntem acasă
cu instrucțiunile întinse pe masă
ezităm între dulapul de haine și mașina de spălat
după‑amiază ieșim înfășurați în fulare până la gene
orașul pare rece și misterios
autobuzele cu care ne întâlnim din când în când
prin zăpada spulberată
pline de oameni în geci colorate
par cele mai vesele întâmplări
ne sună din nou spre seară din varșovia
vrea să știe dacă ne‑am mai văzut din întâmplare cu andrei
dacă mai știm ceva de el
până la urmă ne hotărâm
eu spăl faianța în baie dani montează un raft
târziu de tot încercăm cablul pe care l‑am găsit prin casă
și semnalul intră, mai mult decât frumos, în televizor

Cristina Ispas: A publicat volumele de poezii fetiţa.mixaj pe vinil (Vinea, 2007) şi rezervaţia (Casa de Pariuri Literare, 2011). Poeziile ei au apărut în mai multe antologii, cum ar fi cele rezultate în urma atelielelor de creaţie de la Săvârşin, la neagra (Mirador, 2007), poate ne vedem (Mirador, 2010), nasturi în lanul de porumb (Brumar, 2012), Antologia Echinox 2010. Cel mai recent a publicat câteva limerick-uri în antologia coordonată de V. Leac la editura Art (2017): De ce pisicile n-au coadă, antologie de limericks. Locuieşte în Bucureşti.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.