Mihail Sebastian face deja parte din ADN-ul meu literar. Am muncit timp de șase ani la o carte care-i poartă numele și care practic îi este dedicată, chiar dacă fizic formalitatea asta nu există. Amprenta lui stilistică (sper) transpare din toate paginile acestui roman și îndeosebi din scrisorile (imaginare) adresate femeii pe care a iubit-o aproape fără speranță, Leny Caler.

Am spus cândva, în cadrul acestei rubrici, că voi reveni la Sebastian. O fac astăzi (și) pentru faptul că însemnarea din 21 august 1944 pe care o voi reda mai jos (preluată din Jurnal 1935-1944, Humanitas, 2016) are o tensiune aparte.

Pe front lucrurile evoluau cu repeziciune și nu mai era decât o chestiune de zile până când rușii aveau să ajungă la București. Așa cum știm, evenimentele s-au precipitat odată cu lovitura de Palat dată de regele Mihai, cu arestarea lui Antonescu și tot ce a urmat. Dar să vedem ce spunea Sebastian cu două zile înainte de enigmaticul 23 august 1944:

Luni, 21 august 1944

De două zile s-a declanșat ofensiva sovietică în Moldova și Basarabia. Se spune că Iașul a căzut.

Războiul vine spre noi. Nu războiul care ne apasă de 5 ani, ca o dramă morală: războiul fizic. Mari răsturnări se pot întâmpla la fiecare ceas, la fiecare minut. Din nou intrăm cu viața noastră, cu pielea noastră în joc.

Totul e posibil – și nimic nu e ușor. Rezistență militară înseamnă (oricât de repede s-ar desfășura operațiile) distrugere, poate evacuare silită, poate foamete. Capitulare însemnează (cine știe!) lovitură germană de represiune, gen Italia de nord.

Și într-un caz, și în celălalt un pogrom redevine oricând posibil.

În orice caz, s-a terminat cu liniștea relativă de până acum. Intrăm în centrul focului.

După sistemul lor cunoscut, rușii atacă în sud, acum, când în centru și nord ofensiva a fost oarecum încetinită. Vor împinge aici cât vor putea mai mult, mai puternic și mai repede. Balcanii sunt un spațiu copt pentru lichidare. Elementele finale sunt toate adunate. Turcia e gata. Bulgaria (după uimitoarea lovitură de teatru a discursului Bagrianov*) e dispusă pentru orice schimbare de joc. Împreună cu Tito, împreună cu o eventuală debarcare anglo-americană (care nici nu e indispensabilă în faza de azi), rușii pot împinge întreg frontul german spre Carpați, spre Ungaria, spre Austria.

Nu e de așteptat ca nemții să se retragă repede, de bunăvoie. Vor încerca să reziste. Cât mai pot, nu știu. Poate însă destul, pentru ca între timp să ne extermine pe noi.

În Franța, iureșul anglo-american continuă în sud și nord. La sud, totul e vag. Nu există propriu-zis front. Infiltrațiile și săgețile anglo-americane pătrund departe, fără să se dea vreo precizare. Maquis**-ul e o realitate. Se pare că Annecy și Grenoble sunt în mâini franceze.

În Normandia bătălia s-a strămutat complet la est, pe Seina. Parisul poate cădea în câteva ore.”

* Ivan Bagrianov, prim-ministru al Bulgariei. La 12 august ținuse un discurs în Parlament prin care declara poziția de neamestec a Bulgariei în conflictele de pe continent. (Predecesorul său, Aleksander Țankov, dusese o politică progermană.) 

** Mișcarea de rezistență franceză (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment