Mi-a fost destul de greu ieri să scriu despre faptul că suntem în impas și că avem nevoie de ajutor. Cu toate astea, am trecut peste emoții, am pus mesajul într-o sticlă și l-am aruncat în oceanul internetului. Reacțiile nu au întârziat să apară. Deși am mai trecut prin astfel de episoade, am rămas încă o dată uimit de faptul că, în ciuda a tot ce se spune despre lumea în care trăim, încă mai există solidaritate.

Da, există solidaritate, iar lucrul care mă încântă peste poate este acela că oamenii care ajută vor în general să rămână anonimi. Este nu numai expresia unui bun-simț desăvârșit, ci și aceea a modestiei și a empatiei. Rezervele de bunătate și de înțelegere din această lume frământată nu sunt epuizate, ba chiar aș zice că se reîmprospătează de la o zi la alta. Asta fiindcă apar mereu oameni dispuși să ajute, să dea dovadă de generozitate și să mai pună încă un scut în fața celor care sunt ferm convinși că ne-am pierdut ireversibil umanitatea.

Chiar și în bula noastră, în această insuliță numită „O Mie de Semne”, optimismul legat de prezența necondiționată a solidarității umane este nealterat, în ciuda zilelor cenușii prin care trecem. Suntem departe de a fi cu totul bine, însă credem că ziua în care o să spunem că suntem cu adevărat bine nu este departe. Atâta timp cât există oameni care mai cred în cultură, în carte, în exprimarea liberă, în literatură și în artă în general, atunci nu e pierdut nimic.

Umanitatea din noi nu a fost atacată letal de acizii îndoielii, ai mefienței generalizate. Dimpotrivă, aș zice că, de vreme ce există asemenea dovezi, chiar și la acest nivel, care poate părea insignifiant – deși nu este – asta dovedește că oamenii au nevoie de emoție. Iar cel mai la îndemână vehicul pentru transportarea de la emitent la receptor a emoției este literatura, în toate formele ei cunoscute și necunoscute.

Îmi este greu să scriu astăzi aici, așa cum mi-a fost și ieri. Dar sper că mesajul meu va ajunge la cei care s-au hotărât să sprijine proiectul nostru. O Mie de Semne merge mai departe și datorită sprijinului lor, al acelor donatori care vor să ajute de undeva din backstage, acolo unde luminile rampei nu pătrund decât tangențial. Discreția și dovada lor de solidaritate mă emoționează nespus.

Chiar dacă am demonstrat că am, cum se spune, cuvintele la mine, acum am rămas fără ele. Nu știu ce să mai zic în afară de atât: vă mulțumesc frumos! Lumea ar fi cu siguranță un loc mai bun dacă ar exista mai mulți oameni ca voi.  

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.