Romanul lui Tudor Ganea, Cazemata (Editura Polirom, 2016), ne dezvăluie o lume care îmbină fantasticul de esență folclorică și fabuloasă  cu un realism dur, cenușiu, al unui mediu urban mizer, concupiscent.

Personajele, diverse și cameleonice, trăiesc într-un cartier constănțean cu ieșire la mare, unde se află o cazemată ridicată de către ocupația germană în timpul războiului, o clădire amenințătoare, înconjurată de o geometrie a înstrăinării și a labirinticului reverberat în fiecare formă de relief arhitectural: ,,Eclectismul clădirilor emana un sentiment straniu, de oraș părăsit, ce se citea în fiecare frunză de abacă retezată, în nasurile lipsă ale îngerilor de ipsos ce susțineau bovindouri dărăpănate sau în pilaștrii șubrezi cu tencuiala jupuită până la carnea roșie a cărămizilor.”  

Au loc tot felul de evenimente care aduc în prim-plan dispariții neașteptate și care sunt puse în legătură cu prezența cazematei, în subteranele căreia s-ar afla tuneluri ce înlesnesc legătura dintre țărm și mare. Aerul crepuscular-enigmatic din jurul clădirii desprinse parcă din universul cărtărescian dezvăluie sau învăluie unele legături ce ar putea exista între această așezare aflată la răspântia dintre lumi și disparițiile sau morțile care se succed într-o perioadă scurtă de timp. Un tânăr izolat de familia sa, dar și de societate, este găsit mort, întins, cu trupul plin de tăieturi, pe cupola clădirii, apoi trei muncitori care lucrau pe șantierul unui imens bloc ce urma să fie construit peste cazemată dispar și ei fără urmă.

Inspectorul Adamescu, un tânăr confuz, dar atras de enigma acestor dispariții și de aerul lor insolit, este trimis pe teren, sub acoperire, să se infiltreze printre localnici și să afle cât mai multe detalii legate de aceste fapte care stârnesc stupoarea și nedumerirea opiniei publice. Înainte de a dispărea, într-un mod la fel de halucinant, va intra în legătură cu indivizi precum Olube, Borhot, Lițoi, Turcoaica, proxenetul fără buze, femeia fără vârstă, personaje felurite și trăsnite, ale căror memorii  sunt depozitarele unor povești, respectiv mituri rurale și urbane care conferă zonei acesteia o culoare locală aparte, ce reflectă melanjul hipnotic dintre concret și oniric, dintre erotic și thanatic.

Discursul narativ alternează confesiunea cu relatarea, aducând în prim-plan ființe fantastice alături de personaje rău famate, povești de iubire alături de izbucniri pătimașe, carnale, într-un amestec de realism cu accente naturalist-lombroziene și o atmosferă  balcanică, propice poveștilor individuale sau colective.

Personaje ca omul fără buze sau pitorescul pescar Olube intră în legătură cu Adamescu și sunt provocați de către acesta din urmă, în cadrul unei anchete mascate, să povestească tot felul de întâmplări stranii. Evenimentele sau personajele evocate în relatările spuse cu un haz tonic, străbătute de un aer fabulos, își leagă într-un fel sau altul existența de cazemata căreia îi sunt redate mai multe reprezentări, una dintre cele mai sugestive fiind cea a unei clădiri fantomatice, un fel de Casă Usher din povestirea lui Poe sau de conac Slade din romanul lui David Mitchell, desprinse, în opera lui Ganea, din universul lui Dickens.

Într-o atmosferă felliniană, se petrec, în paralel cu faptele amintite până acum, tot felul de întâmplări halucinante care adună o colecție insolită de caractere sau discursuri, aflate la limita dintre absurd și aventură, dintre mister și dramă colectivă. De la evocarea pescarilor care, întocmai ca într-o proză de Voiculescu, își împlântă ace de pescuit în tot corpul și  cu care apoi intră în apa mării, ieșind după un timp cu trupurile încărcate de pește, imuni la orice urmă de sânge sau de rană care le brăzdează corpul, până la acel portțigaret foarte vechi, devenit și fluier, pe care un bătrân codoș, o ipostază a unui Orfeu picaresc, îl folosește pentru a face ca tinere sau femei mature să îl urmeze de-a dreptul hipnotizate și să se complacă într-un permanent festin orgiastic, alături de acesta și oamenii săi. Pe măsură ce Olube, cu o jovialitate bonomă și cu o spontaneitate a mărturisirii propice pătrunderii în timpul și atmosfera poveștii, îi mărturisește toate aceste lucruri, comisarul le consemnează în fișele de raport pe care le înaintează superiorilor însărcinați cu rezolvarea cazului. 

 Există aici o discrepanță, pe de o parte între timpul mitic al poveștilor care adună, într-o atmosferă de realism magic, portrete sau teritorii fantasmatice, cum ar fi o călătorie cu un vaporaș bordel pe apele Dunării, lupii domesticiți, care au grijă de gospodării, prezențele berzelor și ale bufnițelor care împânzesc aerul, o cameră plină de roiul unor albine; și, pe de altă parte, între timpul concret, întunecat, al prezentului, unde forța poveștii este diminuată, prin căutarea cu orice preț a unei cauzalități care să confere o concretețe procedurală faptelor mult prea insolite, neplauzibile: ,,EXPUN URMĂTOARELE În urma conversației avute în cursul zilei de astăzi 07.09.2015 în barul cu denumirea ,,Peștișorul de aur, aflat la adresa str. Pescarilor nr. 17, cu numitul Nicolae Mihalcea zis Olube, menționez semnalarea de către acesta a unei așa-zise rețele de tuneluri care s-ar întinde în subteranul cazematelor. Deși în urma anchetei desfășurate în zilele imediat următoare dispariției muncitorilor nu s-a găsit de către anchetatori niciun astfel de tunel, cer încă o dată verificarea informației primite în această seară.”

La fel ca unul dintre eroii lui Gib Mihăescu, inspectorul se va lăsa cuprins sau învins de forța letală a fascinației pentru cazemata care i se proiectează sub diverse forme coșmarești. Până la urmă va intra în cazemată unde, parcă scurtcircuitată, linia demarcatoare dintre real și fantastic va dispărea, permițându-i acestuia să coboare, purtat ca într-un lichid amniotic, într-un spațiu subteran care conține imagini, ființe sau spații ale trecutului străbătut de o undă a angoasei și solitudinii existențiale.

Acesta va ajunge în altă parte, fără absolut nicio posibilitate de a se întoarce de unde a venit, căci trecerea graniței dintre lumi echivalează cu o încălcare a unor cutume care păstrau totuși, într-un aer încremenit al aparenței, echilibrul și așa destul de fragil dintre concret și absurd, dintre real și imaginar. Finalul dezvăluie imagini apocaliptice, prin faptul că dispariția comisarului a produs o dereglare în ordinea locului, căci apele s-au răzbunat, au spart un baraj, au pătruns pe străzi, inundând cam tot ceea ce le-a ieșit în cale. Și, imediat o vegetație marină a apărut în zonele unde au existat spații urbane sau în fostele blocuri inundate aproape în întregime.

Ritmul insolit al relatării este anulat de forța thanatică a necunoscutului care întărește ambianța vesperală a cazematei ce tronează la confluența dintre mentalități sau dintre poveste și memorie.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.