Am mai spus-o – și o repet sperând că n-o să vă plictisesc prea tare – că o să revin la Mihail Sebastian ori de câte ori o voi putea face. Aseară, în timpul discuției telefonice cu un amic, a venit vorba, întâmplător, despre Sebastian, și mi-am spus că n-ar fi rău să mai fac un mic periplu prin Jurnal  și să extrag de acolo un mic fragment pentru rubrica „Ce făcea…”

Ei bine, răsfoind cartea am dat peste întâmplarea asta din februarie 1937, în care Sebastian și Constantin Noica au fost implicați oarecum fortuit. A fost un fel de triunghi amoros amical &  aproape involuntar, iar episodul l-am folosit și în romanul Sebastian, care a apărut, așa cum bănuiesc că știți, în toamna lui 2018 la Editura Cartier.

Fragmentul de mai jos este extras din „Jurnal. 1935-1944”, ediția a II-a, Editura Humanitas, 2016. Mă simt obligat să amintesc aici că textul volumului a fost îngrijit de regretata Gabriela Omăt, prefața și notele aparținându-i lui Leon Volovici, iar traducerile Alinei Skultety.

București. Luni, 22 [februarie 1937]

Plecasem de la Sinaia cu un sentiment de jenă față de Dinu și Wendy (Constantin Noica și soția sa – notă de subsol). Mi se părea să seara de duminică – și apoi cea de luni – a fost prea liceană, prea frivolă. Întins pe divan cu Thea, sărutând-o, îmbrățișând-o, aveam aerul stupid al unui băiat de 18 ani, care se duce cu flirtul lui la cinematograf, ca s-o pipăie – și, și mai rău, se ascunde cu ea într-o casă amică și discretă.

Dinu și Wendy erau gazdele noastre, iar eu îi puneam în situația penibilă de a patrona oarecum o legătură atât de «louchă» cu soția unui prieten de-al lor. Totul era neclar, jumătate glumă, jumătate excitată plăcere. Pentru niște oameni de 30 de ani – puțin înjositor.

Mă consideram singur vinovat și mi-era puțin rușine de mine. O înțelegeam în schimb foarte bine pe Thea. Singură la Sinaia de patru săptămâni, certată cu un bărbat vulgar și indiferent, de ce n-ar fi primit prietenia, eventual curtea (eventual o aventură) unui bărbat pentru care, din alte motive (literatură etc.), avea un început de curiozitate?…

Ne-am despărțit luni noaptea, în fața casei ei, cu o sărutare pe care nu o cerusem, nu o așteptasem și care nu mai avea scuza unei glume continuate, de vreme ce eram singuri. Probabil trecerea mea prin Sinaia era pentru ea un început de iubire episodică posibilă. Așa se explică și faptul că alaltăieri, dimineață la ora 8, m-a chemat la telefon de la Sinaia, pentru ca să-mi spună bună dimineața – telefon care mi-a făcut atâta plăcere…

Lucrurile credeam că se termină astfel – și nici nu le consideram destul de importante pentru a le consemna pe larg în jurnal – când a intervenit convorbirea cu Dinu de aseară. Am mâncat numai cu el, la Splendid Parc, și am ascultat o confesiune din multe puncte de vedere revelatoare. N-am să pot desigur transcrie aici toate ezitările, toate nuanțele, toate preciziunile de detaliu pe care mărturisirea lui le-a avut. Nu voi da decât un rezumat grăbit.

Prin urmare:

Sâmbătă 13 februarie, Dinu – care de mai multă vreme îi făcea o curte discretă Theei – se duce spre vila ei, dar pe drum se hotărăște a nu intra totuși. Două motive îl determină să nu continue demersurile amoroase începute: 1) decizia de principiu de a nu o înșela pe Wendy – deși căsătoria lor este o căsătorie liberă, 2) faptul că în acea zi are loc la București înmormântarea lui Moța și Marin, fapt prea grav pentru ca el – Dinu Noica – să-și permită a fi în aceeași zi așa de frivol.

Dar Thea este la fereastra vilei, îl vede trecând pe stradă, îl strigă – și el intră. O dată intrat în casă, uită de cele două impedimente morale și încearcă să o sărute. Thea îl refuză. El pleacă deprimat nu atât de refuz, cât de conștiința slăbiciunii lui intime: se simțea dezonorat că tocmai în ziua funeraliilor (la care el mărturisește a participa cu emoție) a încercat o aventură așa de ușuratecă.

Duminică 14 februarie. Wendy e la Predeal. Thea e singură. Dinu e decis să se ducă după-masă la ea și să încerce a relua (poate cu mai mult noroc) tentativa ieri neizbutită. Dar la ora 12 cineva bate în ușă și își face apariția cu totul neașteptată: eu! Sunt pentru el mai mult binevenit decât inoportun. Întrevede imediat soluția dezbaterii lui morale.

Va face tot ce va fi posibil ca s-o arunce pe Thea în brațele mele, va încuraja în orice caz începutul de simpatie ce e posibil să existe între Thea și mine – și astfel el va redeveni liber, interzicându-și de fapt o aventură la care renunță în chipul cel mai expres. În timpul mesei îmi vorbește despre problemele morale pe care i le ridică menajul lui cu Wendy – iar eu nu prea înțeleg mare lucru. Peste o oră, Thea, chemată de la restaurant, intră în casă și mă îmbrățișează. Restul se cunoaște…”  

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.