CESARE PAVESE s-a născut pe 9 septembrie 1908 în localitatea Santo Stefano Belbo (Cuneo) din apropiere de Torino, ca fiu al lui Eugenio Pavese și al Consolinei Mesturini. Începând cu anul 1914 urmează cursurile școlii primare din San Stefano Belbo. În același an tatăl lui moare din cauza unei tumori cerebrale, de creșterea lui Cesare ocupându-se în continuare mama lui, „o femeie activă și severă”.

Între 1915-1926 își continuă clasele elementare la Institutul particular Trombetta din Torino. Urmează gimnaziul mai întâi la Institutul Social, iar apoi la Gimnaziul modern. Face studii clasice la liceul „Massimo d`Azeglio” sub îndrumarea profesorului de italiană și latină Augusto Monti.

Între 1926-1929 Cesare Pavese urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie din cadrul Universității din Torino. Studiază literatura americană visând la o bursă la Columbia University, pe care din păcate nu o va obține. În 1929 își redactează lucrarea de diplomă despre poezia lui Walt Whitman, care va fi respinsă din cauza influenței lui Benedetto Croce, cel care avusese un discurs critic în Parlament cu privire la consfințirea alianței dintre Vatican și dictatură.

elefant.ro

În 1931 publică prima sa traducere din limba engleză: Domnul nostru Vrenn de Sinclair Lewis, iar în 1932 apare traducerea sa după Moby Dick, de Herman Melville. De asemenea, în 1934, publică Dedalus, de James Joyce, tot după traducerea sa. În același an trimite la Florența editorului Alberto Carocci câteva dintre poeziile care vor face parte din volumul Lavorare stanca.

În 1935 o cunoaște pe Battistina Pizzardo (Tina), profesoară de matematică, angajată în mișcarea antifascistă. Pe 13 mai este arestat împreună cu Massimo Mila, Augusto Monti și Giulio Einaudi. După câteva luni de închisoare este condamnat la trei ani de domiciliu forțat în Brancaleone Calabro, în Calabria. Aici își începe redactarea jurnalului Il Mestiere di vivere (Meseria de a trăi).

În 1936 Editura Solaria din Florența îi publică volumul de versuri Lavorare stanca (Munca obosește). În 1938, după o colaborare susținută, este definitiv angajat de Editura Einaudi. În vara lui 1939 scrie romanul scurt Paesi tuoi (Satele tale), pentru care dictatura fascistă îl va acuza de ofensă adusă patriei. În 1940-1941 scrie romanul La Spiaggia (Plaja), publicat în foileton în revista Lettere d`oggi din Roma. În mai 1941 îi apare romanul Paesi tuoi, care îl impune în atenția opiniei publice și ca romancier.

Începând din septembrie 1943 editura Einaudi se află sub directa observare a unui comisar al regimului Mussolini. Pavese este nevoit să trăiască retras, sub numele Carlo de Ambrogio. După eliberarea Italiei își reia activitatea la editura Einaudi, unde devine un fel de factotum. În 1947 îi apar Dialoghi con Leuco și Il compagno (Tovarășul), pentru care va primi premiul Salento. Se înscrie în Partidul Comunist Italian.

În 1948 scrie romanul Il diavolo sulle colline (Diavolul pe coline), iar în 1949 La luna e i falo (Luna și focurile), care va apărea în 1950 la editura Einaudi. În același an primește prestigiosul premiu „Strega” pentru La belle estate. În luna august, în noaptea zilei de 26, Cesare Pavese se sinucide într-o cameră din hotelul „Roma” din Torino. Ultima însemnare din jurnal, datată 18 august, arată zbuciumul sufletesc în care se afla scriitorul în ultimele lui zile:

„Lucrul de care te temi în cea mai mare taină se întâmplă întotdeauna.
Scriu: o Tu, ai milă. Și apoi?

Ajunge puțin curaj.

Cu cât durerea este mai determinată și mai precisă, cu atât instinctul vieții se zbate și piere gândul de sinucidere.

Părea ușor, când te gândeai la asta. Și totuși sunt atâtea femeiuști care au făcut-o. E nevoie de umilință, nu de orgoliu.

Toate astea te scârbesc.
Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie.”

(Meseria de a trăi, Editura pentru Literatură Universală, București, 1987, traducere, note și postfață de Florin Chirițescu)

Notele biobibliografice au fost reproduse din volumul bilingv Cesare Pavese, Poezii, Humanitas, 2008, traducere de Maria Chirițescu și Nicolae Argintescu-Amza. Poemul de mai jos este extras tot din această antologie și face parte din volumul Lavorare stanca (Munca obosește).

[image_with_animation image_url=”1796″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.libris.ro/poezii-cesare-pavese-HUM978-973-50-2230-3–p912478.html”]

Două țigări

Fiece noapte e o eliberare. Te uiți la licăririle
de pe asfaltul bulevardelor ce lucitoare se lasă pradă vântului.
Orice rar trecător are un chip și o poveste a lui.
Iar la ora asta nu mai simți oboseala: felinarele cu miile
sunt toate pentru cei care se opresc să aprindă un chibrit.
Flăcăruia se stinge pe chipul femeii
care mi-a cerut chibritul. Se stinge de vânt
și femeia dezamăgită îmi mai cere unul
care se stinge și el: acum femeia râde înăbușit.
Aici putem să vorbim cu glas tare și chiar să țipăm,
căci nu ne aude nimeni. Ne ridicăm privirile
spre nenumăratele ferestre – ochi închiși ce dorm –
și așteptăm. Femeia își scutură umerii
și se plânge c-a pierdut fularul colorat
care noaptea îi ținea loc de sobă. Dar e de ajuns să stai proptit
după colț și vântul nu mai e decât o adiere.
Pe asfaltul tocit se vede deja un chiștoc.
Fularul ăsta era de la Rio, dar mai spune femeia
că-i mulțumită că l-a pierdut, pentru că așa m-a întâlnit.
Dacă fularul era de la Rio, a trecut noaptea
oceanul inundat de lumina marelui transatlantic.
Desigur, nopți cu vânt. E un cadou de la marinarul ei.
Dar marinarul nu mai este. Femeia îmi spune în șoaptă
că, dacă urc cu ea, îmi arată portretul lui,
cu părul creț și bronzat. Călătorea pe vapoare murdare
și curăța motoarele; eu însă sunt mai frumos.
Pe asfalt sunt acum două chiștoace. Ne uităm la cer:
fereastra de acolo sus – îmi arată femeia – este a noastră.
Dar nu avem sobă. Noaptea, aburii risipiți
nu prea au lumini, au însă stele.
Trecem bulevardul la braț, hârjonindu-ne ca să ne încălzim.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment