N-am uitat de rubrica „Ce făcea…”, așa că aceia dintre voi care o urmăriți nu trebuie să aveți motive de îngrijorare. Am decis să o reiau sâmbăta, deoarece mi se pare mai degrabă un material de week-end, când se presupune că oamenii sunt ceva mai relaxați și au timp să citească pagini de jurnal sau de memorii.

Astăzi revin la „Jurnalul suedez” al Gabrielei Melinescu din mai multe motive, unele ținând și de o mai veche pasiune pentru cele cinci volume apărute la Editura Polirom. Ar mai fi și faptul că Gabriela Melinescu este născută în august, pe 16, în 1942. Am ratat ziua de naștere a scriitoarei și am vrut să repar cumva regretabila omisiune profitând de ultima zi a acestei luni de vară.

Pe urmă ar mai fi și faptul că în continuare nu ne vin vești despre Gabriela Melinescu (cel puțin eu n-am mai auzit nimic despre ea de multă vreme), lucru care mă îndreptățește să cred că zvonurile despre boală și izolare sunt adevărate. Asta fiind situația de fapt, cred că e cu atât mai important să o păstrăm în atenția opiniei publice, mai ales prin paginile minunatului ei Jurnal suedez, volume cu literatură de cea mai bună calitate care n-ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă.

August 2005

Chiar din prima zi a acestei luni în care m-am născut și eu, am auzit la radio o veste uluitoare: mii de italieni înarmați cu celulare s-au adunat la Acerra în afara Neapole-lui sperând să fotografieze o statuie a Mariei al cărei picior de gips a devenit carne și a început să se miște. S-a filmat miracolul de către mai mulți martori ai minunii. Acum, mii și mii de pelerini s-au adunat cu camere de filmat ca să aibă cu ei miracolul. Aici, în Suedia, luteranii nu cred în miracole, nici în existența îngerilor. Swedenborg, care vorbea cu ei, a fost numit și încă este considerat un șarlatan – dar minoritatea catolică este mereu cea care îi ajută pe credincioși să nu-și sărăcească viața respingând revelația misterului în viața lor.

Citesc înainte de culcare din Jurnalul lui Kafka, tradus cu măiestrie de prietenul lui René, traducătorul Lars Fyr. Kafka era torturat de faptul că trebuia mereu să facă față vieții: munca la birou, scrisul după orele obositoare, studiul teozofiei de care era foarte interesat. El descrie memorabil întâlnirea cu Rudolf Steiner de care și poeta Edith Sodergran era atât de atașată, considerându-l mentor al vieții sale de poet. Curios este că atât Kafka, cât și Sodergran au murit tineri și de aceeași boală.

Realitatea e o hrană pentru prozator. Un fapt divers, cu un dram de imaginație se poate transforma în literatură – dacă acest fapt e trăit și transfigurat, cum se spune.

Mâna care mă doare de atâta scris îmi amintește de imaginea mâinii Creatorului care ține tot ce există în căușul palmei sale – ființe și lucruri cu care avem o relație profundă la care nu ne gândim prea des.

În această lună s-au împlinit 60 de ani de la aruncarea bombei atomice peste Hiroșima – 60 de ani de când oamenii au creat moartea și au pus-o în mișcare într-un scop devastator, plin de ură față de semenii lor. Scriitorul japonez Kenzaburo Oe a scris un text pentru Expressen, «Groaza cerului» – era copil când s-a lansat prima bombă atomică, se dusese cu mama lui la munte, să culeagă plante medicinale, când au văzut o lumină neobișnuit de mare întinsă peste apa mării; era bomba care se aruncase peste Hiroșima. El însuși a fost și este angajat în discuțiile în jurul folosirii bombei atomice scriind Hiroshima Notes (1981). Mai există supraviețuitori din acel timp. Trauma e mai vie ca niciodată.”

(fragment din Jurnal suedez V (2003-2008), Editura Polirom, 2010)

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment