Category

Poezie

Category
Walt Whitman (poza de aici) WALT WHITMAN s-a născut pe 31 mai 1819 la o fermă din West Hills, lângă Huntington, Long Island. Între 1824 – 1834 a locuit cu familia în Brooklyn, lângă New York, timp în care a învățat mai multe meserii, preferând-o dintre toate pe cea de tipograf. Din 1836 până în
Mircea Cărtărescu (poza de aici) MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956 în București. După terminarea liceului „Dimitrie Cantemir” a devenit student la Facultatea de limba și literatura română a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1980. Între 1980 – 1989 a fost profesor la o școală generală, apoi funcționar la Uniunea
Andrei Codrescu (poza de aici) ANDREI CODRESCU s-a născut pe 20 decembrie 1946 în Sibiu, numele lui la naștere fiind Andrei Perlmutter. A urmat cursurile liceului „Gheorghe Lazăr”, iar în perioada de până la emigrarea în SUA, care s-a petrecut în 1966, a publicat poezie sub pseudonimul Andrei Steiu în revistele „România literară”, „Tribuna”, „Steaua”
Edward Hirsch (poza de aici) EDWARD HIRSCH s-a născut pe 20 ianuarie 1950 în Chicago, Statele Unite ale Americii. A studiat la Grinnell College și la Universitatea din Pennsylvania, unde a obținut un doctorat în folclor. A fost profesor de engleză la Wayne State University, iar din 1985 s-a alăturat Universității din Houston, unde a
Mircea ivănescu (poza de aici) MIRCEA IVĂNESCU s-a născut pe 26 martie 1931 în București. În 1954 a absolvit Facultatea de Filologie la București și a lucrat ca redactor la Agerpres și la revista Lumea. Ulterior a mai lucrat la Editura pentru Literatură Universală, la editura Univers și la revista „Transilvania” din Sibiu. A debutat
Saint-John Perse (poza de aici) SAINT-JOHN PERSE s-a născut pe 31 mai 1887 în insula de corali numită Saint-Léger-les Feuilles, dependentă scriptic de portul Pointe-à-Pitre, Guadelupa. Numele lui adevărat, pe care l-a purtat de la naștere până în 1921 (când i-a apărut poemul Anabase), a fost Alexis Saint-Léger Léger. Și-a petrecut copilăria pe această insulă,
John Berryman (poza de aici) JOHN BERRYMAN s-a născut pe 25 octombrie 1914 în McAlester, Oklahoma. Inițial a purtat numele John Allyn Smith Jr., fiind fiul lui John Allyn Smith și al Marthei Smith. În 1920 familia de mută în Andarko, Oklahoma. Tatăl este funcționar la First State Bank, iar John urmează cursurile școlii West
Mariana Marin (poza de aici) MARIANA MARIN s-a născut pe 10 februarie 1956 în București și s-a stins pe 31 martie 2003. În 1980 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității București. A făcut parte, alături de alți numeroși poeți ai generației `80 (Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Traian T. Coșovei etc.) din Cenaclul
Cesare Pavese (poza de aici) CESARE PAVESE s-a născut pe 9 septembrie 1908 în localitatea Santo Stefano Belbo (Cuneo) din apropiere de Torino, ca fiu al lui Eugenio Pavese și al Consolinei Mesturini. Începând cu anul 1914 urmează cursurile școlii primare din San Stefano Belbo. În același an tatăl lui moare din cauza unei tumori