Jeni Acterian ne-a lăsat unul dintre cele mai consistente și mai convingătoare jurnale din literatura autohtonă de gen, „Jurnalul unei fete greu de mulțumit”. Probabil că o să mai revin la el în rubrica asta, fiindcă sunt multe lucruri interesante care se întâmplă nu numai în luna mai (na, că făcui și un fel de aliterație!).

Jeni Acterian (1916, Constanța – 1958, București), pe numele ei întreg Eugenia Maria Acterian, a fost sora lui Haig și a lui Arșavir Acterian (care și el ne-a lăsat un jurnal întins pe o lungă perioadă de timp).

În 1940 a absolvit Facultatea de Litere și Filozofie din București, cu o teză de licență pe o temă de logică matematică: „Raționamentul prin recurență”. Jeni Acterian a fost remarcată cu această ocazie de profesorul Alphonse Dupront, care era directorul Institutului Francez.

Acesta i-a promis o bursă în vederea unui doctorat la Sorbona, însă totul s-a năruit din cauza izbucnirii războiului. Datorită lui Mircea Vulcănescu – care era subsecretar de stat la finanțe – a reușit să se angajeze pe un post de referent la C.A.F.A (Casa Autonomă de Finanțare și Amortizare).

În 1947 s-a înscris la Conservatorul de Artă Dramatică, secția regie. Concomitent a făcut asistență de regie pe lângă actrița și regizoarea Marietta Sadova (soția lui Haig Acterian) și pe lângă viitorul celebru regizor Liviu Ciulei.

După ce și-a luat diploma de regizor a părăsit C.A.F.A. și s-a angajat la Teatrul Municipal, iar ulterior la Teatrul Tineretului. S-a căsătorit cu actorul Adrian Georgescu, însă căsnicia a dezamăgit-o profund.

S-a îmbolnăvit de maladia Hodgkin, practic intratabilă la vremea respectivă. A murit la doar 42 de ani, fiind îngrijită de fratele ei, Arșavir Acterian. Haig murise în 1943, pe frontul de est.

„Jurnalul unei fete greu de mulțumit” a apărut într-o ediție integrală în 2015 la Editura Humanitas. De aici am preluat datele biografice, poza autoarei și textul de mai jos:

3 mai 1946

Am ajuns la concluzia că accesul meu de romantism și melancolie acută era datorit faptului că slăbisem patru kilograme în cinci zile și nu dormisem atâtea nopți. Am dormit destul de bine de câteva zile, am mâncat lucruri substanțiale și m-am odihnit. Rezultatul: sunt iar plină de vitalitate.

Și eu, când sunt plină de vitalitate, sunt pusă pe drăcii. Am intenții agresive cu Alexandru [Dragomir]. Îl văd după-amiază la Cella Delavrancea și sunt încântată să-i fac niște bucăți. Numai să mai fiu în vervă.

*

Am vorbit cu L[ori Costescu] la telefon. Cella nu mai face muzică după-masă. S-a amânat pe luni. Mă întreb dacă Alex[andru Dragomir] are să mă anunțe într-un fel. Fără doar și poate: c`est un goujat (e un mojic – n.r.). Am căzut bine, n-am ce spune.

4 mai 1946

Alexandru [Dragomir] stă în mine ca un mort de aseară. Mi-e scârbă că o scriu, dar asta e. A murit ieri după-amiază, dar hoitul e încă acolo. Privesc melancolic la el și mi se pare neverosimil că a murit, mi se pare ciudat că nu învie, așa cum faci în fața oricărui mort. Are să fie probabil o senzație interesantă să-l revăd.

Privesc ca la o experiență de laborator, dar m-am detașat. Sunt iar singură și liberă și indiferentă în absolut. De-acum încolo, această legătură va da ce va da. Adică nu mare lucru, dar puținul mă va amuza. E bine să simți că un om nu mai are putere asupra ta. Să simți că orice ar face nu vibrează în tine. Nu te mai poate face să suferi. Și tot dintr-un nimic s-a întâmplat. Așa cum mi se întâmplă mie întotdeauna.

8 mai 1946

Am fost aseară la Elvira [Godeanu], la Dama cu camelii. Eram cu Silvia [Pop] și Puiu [Capriel] și ne-am distrat regește. Plângea sala cu lux de zgomote și batiste. Impresionant de înapoiați suntem cu teatrul! De câte ori văd un astfel de spectacol, mi se pare uluitor cum nu-și dau seama nici unii cât e de ridicol.

Era o șarjă atât de delicioasă, încât am avut dificultăți imense să-mi rețin hohotele de râs.  Silvia își înfipsese unghiile în brațul meu. După spectacol, ne-am dus la Elvira și am supat improvizat. N-avea vin, și am băut numai șampanie. N-avea pâine, și am mâncat toată masa cu cozonac și biscuiți.”  

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment