Nina Cassian (poza de aici) Mi s-a reproșat, uneori prietenește, alteori ceva mai apăsat, că mă iau de unele „valori naționale” și le denigrez amintind de luările de poziție jenante pe care acestea le-au avut în perioada de dinainte de Revoluție. M-am întrebat de multe ori, fără să reușesc să ies din dilema asta, cum
23 August 1989 (poza de aici) Cei mai mulți dintre acei care am prins vremurile de dinainte de 1989 nu avem multe amintiri plăcute cu privire la ziua de 23 august. Sigur, sunt și unii care au nostalgia „manifestațiilor” cu stegulețe tricolore și roșii (cu secera și ciocanul), cu parada militară, cu carele alegorice care
Andrei Ruse (poza de aici) ANDREI RUSE are în lumea literară și, de ceva vreme, în cea editorială, preocupări care mă scutesc de efortul, inutil de altfel, de a-i face, în loc de orice introducere, o fișă biobibliografică. Cei care îl cunosc știu ce cărți a publicat și, mai mult, bănuiesc că sunt la curent
Piața Sf. Anton (poza de aici) Am făcut, prin septembrie 2011, când lucram împreună cu colegul meu Christian Levant la un material despre Eminescu, câteva poze din hotelul Universal, din strada Covaci nr. 14, acolo unde poetul a locuit în perioada când lucra la ziarul Timpul. Pozele sunt făcute de undeva dinspre mansardă și înfățișează
Biserica Doamnei (poza de aici) E duminică, bormașinile și flexurile tac, cartierul e relativ liniștit, așa cum nu e niciodată în celelalte zile ale săptămânii. Pe fondul ăsta m-am gândit la vechiul obicei al românilor de a merge în această zi la biserică. Și nu, nu la modul habotnic, atât de disprețuit în ziua de
Intersecția bulevardul Elisabeta cu Calea Victoriei, în octombrie 1989. În dreapta se vede colțul Hotelului Bulevard, iar pe fundal blocul Delta Dunării, construit după cutremurul din 1977. (foto de aici: https://www.anp-archief.nl) Vă spuneam, într-un material anterior, că voi reveni cu istoria casei Grecianu, care se afla pe locul unde acum este blocul Delta Dunării (la
S-au făcut, de-a lungul timpului, numeroase speculații cu privire la împrejurările morții poetului Nicolae Labiș. Nu am intenția de a relua un subiect care pare și așa epuizat. Există un material prodigios lăsat de prietenul lui Labiș, scriitorul Gheorghe Tomozei, cărțile lui pe această temă (Moartea unui poet – Cartea Românească, 1972, și Urmele poetului
Tramvaiul 26 la Piața Iancului (poza de aici) Zgomotul făcut de vechile tramvaie ale Bucureștiului era inconfundabil. Le auzeai de dimineața devreme, ieșind unul după celălalt pe traseu, până noaptea târziu, când se retrăgeau în depouri. Nu mergeau cu viteză mare, iar când accelerau începeau să se clatine de-ai fi zis că acum se desprind
Nicolae Labiș (poza de aici) Păstrez în memorie două povești foarte prețioase pe care tatăl meu mi le-a spus cândva, acum mai bine de 30 de ani. Prima este legată de împrejurarea în care l-a cunoscut pe Nicolae Labiș. Era pe la jumătatea anilor `50. Tata, care era născut în martie 1937, era mai mic
Nichita Stănescu (poza de aici) Nu cred că voi dărâma soclul pe care este ridicată statuia lui Nichita Stănescu prin ceea ce voi spune în continuare. Lucrul ăsta nu e posibil oricum, fiindcă avem în sânge ideea că idolii sunt în general de neatins. Așa am crezut și eu despre poet cu vreo 30 de
