Astăzi am ales să fac ceva diferit la rubrica „Ce făcea…” Mi s-a părut cam repetitivă ideea de a reproduce pasaje, altminteri interesante, din jurnalele unor scriitori celebri, și am decis să merg de data asta pe mâna unui personaj. Primul gând mi s-a îndreptat către foarte iubitul (și nu mai puțin celebru) personaj al lui Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț. Înainte de toate am să redau pasajul de la începutul cărții, dedicat de Antoine de Saint-Exupéry lui Léon Werth:

„Le cer iertare copiilor că am dedicat această carte unui om mare. Am o scuză serioasă: acest om mare este cel mai bun prieten pe care-l am pe lumea asta. Mai am încă o scuză: acest om mare poate pricepe tot, chiar și cărțile pentru copii. Am și o a treia scuză: acest om mare locuiește în Franța, unde îi este foame și frig. Are cu adevărat nevoie să fie alinat. Dacă toate aceste scuze nu sunt de ajuns, vreau atunci să dedic această carte copilului care a fost cândva acest om mare. Toți oamenii mari au fost mai întâi copii. (Numai că puțini dintre ei își mai amintesc.) Așadar, îmi corectez dedicația: Lui Léon Werth, pe când era băiețel.”

Cred, sincer, că mulți, foarte mulți oameni ar trebui să recitească (sau să citească, dacă n-au făcut-o) această carte-minune a literaturii universale. Poate în felul ăsta și-ar aminti nu numai că au fost cândva copii, ci și că suntem ființe umane și că trebuie să dăm dovadă, înainte de toate, în perioade de restriște cum este cea pe care o parcurgem acum, de umanitate. Este încă unul dintre lucrurile uitate în acest colț de lume, mica planetă numită România, în care până și noțiunea de „prinț” a fost maculată, dându-i-se aproape exclusiv un înțeles peiorativ. Uite că sunt motive să credem că a mai rămas și ceva pozitiv pe aici, fie că vorbim de prinți, de oameni, de umanitate.

Fragmentele citate sunt preluate din volumul „Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry, apărut la Editura RAO în 2013, traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari.

***

„Cred că s-a folosit, ca să evadeze, de un stol de gâște sălbatice migratoare. În dimineața plecării și-a pus planeta în ordine. A curățat cu grijă coșurile vulcanilor în activitate. Avea doi vulcani în activitate. Și asta era ceva foarte comod pentru a încălzi micul dejun. Mai avea și un vulcan stins. Dar, după cum spunea chiar el: «Nu se știe niciodată!» Așadar a curățat și coșul vulcanului stins.

Dacă vulcanii au coșurile bine curățate, ei ard încetișor și regulat, fără erupții. Erupțiile vulcanice sunt precum focurile din cămin. Evident, pe pământ noi suntem mult prea mici pentru a curăța coșurile vulcanilor. De aceea ne pricinuiesc atâtea necazuri.

Micul Prinț mai smulse, cu un pic de melancolie, și ultimii lăstari de baobabi. Credea că nu se va mai întoarce niciodată. Însă toate aceste munci familiare i s-au părut, în dimineața aceea, extrem de plăcute. Iar când a stropit pentru ultima oară floarea și s-a pregătit s-o pună la adăpost sub globul de sticlă, a descoperit că-i venea să plângă.

– Adio, îi spuse el florii.

Dar ea nu răspunse.

– Adio, repetă el.

Floarea tuși. Dar nu era din pricina guturaiului.

– Am fost o proastă, îi spuse ea în sfârșit. Îți cer iertare. Încearcă să fii fericit.”

Atât deocamdată pentru azi. Continuarea este la fel de frumoasă ca pasajul ăsta care sper că v-a atras atenția, de aceea căutați cartea în bibliotecă sau comandați-o de pe internet. Costă puțin, iar beneficiul este infinit. La final, vă spun și eu cam la fel: încercați să fiți fericiți, chiar dacă lucrul ăsta pare imposibil acum.

Sursa foto: http://metropotam.ro/La-zi/10-citate-din-micul-print-care-ti-vor-face-viata-mai-frumoasa-art5396796390/

Comandă cartea de aici: https://bit.ly/2KOIxZn

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.