N-am protestat niciodată față de deciziile adesea îndoielnice – dacă nu aberante – ale celor de la Facebook și nu voi începe acum. M-am considerat întotdeauna un oaspete civilizat și am evitat să încalc „standardele comunității” – chiar dacă acestea sunt uneori de neînțeles și par venite dintr-o lume distopică. Codul civilizației presupune că, fiind oaspete, trebuie să respecți regulile gazdei. Iar dacă regulile astea nu-ți convin, poți foarte bine să pleci.

Sigur că, în același ton vizionar-distopic, Facebook mi-a șters o cartolină în care promovam o carte. Motivul bine-cunoscut este că am încălcat „standardele comunității” – sintagma asta mi se pare atât de ambiguă încât nici nu are rost să mă mai întreb ce înseamnă – deoarece postările mele țintesc o cât mai mare vizibilitate prin cunoscutele mijloace – like, share etc.

Mă întreb și eu ca țăranul venit pentru prima oară în București care nu știe unde este cheia rosetti: dar nu toată lumea face lucrul ăsta? Nu postăm pentru a ne atrage tipul ăsta de aprecieri? Iar dacă nu, pentru ce o facem?

Nu cunosc în totalitate regulile acestei rețele de „socializare”. Știu însă, intuitiv, care sunt regulile de bun-simț. M-am străduit să nu le încalc și cred că până acum am reușit. Mi se pare însă de neînțeles cum poți șterge o cartolină care promovează o carte de beletristică și în același timp admiți ca valabile și „funny” cartoline – supranumite meme-uri – în care e luat peste picior liderul unui partid de extrema dreaptă. Chiar și așa, ironice, cartolinele respective promovează imaginea unui astfel de individ. Până la urmă e bine-știut faptul că publicitatea negativă e tot o formă de publicitate.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, ci despre felul în care voi aborda de acum înainte pe Facebook promovarea cărților prin intermediul siteului www.citatecarti.ro O să scriu, în măsura în care voi fi în stare, un editorial în care voi preciza ce cărți noi au apărut pe CitateCărți. Pentru asta va trebui să intrați aici, pe www.omiedesemne.ro, ca să fiți la curent cu noutățile.

Ce avem de făcut este să mergem mai departe cu ceea ce știm să facem mai bine. Ce putem face este să ne folosim de tot ce avem la îndemână. Iar instrumentul cel mai eficient în acest caz este www.omiedesemne.ro. Măcar așa vom căuta să vă arătăm că www.citatecarti.ro este într-o continuă dinamică și crește de la o zi la alta. Vom încerca astfel să reducem cumva dependența de Facebook, mai ales că am fost avertizați voalat că dacă vom continua să facem ce facem vom fi supuși restricțiilor de tot felul.

Pe www.omiedesemne.ro restricțiile sunt dictate de bunul-simț și așa va rămâne cât timp voi fi pe aici. Despre celelalte, știți foarte bine: iubim cărțile și avem nevoie de sprijinul vostru ca să ducem lucrurile mai departe. Fie și printr-un like sau share la postările de pe Facebook.     

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.