Nu știu cu ce să compar amărăciunea pe care o simt în momentul ăsta. De fapt, dacă stau să mă gândesc bine, nu prea am cu ce să o compar. E un sentiment nou, necunoscut. E ca virusul ăsta care nu se dă plecat și care se simte bine printre umanoizii dezorientați și înfricoșați nu de efectele lui, ci de oculta mondială și de antenele 5G. Dar mărturisesc că sunt și eu la fel de dezorientat. Într-o lume aflată de mai multă vreme în derivă, mi-am pierdut mai mult ca oricând busola.

Întotdeauna când m-am aflat într-o situație cât de cât similară, m-am salvat întorcându-mă la literatură. Am citit poezie, multă poezie, sorbind-o ca un bețiv care linge fundul paharului după ultima picătură de vodcă. Mă uit acum la sutele de volume din bibliotecă și le simt înstrăinate. Sau mă văd pe mine înstrăinat de ele. Sunt ca o planetă care a luat-o razna, care a ieșit de pe orbită și a plecat de capul ei la plimbare printr-un univers necunoscut și ostil.

Așa că nu știu ce să vă spun azi. Toată lumea discută despre politică. Peste tot vezi numai procente, posibilități, aranjamente, combinații, discursuri bombastice, apocaliptice, ironice, deznădăjduite, hilare, superflue. Cum să-și mai facă loc poezia în gălăgia asta pantagruelică? Cum să te izolezi fonic până la inaudibil? Cum să eviți vocile care-ți urlă-n cap mai tare decât clopotele într-o zi de înmormântare?

Dacă nici măcar poezia nu mă poate scoate din starea asta, atunci înseamnă că deocamdată nu e nimic de făcut. Politica ne-a infestat într-un asemenea hal viețile încât până și în peștera în care ne refugiem și în care ne credem complet izolați dăm tot de fantoma ei. Și chiar dacă nu e reală, fiindcă de fapt se află în capul nostru, e aproape imposibil să o scoatem de acolo. Trăim cu iluzia că vom fi salvați de ea, deși conceptul e unul destul de abstract.

Nu ne mai putem salva. Nu, cel puțin, în momentul ăsta. Așa că am să continui că caut acel „comfortably numb” după care alerg bezmetic de atâta timp. Poate doar acolo – dacă există un astfel de „acolo” – îmi voi găsi refugiul perfect. Nu mă întrebați ce carte de poezie voi lua după mine, fiindcă nu știu.

Am visat apocaliptic. Aveam o casă care s-a prăbușit în urma unui cutremur. Călcam clătinându-mă pe moloz și resturi informe, căutând nici eu nu știam ce. La un moment dat am observat la picioarele mele cum dintre cărămizi ieșea colțul unui caiet studențesc. Am tras de el, l-am scos cu grija unui arhitect care descoperă un artefact extrem de prețios, l-am șters de praf și l-am deschis din curiozitate. Era un caiet mai vechi de-al meu, plin cu poezii. Nu știam când le scrisesem, habar n-aveam dacă-mi aparțineau cu adevărat, fiindcă nu le recunoșteam, însă era cert că eu eram autorul fiindcă mi-am văzut scrisul.

Cred că în acel „comfortably numb” aș lua caietul ăla după mine. L-aș lua fiindcă aș încerca să-mi refac conexiunile cu mine însumi. Cu ajutorul acelor poeme scrise de mâna mea, dar străine memoriei mele, m-aș strădui, ca un amnezic, să-mi amintesc cine sunt și de ce mă aflu aici. Aș lua-o de la început, cu răbdare, cu metodă, cu tenacitate. Mi-aș reînvăța nu numai propria poezie, ci și, prin ea, toată poezia lumii. Asta fiindcă, nu-i așa?, în tot ce scriem de-a lungul vieții se regăsește, vrem-nu-vrem, tot ce-am citit.

Conștiința noastră recentă – cea de după marea amnezie – ne spune să privim înapoi cu prudență, fiindcă cine știe?, poate ne vom aminti brusc că am fost mari criminali, mari naivi, mari impostori. Dar dacă nici poezia nu ne poate scoate din mocirla trecutului, nimic nu poate. Nu trebuie neapărat să citești poezie ca să simți poezie. E suficient să te uiți pe fereastră și să vezi copacii dezgoliți și trotuarele pline de frunze moarte. Asta e viața noastră acum: niște trotuare umede, pline de frunze moarte.

Și uite măturătorii cum vin să le bage în tomberon, multicolorele, tristele frunze moarte, odată cu poezia pe care începusei, timid, să o percepi.  

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.