Recomandarea O Mie de Semne de astăzi de la Editura Humanitas este volumul „Românește”, de Virgil Ierunca, apărut în 2023 în Seria de Autor Virgil Ierunca. Puteți comanda cartea de aici:

„Cartea aceasta… este o parte din bilanțul-confesiune al unui intelectual care a trăit în exil tragedia comunismului înscăunat în România de Armata Roșie…

În sfârșit, poate că mulți vor găsi prea severe unele aprecieri privind pe câțiva dintre scriitorii noștri, astăzi clasici. Mai ales că tonalitatea pamfletară se substituie, nu o dată, polemicii de idei. Este adevărat: dar nu de idei duceau lipsă scriitorii și cărturarii noștri care au ales colaborarea fără nuanțe cu in­chizitorii culturii și spiritualității românești – ci de o minimă demnitate. În plus, aservindu-și conștiința, ei au ales Academia, în aceeași vreme în care mulți dintre colegii lor preferaseră Temnița.“ — VIRGIL IERUNCA

VIRGIL IERUNCA s-a născut la 16 august 1920, la Lădești (Vâlcea). A făcut studii liceale la Râmnicu-Vâlcea și la Liceul „Spiru Haret“ din București. Obține licența în litere și filozofie la Universitatea din București. Paralel cu studiile universitare, este redactor la ziarul Timpul (sub direcția lui Mircea Grigorescu) și unul dintre întemeietorii revistei  Albatros, suprimată de regimul antonescian. Împreună cu Ion Caraion, a editat revista  Agora (în mai multe limbi), suprimată de cenzura comunistă, în 1947. A colaborat la  Revista Fundațiilor RegaleVremeaFaptaViața româneascăUniversul literarKalende  etc. În decembrie 1946 părăsește România, obținând o bursă a guvernului francez. Se stabilește definitiv în Franța, unde desfășoară o bogată și rodnică activitate culturală. Între anii 1952 și 1975 este redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze („Cronica ideilor“) și redactor politic al emisiunii în limba română. Din 1975 este cercetător la Centrul Național de Cercetare Științifică (C.N.R.S.), Secția filozofie, și colaborator al postului de radio Europa Liberă. În exil, sub egida lui Mircea Eliade, redactează prima revistă românească de literatură, Luceafărul. Ea este urmată de alte publicații: Caete de DorRomânia muncitoareLimiteEthos. Colaborează activ și la alte ziare și reviste românești din exil. Elaborează articole despre cultura românească în diferite dicționare și enciclopedii din Franța și Germania, dintre care menționăm: „Literatura română“, în Encyclopédie de la Pléiade (Gallimard, Paris, 1957; ed. a II-a, 1968); „Literatura română“, în Histoire générale des littératures (Quillet, Paris, 1961); „Scriitori români“, în Dictionnaire des littératures (Presses Universitaires de France, Paris, 1968); „Literatura română“, în Lexicon der Weltliteratur im 20 Jahrhundert  (Freiburg, Basel, Viena, 1961); „Scriitori și pictori români“, în Dictionnaire du surréalisme et ses environs (Office du Livre, Fribourg, 1982). Volume publicate în limba română:  Românește (Fundația Regală Universitară „Carol I“, Paris, 1964, și Editura Humanitas, București, 1991); Pitești (Editura Limite, Madrid, 1981, și, sub titlul Fenomenul Pitești, la Editura Humanitas, București, 1990); Subiect și predicat (Editura Humanitas, București, 1993). Ediții critice (Al. Busuioceanu, G.M. Cantacuzino etc.), versuri în antologii publicate în exil. A murit la 28 septembrie 2006, la Paris.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.