Category

Poezie

Category
Reiau de astăzi un mai vechi obicei, cu care îi obișnuisem pe cititorii mei de pe pagina Gelu Diaconu`s library, anume de a posta texte ale unor cunoscuți poeți din literatura universală. Încep, în mod firesc aș spune, cu Frank O`Hara, unul dintre scriitorii mei preferați ever.  FRANK O`HARA s-a născut pe 27 martie 1926
ELENA VLĂDĂREANU (născută în 1981, în Medgidia) a debutat cu volumul „Pagini” (editura Timpul, 2002). A mai publicat volumele de poezie „Fisuri” (editura Pontica, 2003), „europa. zece cântece funerare” (Cartea Românească, 2005), „spațiu privat. A notebook, cu 33 de ilustrații de Dan Perjovschi” (Cartea Românească, 2009), „Non Stress Test” (Casa de Pariuri Literare, 2016) și
DIANA GEACĂR (născută în 1984) este scriitoare și traducătoare. A debutat în 2005, la editura Vinea, cu volumul bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră (carte care a câștigat Premiul Național „Mihai Eminescu”). A urmat, în 2009, tot la Vinea, volumul Frumusețea bărbatului căsătorit, pentru care a primit premiul „Marin Mincu”. Este
RADU VANCU (născut la Sibiu, pe 13 iulie 1978) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, acolo unde în prezent este conferențiar. Este redactor la revistele Transilvania și Poesis Internațional, precum și coordonator al secțiunii literare a revistei Timpul. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, W.B. Yeats (Editura