Întrucât nu am un așa-zis câștigător pentru rubrica „Poșta redacției” de astăzi, o să mă rezum doar la câteva răspunsuri succinte adresate celor care mi-au scris și care probabil își așteptau rândul pentru publicare.

Îniante de toate însă aș vrea să vă mulțumesc că mi-ați trimis textele respective. Indiferent de „statutul” poetic al fiecăruia dintre autori, știu din proprie experiență că gestul de a da pe mâna cuiva propriile producții poetice este însoțit întotdeauna de emoții și de unele așteptări.

Aș vrea să se înțeleagă bine că nu sunt deloc un judecător într-ale poeziei și că „sentințele” mele nu înseamnă, în fond, mare lucru. Sunt doar păreri personale, impresii care pot avea balastul lor de incorectitudine. Acolo unde eu nu văd nimic, altcineva poate să intuiască lucruri mărețe.

În consecință, refuzul meu de azi se poate transforma, cândva, într-o apreciere entuziastă. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceți este să perseverați. Poezia este o amantă foarte capricioasă, căreia îi displac până la isterie infidelitățile.

Și mai este un lucru, un mic sfat pe care-mi permit să vi-l dau: este bine că citiți poezie clasică, însă trebuie să fiți la curent cu ceea ce se scrie în ziua de azi. Citiți, dacă nu tot ce apare (fiindcă ar fi foarte greu), măcar o parte dintre poeții foarte vizibili de azi.

E imposibil să nu-i știți. Nu-i ignorați, chiar dacă vi se pare că nu respectă anumite canoane. Eu îi citesc și pe Rilke, și pe V. Leac, iar lucrul ăsta nu cred că-mi strică, dimpotrivă. Mă ține în priză și mă face să văd diferențele.

CARMEN MARIA MECU

Îmi pare sincer rău, dar nu vă pot publica aici poemele pe care mi le-ați trimis. O să dau doar un citat, cu speranța că o să vedeți chiar dvs. motivul sau, în fine, diferențele evidente dintre ceea ce mi-am propus cu rubrica asta și ceea ce-mi livrați ca material poetic. Iată:

„acum îți aduc seară de seară un pahar
cu apă limpede
simți în el apogiaturi de vis
da bei picături din somnul treaz al paradisului”

Cam tot grupajul e așa. Sincer, n-am știut ce să aleg, fiindcă tot siropul ăsta lirico-stilistic este, ca să fiu sincer, inadecvat pentru www.omiedesemne.ro

OTTO HAVRAN

Trebuie să vă mărturisesc că am fost surprins când am citit în biografie că sunteți născut în 1980. Tonul poemelor îmi indica destul de limpede că am de-a face cu un poet născut pe la 1900 și oprit stilistic în preajma avangardei.

Cu toate astea, impresia mea este că stăpâniți tehnica și că ar fi păcat să nu treceți de anumite bariere de expresie. Aveți tot timpul să o faceți. Aruncați peste bord tot ce ați scris până acum și luați-o de la zero. Amintiți-vă că sunteți în secolul XXI, că omul a ajuns pe lună acum vreo 50 de ani și că din mașina trimisă de Elon Musk în spațiu răsună versurile lui David Bowie.

Oricum ar fi textele pe care mi le-ați trimis, e bine totuși că aveți timp să vă dați seama de erori și că puteți elimina toate aluviunile liricoide care nu fac bine poeziei. Iată de ce:

„Ai grijă ce-ţi aşezi pe cap
morfina primăverii
te poate amăgi să îţi pui
o coroană de păsări migratoare
şi ce ai să te faci
atunci când cocorii vor cloncăni plecarea?”

Imaginați-vă ce ar spune David Bowie despre pasajul ăsta. Dacă o puteți face, aveți o șansă. Dacă nu, nu.

SILVIU BALEA

Dragă Silviu, îmi pare rău că nu pot publica pe www.omiedesemne.ro grupajul de poeme pe care mi l-ai trimis, chiar dacă îți spun sincer că la 19 ani scrii mult mai bine decât o făceam eu la vârsta asta.

Motivul este unul destul de simplu: doar un text a trecut examenul. Pe acesta am să-l public aici, fiindcă sunt semne că poți progresa. Aștept și alte poeme în genul ăsta. Când or să apară, cu siguranță îți vei găsi locul aici.

Unfinished

mulți mi-ar spune că sunt un poet incapabil
incapabil să deschid cartea pentru care scriu
tânăr și incapabil lipsit de fervoarea unor ani dulci
căutat de lume printr-o dâră de sânge, de carne, de sare,
printr-un poem lung ca printr-un om ce se desăvârșește cu adevărat,
dar ar fi alții care mi-ar spune să cred,
să nu cercetez ce e în fața mea
să ating, să strâng, să mușc și să spun este.
plumbuit de alegeri nu știu care sunt de fapt,
care e poetul amăgit dintre noi
și care e cel ce aruncă ochii
și îmi spune: nu poți scrie asta e ca un om gol,
e ca un câine fără dinți,
nu-l scrie nu o să îți mai pese de el
o să îl arunci undeva și o să fie singur-neliniştit
așteptând să îl ridici.
din buzele mele șoptit ar trebui să caut să-l scriu
pentru buzele tale șoptind căutate de scris
prin părul lăsat pe o parte
de la un capăt la altul s-ar pierde prin tine
acest lucru pe care tânjesc să îl scriu.
începe să se nască cu o ființă proprie
își deschide cerul și mă pune să îi arăt ce vreau de la el
de ce îl trezesc din somnul lui dulce și cald
de ce îl cert cu patimă de sânge să iasă afară
de ce sunt atât de rău încât încerc să îl aduc pe lume
îl risipesc în aer cum s-au risipit peștii în oceanul primordial.
știu că înăuntrul meu se simte a fi încălzit
dar la fața lucrurilor mele totul e rece.

Vă reamintesc că aștept să-mi trimiteți pe adresa omiedesemne@gmail.com 3-5 texte (poezii), însoțite de o scurtă bibliografie (ca să știm cine sunteți, dacă nu cumva ați devenit celebri între timp) și o poză pe lat, cum ar fi de exemplu 800×600 (nu trebuie să aibă fix dimensiunile astea, v-am dat coordonatele doar orientativ).

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment