Se recomandă, simplu, Mia M. Preferă anonimatul, deși sunt înclinat să cred că, poate, o „ieșire în lume” nu i-ar face tocmai rău. Până atunci, îi respect opțiunea și mă rezum să reproduc aici, în afara oricăror firești curiozități, cele câteva vorbe pe care Mia mi le-a trimis în al ei enigmatic e-mail (în loc de orice biografie, se înțelege).

„O să-mi spun Mia, deși nu acesta este prenumele meu, dar îmi place să mi se zică așa. Sunt un copil de-al mării și am inserat la finalul fișierului Word o fotografie realizată de mine cu marea, deoarece mă reprezintă. Nu am participat la concursuri/festivaluri literare și nici nu am intenția asta. Îmi cam place să stau ascunsă în grota mea alături de ceea ce mai scriu. Uneori scriu poezie, alteori scriu proză.”

//

deschid ochii
sunt tolănită pe
nisipul amestecat cu scoici și alge
înghețate
marea e rece ca mine
nu ne simțim răceala
una celeilalte
glasul pescărușilor se aude cu ecou
prin ceața asta
îmi aprind lumânarea și
o pornesc spre apa care
se ferește de mine deși
eu o iubesc atât de mult
ea nu mă vrea în ea ca
să n-o intoxic
aș vrea să pot plânge
dar nu pot
așa că îmi dau foc
și urlu până sparg
sticla în care mă aflu

//

lumini roșii lângă clădiri vechi
care plâng sau râd fără ca
ceilalți să le audă
sute de fețe devin un caleidoscop
neon pentru mine și mă amețesc
fumul cu mentolul fac dragoste
în gura mea putrezită
în timp ce îmi tremură degetele
pieptul îmi explodează a nu știu
câta oară
vrea să urmeze bass-ul

vreau să știu să scriu cuvinte iar
dar presupun că nici ele nu mai
suportă moodypeoplelikeme

//

spune-le celor de la
hotel să mă conserve
în camera 000 după
rețeta bunicii pentru
a (nu) fi pe placul oamenilor
înainte să pleci și să devină
rece locul unde ai stat tu

nu-i așa că mă iubești
pentru că încă te poți
minți că sunt precum
crezi tu în mintea ta
că sunt?

să nu-ți fie rușine să
recunoști și eu pretind
că nu mă cunosc și
cred că sunt în nșpe
mii de feluri numai
cum sunt cu adevărat
nu sunt, știi?

oh, (ne)doamne, mi-e atât
de teamă de oameni
se îndrăgostesc de tine
pentru defectele tale
după te aruncă ca pe un
gunoi fiindcă ești doar
un parazit care-i încetinește

îmi spun că nu sunt
în stare să mă îndrăgostesc
și să iubesc, dar care e
diferența dintre noi, hm?

vă rog, lăsați-mă singură
cu luminile neon în camera
mea preferată din hotel
să fac duș cu hainele pe mine
să beau și să leșin
să urlu și să zgârii pereții
în timp ce strigătele mele
devin simfonii

//

oamenii sunt niște
umbre, siluete care
trec atât de rapid
prin fața mea, aproape
nevăzute.
mă simt o umbră greoaie
care nu e din peisajul ăsta.
nu știu de unde dracu’ sunt.
ar trebui să fim liberi, dar
ne legăm cu lanțuri care
se transformă într-un cocon
din fier și suntem prizonieri
în el.
câteodată mă doare capul
atât de tare încât îmi vine
să mi-l crăp de betonul din
care sunt făcuți pereții, iar
câteodată nici nu mi-l simt
ard.

//

Oameni cu capul sub forma unui bec.

Oameni cu becul stins care râd ca dobitoacele.

Oameni cu becul stins care plâng.

Oameni cu becul stins și ochii închiși.

Oameni cu becul aprins și ochii închiși.

Oameni cu becul stins și agresivi.

Oameni cu becul aprins care zâmbesc.

Oameni cu becul aprins care plâng.

Oameni cu becul aprins care sângerează.

Oameni cu becul stins care sângerează.

Stins curaj.

Aprins teamă.

Stins frică.

Aprins curaj.

Stins, stins, stins.

Aprins, aprins, aprins.

………………

………………

Oameni

Cu

Becul

Pâlpâind

Cu

Predominant

Aprindere

&

Predominant

Stingere

.

.

.

.

.

.

.

.

.

O A M E N I

C U

B E C U L

S P A R T

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment