Întrucât am în ultima perioadă o relație destul de complicată cu mai tot ce conține zahăr în exces, poftele mele, care își au rădăcinile în copilărie, când o prăjitură era mai degrabă socotită o recompensă (cine nu e cuminte, nu primește prăjitura, vă aduceți aminte?) decât un desert banal, se îndreaptă către tot felul se substitute cu gust de carton fiert. Nu mă plâng, fiindcă am degustat de-a lungul timpului tot felul de cofeturi delicioase, însă mărturisesc că am încă nostalgii după un cataif, o choux à la crème sau o amandină de pe vremuri, a cărei cremă nu avea gust de margarină și nu-mi provoca supărătoare neplăceri gastrice.

Subconștientul însă nu ține, vorba aia, seama de restricții, fiindcă visele noastre sunt uneori rezultatul unor frustrări sau al unor lipsuri prea mult timp îndurate. Azi-noapte am visat prăjituri de toate formele, mărimile și culorile, întinse lasciv pe platouri generoase care, nu știu din ce motiv, mi se refuzau de parcă erau păzite de un căpcăun care mă pândea tot timpul, de undeva din umbră. Era suficient să întind mâna către cofeturile cu miros de zahăr ars, însiropate și drapate cu glazuri unduitoare ca niște rochițe așezate ademenitor pe crinoline de ciocolată, ca să aud un mârâit surd și amenințător.

Dimineața, după ce m-am trezit, m-am simțit ca într-o zi de marți când trebuie să mergi la școală și nu ai în buzunar decât niște mărunțis cu care nu-ți poți cumpăra decât un covrig cu coaja tare și cu gust de făină fiartă. Mi-am luat gândul de la risipa aia de zaharicale din vis, atât de mult râvnită și destrămată ca o pânză de fum multicolor, și m-am reîntors la ale mele după ce am mâncat la micul dejun un porridge îndulcit parcimonios cu o linguriță de miere, ceea ce, ca să faceți o comparație, e ca și cum ai avea în față un tort imens din care nu poți lua decât o bucățică de mărimea unui cub de zahăr.

Cunoscându-mi atât de bine pofta insațiabilă pentru tot ce ține de literatură, m-am întrebat, ca tot omul devenit parcă prea devreme matur, de ce nu visez cărți? E curios, fiindcă într-adevăr nu visez niciodată cărți. Nu-mi amintesc, de pildă, să mă fi visat vreodată într-o librărie, într-un anticariat sau într-o bibliotecă publică. În casa mea mă visez cel mai adesea pe hol, iar aici se petrec 99% din coșmarurile mele, fiindcă spațiul ăsta e mereu în penumbră, se lungește infinit și e generator de neliniști, deoarece se simte în permanență prezența insidioasă a unei ființe malefice.

Nu mă visez deloc în sufragerie, unde se află aproape toate cărțile mele. Nu mă visez nici măcar în sufrageriile celorlalte case în care am locuit de-a lungul vieții și în care a existat întotdeauna un corp de moblier plin cu cărți. E un fenomen inexplicabil, mai ales că în vremea din urmă viața mea e legată aproape în totalitate de cărți. Citesc în fiecare zi, consult volume pentru ce fac pe site, frunzăresc romane sau cărți de poezie, îmi fac planuri diverse legate de lecturi viitoare sau pur și simplu îmi las privirea să alunece pe cotoarele cărților aliniate de-a lungul rafturilor.

Presupun că asta se întâmplă deoarece cărțile nu-mi sunt interzise. Teoretic, într-o măsură rezonabilă, desigur, pot avea acces la orice carte îmi doresc. Acestea mi se oferă cu generozitate, sunt răbdătoare și nu au termene de valabilitate de doar câteva zile, așa cum au prăjiturile. Pot fi consumate oricând, în porții mai mari sau mai mici și, frecventate exccesiv, nu provoacă decât rareori indigestie.

E drept, există cărți bogat însiropate sau fade, ori cărți în care echilibrul gusturilor este perfect. Dacă o carte ar fi o prăjitură, mă întreb cum aș proceda cu ea: aș înfuleca-o imediat sau aș savura-o pe îndelete, încercând să-i degust îndelung esențele și să ghicesc, deopotrivă, de unde vine aroma de migdale ori mireasma misterioasă a glazurii? Și nu știu ce răspuns să-mi dau. Uite, acum recitesc Un veac de singurătate al lui Gabriel García Márquez. E un ditamai tortul, ca să zic așa, însiropat cu mereu amețitorul lui realism magic. Cum să procedez cu el? Cum să fac să-l visez la noapte?  

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.