Librăria Humanitas de la Cișmigiu a fost din nou o gazdă excelentă, de data asta pentru lansarea ediției în limba română a volumului „Amiralul Horthy, regentul Ungariei”, de Catherine Horel, recent apărut în colecția Istorie a Editurii Humanitas, în traducerea Liei Decei. La evenimentul moderat de Alina Pavelescu a mai participat, pe lângă autoare, și istoricul Florin Țurcanu.

Istoricul francez Catherine Horel – care se află la București cu prilejul colocviului „Construire l’alliance. Les modalités de mise en œuvre de l’engagement de la France dans l’Europe médiane de l’entre-deux-guerres (1917-1939)”, organizat la București de Cerefrea și Institutul Francez – este director de cercetări la Centrul Național Francez de Cercetări Științifice (CNRS); specialistă în domeniul Europei Centrale, predă la Paris I Panthéon-Sorbonne.

A obţinut doctoratul în istorie cu o teză cu tema „Les Juifs de Hongrie, 1825–1849, problèmes d’assimilation et d’émancipation”. A publicat volume precum: „La restitution des biens juifs et le renouveau juif en Europe centrale” (2002) sau „Cette Europe qu’on dit centrale: des Habsbourg à l’intégration européenne, 1815–2004” și „Histoire de Budapest” (2009; Premiul Guizot al Academiei Franceze).

A fost un eveniment neașteptat de lung (a durat aproape două ore), această situație fiind datorată întrebărilor venite din public spre final. Catherine Horel a răspuns cu multă răbdare și tact problemelor puse de doi dintre participanții din public la lansare. Au fost întrebări care demonstrează că istoria are încă răni nevindecate, fie și în contextul în care prezentul, mai mult ca oricând, ar trebui să demonstreze că suntem departe de situația în care ne aflam după consumarea fiecăreia dintre conflagrațiile mondiale care au îndoliat lumea în prima jumătate a secolului trecut.

Alina Pavelescu

Până la acest moment, istoricul Alina Pavelescu a deschis lansarea cu un speech de început. Iată ce a spus: „După ce am petrecut atâtea seri frumoase în această librărie, iată că mi se face și onoarea și bucuria de a modera o întâlnire organizată de Editura Humanitas, și nu orice fel de întâlnire. Este o întâlnire în cursul căreia vom prezenta ceea ce îmi permit să consider o apariție editorială eveniment în peisajul românesc, și nu doar în peisajul de specialitate.

Trebuie să vă spun că este nu chiar singura, ci aproape singura carte care vorbește despre Horthy. De ce spun asta? Pentru că s-a scris mult, dar s-a scris în același timp și în cheie propagandistică, de o parte sau de alta a baricadei politice. Această carte însă se situează într-o perspectivă istorică obiectivă, sau cel puțin atât cât poate fi de obiectivă istoria și cât pot fi de obiectivi oamenii înșiși.

Mai mult decât atât, aduce câteva elemente de noutate referitoare la originile lui Horthy, la copilăria lui, la familia lui și mai ales la soarta lui în exil. Autoarea acestei foarte bine scrise și foarte interesante cărți este doamna Catherine Horel, care este cercetătoare la CNRS, un fel de matrice a cercetării științifice din Franța, ale cărei producții din toate domeniile sunt remarcabile. Cu siguranță, cărțile publicate de cercetătorii CNRS sunt printre cele mai bune producții ale istoriografiei europene.

Doamna Catherine Horel este specialistă pe Europa Centrală și de Est. Este, de altfel, originară din această zonă, mai precis din Ungaria, ceea ce cu siguranță o face să înțeleagă mai bine lucrurile. Citește și înțelege 11 limbi, printre care și limba română.”

Florin Țurcanu

Florin Țurcanu, profesor la Facultatea de Științe Politice

„Îmi venea în minte, văzând fotografia de pe copertă – care este emblematică, practic simbolul suprem sub forma căruia Horthy a fost reprezentat în perioada când conducea destinele Ungariei – o anecdotă despre un diplomat român la Budapesta, care discuta cu un oficial maghiar la mijlocul anilor ’30. Diplomatul român îi spunea: «Totuși, ungurii ar trebui să fie recunoscători, pentru că am ajuns la Budapesta și i-am eliberat de bolșevism.» Replica spirituală a diplomatului maghiar a fost: «Da, nu știți cât vă suntem de recunoscători, și abia așteptăm să vă întoarcem recunoștința în același fel.»

Horthy nu a ajuns să intre călare pe cal în București. Cred că cel mai estic oraș din România în care a intrat a fost Târgu Mureș, dacă țin bine minte din lectura biografiei sale. Însă noi întâmpinăm astăzi biografia lui Horthy, și e preferabil decât cel care face obiectul acestei cărți. O biografie a cărei traducere publicată de Editura Humanitas face un mare serviciu opiniei publice și istoriografiei românești.

Nu doar pentru că e biografia unui personaj care a contat enorm în istoria Ungariei și în istoria relațiilor maghiaro-române, ci a unui personaj care face parte din istoria României prin interacțiunea tragică pe care a avut-o cu istoria noastră. Aș zice că e o biografie care este tocmai ceea ce trebuie să fie cel mai bun tip de biografie, adică o biografie pretext. Valoarea acestei cărți ar fi mult redusă dacă s-ar concentra prea mult, într-o proporție prea mare, pe persoana și pe familia lui Horthy.

Este o biografie pretext pentru că, ca orice bună biografie, ia ca punct de sprijin figura centrală a cărții pentru a proiecta lumini lămuritoare asupra unui mediu politic, a unei elite politice, asupra unei societăți în ansamblul ei, într-o perioadă extrem de traumatică pe care această societate o traversează. Este o biografie pretext pentru că proiectează, prin intermediul evaluării posterității lui Horthy în Ungaria, o lumină extrem de utilă, inclusiv pentru noi, aici, asupra societății maghiare de după 1989 și chiar din ultimii ani dinaintea căderii comunismului, în raport cu istoria, cu memoria în general.”

Catherine Horel

Catherine Horel

„Vă mulțumesc frumos pentru această primire și mă bucur să văd că publicul din București este aici. Le mulțumesc, desigur, și colegilor, și traducătoarei, și celor de la Humanitas care s-au ocupat de publicare acestei cărți. Aș vrea să le mulțumesc încă o dată celor care au făcut ca această carte să fie la fel de frumoasă precum cea franceză. Mă bucur să constat că a fost o lucrare de calitate.

De asemenea, pentru încheierea în mod concis a acestei introduceri, voi mai spune că bunica mea și cu sora ei au locuit la 1918 la Arad, așa că faptul că pot să prezint această carte este un element sentimental și foarte important. Mă bucur că pot face asta.

Ne aflăm la a doua traducere a acestei cărți, apărută într-o primă ediție franceză în 2014, în traducerea în maghiară în 2017, iar acum în România. S-a vorbit despre biografia ca pretext pentru evocarea unei societăți. Într-adevăr, dumneavoastră, care sunteți un public interesat și cunoscător, știți probabil că acest lucru este o tradiție în Franța. Personajul deci servește pentru prezentarea uni pre-context, a unui mediu, a mentalităților sale, iar după aceea putem vorbi și despre posteritatea acestora, care de altfel a fost evocată mai devreme și în cazul lui Horthy, cu toate evoluțiile care s-au întâmplat.

În cazul lui există această diferență marcată de posteritatea în timpul regimului comunist și după acesta. Sigur că istoria este diferită de memorie, iar istoricii sunt cei care, prin activitatea lor, prin eforturile lor, încearcă să transmită în mod cât mai clar toate aceste lucruri, iar aici intră în joc și probleme la care asistăm în ziua de azi, legate de amiralul Horthy, și anume falsificarea istoriei, convulsiile cu care se confruntă Ungaria. Toate acestea fac ca opera istoricului să fie cu atât mai importantă sau necesară.”

Una dintre interpelările venite din sală a fost următoarea: „Caracterul lui Horthy a avut două componente: antisemitismul și antiromânismul. Odată cu intrarea lui pe calul alb în Satu-Mare s-a deschis drumul ororilor. Ceea ce s-a întâmplat acolo este groaznic. Despre românii aceia nenorociți, chinuiți, nu se vorbește. După părerea mea, probabil că Transilvania dacă ar auzi că Horthy este privit ca un erou, ar plânge. Sunt convins că așa se întâmplă. Antonescu a salvat evrei, e un lucru cunoscut, dar a ajuns să fie împușcat. Horthy, deși a trimis la început evrei în lagăre, a fost salvat. Istoria este plină de enigme, pe care noi românii nu le înțelegem.”

Catherine Horel în timpul sesiunii de autografe

Iată răspunsul doamnei Catherine Horel:

„În ceea ce s-ar putea numi o recucerire a teritoriilor luate de arbitrajul sau dictatul de la Viena, s-au desfășurat tot felul de masacre. Legat de ele este un dublu discurs. Pe de o parte, discursul oficial, cel privitor la această recucerire a Transilvaniei, este grandilocvent, există un întreg film care vorbește despre această chestiune idealizată și fantastică a Transilvaniei. Dar există și rapoartele administratorilor locali, maghiari sau nemaghiari, care aruncă o cu totul altă lumină și spun exact despre masacrele care s-au întâmplat.

Așa că ei cer ca responsabilii să fie tratați cum merită. Pe de altă parte, și cei din interiorul armatei spun că trebuie să se dea o replică clară, pentru că altfel li se vor reproșa aceste lucruri, care sunt inacceptabile. La fel și prim-ministrul îi cere lui Horthy să ia atitudine. De fapt, nu reușește să se hotărască, nici după ce i se pun în față nume clare ale vinovaților de masacrele contra evreilor de la Novi Sad, din ianuarie 1942. Pentru că el rămâne cu această idee că ofițerii sunt niște oameni corecți și care nu pot în niciun caz  să închidă ochii sau, și mai rău, nu pot să ordone să se întâmple asemenea lucruri, pentru că este ideologia cu care au crescut de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Deci el este cel care are responsabilitatea pentru aceste lucruri, într-adevăr.”

Seara s-a încheiat, firește, cu o sesiune de autografe.

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment