După volumul de povestiri Oameni în trening, primit cu foarte mare succes de către public și de către critică,lui Robert Șerban îi apare antologia ce rămâne din viață[1], care adună  texte semnificative din creația autorului, selectate și traduse în limba engleză de către Lidia Vianu, cadru univeristar la Catedra de engleză a Universității din București, și de către Anne Stewart, poetă de limba engleză.

Cum am afirmat și cu alte ocazii, Robert scrie o poezie în care brevilocvența atât de cinematică a discursului conferă ideilor, nuanțelor, observațiilor sau situațiilor de viață, un relief insolit, epifanic, care îmbină profunzimea  cu serenitatea, jocularitatea cu seriozitatea. În fond, toate acestea creează premisele unei intimități textuale în care cititorul se regăsește deplin pe sine și descoperă prilejuri de uimire față de lumea înconjurătoare. Uimire, nu neapărat în sensul de perplexitate, așa cum considera Ludwig Wittgenstein, capacitatea omului de a fi uimit, cât în cel de naștere a gândului filosofic, așa cum credea Platon. O astfel de poezie nu predispune nici la o filosofare sterilă, stridentă, ci la conturarea unei filosofii de viață, care poate căpăta cele mai diverse aspecte caracterizate prin  pitoresc, spontaneitate sau jovialitate sapiențială.

Într-o povestire budistă, doi călugări zen se întâlnesc și observă cum un steag flutura lin în bătaia vântului. Primul zice că steagul este cauza mișcării, pe când cel de-al doilea îl contrazice, afirmând că, dimpotrivă, vântul face posibilă mișcarea. Apare un mare maestru care, întrebat fiind ce crede despre situația dată,  spune că nici steagul, nici vântul nu fac nimic altceva, ci mintea celor doi e cea care mișcă și se mișcă. Astfel, și în cadrul antologiei de față, poetul detectează imediat acele resorturi interioare ale realității, iar poezia rămâne poate singurul seismograf al memoriei care măsoară și înregistrează, cu o sensibilitate aparte, pregnantă, lumea din jur. 

Ce rămâne din viață  sau din poemul din care au fost scoase cuvinte întregi?  În niciun caz, golul, ci, în mod neașteptat, o esență inefabilă care păstrează toată emoția și trăirile de altădată, mult mai cristalizate, devenite falii de rezonanță între prezent și trecut. Se vrea, într-un final, ascuțimea sau ascuțirea poemului până se va preschimba în vârf de săgeată și va străpunge vălul de uitare sau de nepăsare care ne înconjoară: „scot cuvintele/ din poem/ cu îndârjirea cu care/ bunicul scotea cu securea/ bucățile de lemn/ dintr-un par/ până când îl ascuțea atât de bine/ încât putea să-l înfigă/ dintr-o lovitură/ între coastele mistrețului/ în burta lupului/ a dihorului/ scot din poem/ versuri întregi/ și/ cuvinte/ unul/ după/ altul/ îl pregătesc/ îi fac/ vârf (Pregătirea/ Preparatory).”

Ce rămâne din viață sunt acele clipe de meditație necesare unei treziri sau, dacă nu, a unei tresăriri măcar. Trecerea galopantă a vieții  se reflectă în gesturile sau faptele, aparent banale, aparent mărunte, dar care întotdeauna conțin acel buton de semnal aprins, în măsură să ne avertizeze cu privire la tumultul sau înaintarea tot mai pregnantă a degradării și risipirii noastre fizice și spirituale: „am să-mi las câteva zile/ obrajii nebărbieriți/ nu din comoditate/ nu din frondă/ ci fără nici un motiv/ așa cum/ câteodată/ las să-mi treacă viața” (Gest/ Gesture).

Ce rămâne din viață este fragilitatea unor momente sau apropieri umane care trădează o sensibilitate spontană, joculară, nu lipsită de o tandrețe care atenuează și conferă eșecului coloritul speranței: „după sfârșitul/ unei iubiri/ viața se-nchide/ ca o umbrelă/ până la ploaia/ următoare” (Timpul probabil/ Weather forecast).

            Ce rămâne din viață sunt acele măști sau înfățișări ale existenței aflate într-o continuă trecere ce se preschimbă, la un moment dat, în goană. Noi suntem cei care alegem fie să lăsăm să se desfășoare această trecere fără să îi acordăm prea multă atenție, lăsându-ne și pe noi trecuți de pe un mal pe altul, experimentând fiecare element care îți poate oferi senzații de satisfacție și de mulțumire, limitate, aparente; fie să pătrundem mecanismele acestei treceri care ne-ar putea arăta cum se scurge nisipul clepsidrei, ce finețe sau ce taină stă la baza risipirii; sau să ne lase să recurgem la gesturi extreme, ca, de pildă cel de revoltă îndreptat  împotriva absurdului existențial: „viața trece pe lângă tine/ ca o căruță plină cu fân/ înceată/ greoaie/ ușor hazlie/ cu mult mai înaltă decât lată/ încât uneori te întrebi ce să faci/ să te arunci pe ea/ ca pe o saltea uriașă?/ să o miroși/ topit de plăcere/ cu ochii închiși?/ să numeri/ calm și riguros/ pai după pai?/ sau/ pur și simplu/ să îi dai foc?” (Careul cu opțiuni/ Options in a square).

Ce rămâne din viață este și decizia de a coborî în infernul propriei creații, rând după rând, până la ultima limită. Numai că, între opțiunea revenirii la suprafață sau a aruncării în golul de dincolo de cuvinte persistă speranța sau incertitudinea, firul subțire al Ariadnei pe care poetul se află, ca orice creator, într-o echilibristică precară: „cobor în josul poeziei/ rând după rând/ încet/ ca pe o scară veche/ și nesigură/ cu precauție/ muțește/ prudent/ foarte prudent/ vers/ după/ vers/ până când ajung la ultimul/ stau acolo câteva clipe/ mă uit în sus/ atent/ sticlos/ apoi mă arunc” (Veche, nesigură/ Old and uncertain).

Ce rămâne din viață sunt prietenii pe care îi aduni ca pe niște cioburi, cu mâinile goale, cu inima deschisă și simți că sângele nu curge în zadar: „ai spart vreodată o sticlă?/ ai adunat cioburile?/ te-ai tăiat la degete?/ vezi/ prietenii sunt precum cioburile:/ deși curge sânge/ continui să le strângi” (Cioburi/ Borken glass).

Ce rămâne din viață este „poezia…/ după ce-o trăiești.”


[1] Robert Șerban, ce rămâne din viață/ what’s left of life, Ed. Brumar, Timișoara, 2022.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.