Mi-aș fi dorit ca ultimul editorial de săptămâna asta să conțină un mesaj tonic. Din păcate, nu pot să scriu în răspăr cu ceea ce simt. Iar ceea ce simt nu se potrivește cu tonusul pe care ar trebui să ni-l dea tuturor mult așteptatul weekend.

Suntem bombănitori. Ne place să ne situăm în opoziție până și față de vorbele care conțin vădite doze de bun simț. Suntem impetuoși, mereu în atac, forever în ofensivă, ca o cavalerie medievală atacând tancuri de ultimă generație. Ne credem eroi, legendari, vedete, însă uităm că agităm în aer săbii de carton, iar costumele sunt butaforie pură. Ne aflăm într-un desen animat trist, care nu provoacă nici măcar un zâmbet consolator.

Nu întâmplător am ales pentru azi cartolinele cu poemul lui Andrei Codrescu (din care am și citat, de altfel, în titlu) și cu citatul lui Alexandru Mușina. Le-am mai postat pe O Mie de Semne și am s-o mai fac, deoarece textele astea conțin niște adevăruri care ar trebui naibii să devină imuabile.

Mă irită de fiecare dată când, în urma unei atenționări de genul „nu vă pot răspunde tuturor în timp real, aveți răbdare, sunt singur aici”, dispar instantaneu din lista de „admiratori” câțiva inși care își închipuie probabil că mă aflu la cheremul lor. Unlike-urile astea nu sunt întâmplătoare și ele arată un simplu fapt: există „poeți” care scriu pentru glorie, pentru sclipici, pentru inimioare, pentru mesaje ditirambice, pentru atenționări mămoase, pentru „viralizare”, pentru floricele encomiastice.

Îi invit pe cei din categoria asta, cu toată bunăvoința, să ne lase în pace. Nu avem nevoie de ei aici. Mi se pare o impietate să crezi că poezia trebuie să fie o trambulină pentru celebritate. Cei care credeți asta și care încă mai aveți o fărâmă de bună-voință de a deveni poeți adevărați, luați-vă de urgență o chilie, tapetați-i pereții cu marii poeți ai lumii și sechestrați-vă câțiva ani acolo.

E un exercițiu de penitență igienic și necesar. Dacă nu veți evacua tendința asta teribilă de a fi vedete poetice, înseamnă că nu aveți ca scop poezie per se, ci doar nevoia mundană de a vă exacerba orgoliul. Or, asta nu se potrivește cu principiile pe care ne dorim să le promovăm pe O Mie de Semne.  

Doar atât am avut de spus. Citiți-i pe Codrescu și pe Mușina, fiindcă aveți ce învăța de la ei. Să aveți un weekend cu multă poezie. Ne revedem luni.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.