O Mie de Semne se delimitează de opiniile xenofobe, misogine și prolegionare ale lui Sorin Lavric. Am început cu asta nu pentru a ne justifica, ci pentru a porni de la o poziție cât se poate de limpede. Oricât de „camuflați academic” – ca să împrumut o sintagmă a lui Mihai Iovănel – am fi fost până acum, nu cred că am dat vreodată impresia că simpatizăm cu aceste opinii, dimpotrivă.
Nu facem politică, ci doar politica literaturii. Atunci când va trebui să apărăm o carte bună, o vom face. Nu cred că-i folosește nimănui conceptul potrivit căruia ar trebui să revenim la arderea cărților în piața publică. Sunt idei periculoase, fără noimă într-un spațiu democratic. Faptul că am apărat o carte, „Noica și mișcarea legionară”, nu înseamnă că suntem legionari sau că suntem admiratori ai lui Sorin Lavric. Înseamnă că am judecat o carte, nimic mai mult.
Am folosit această carte a lui Sorin Lavric, „Noica și mișcarea legionară” – ca și multe altele, cum ar fi, de pildă, „Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian”, de Marta Petreu, pe care n-o incriminează nimeni – la documentarea pentru romanul „Sebastian”. E o carte bună, așa cum o carte la fel de bună este cea a lui Mihai Iovănel, „Evreul improbabil”. Am scris de fiecare dată entuziast cu privire la ambele.
Contextul actual schimbă lucrurile radical. Nu mi se pare corect să desființăm o carte, doar fiindcă autorul ei a luat-o razna între timp. Atunci ce am face cu cărțile lui Cioran? Ce am face cu – vă aduceți aminte? – „Schimbarea la față a României”? Ce am face cu cele 19 articole ale lui Noica din ziarul Buna Vestire? Ce am face cu manifestul generației 27, în care Mircea Eliade nu mai prididește să vorbească despre „omul nou”?
Dacă trebuie să plătim un preț pentru apărarea unei cărți, atunci e în regulă. Dar amintiți-vă că, dacă pentru a documenta o carte la care lucrați ar trebui să aveți în bibliografie „Mein Kampf” sau „Cărticica șefului de cuib”, nu înseamnă că și credeți în ideile de acolo. Există cărți toxice, de acord. Dar ideea că le vrem arse simbolic în piața publică vă amintește de ceva anume? Dacă da, atunci gândiți-vă de mai multe ori înainte de a acuza.
Acest subiect „sensibil” se încheie aici. Să revenim la ceea ce ne pasionează, adică la literatură.
