Am văzut pe la începutul lui octombrie, pe pagina de Facebook a lui Nicolae Tzone, un anunț despre moartea poetului Paul Daian. Am avut o strângere de inimă, fiindcă scriitorul plecase dintre noi, potrivit aceluiași anunț, complet neștiut, prin luna aprilie. Dincolo de discuțiile care ar putea porni de aici, despre discreție, despre marginalizare sau, bunăoară, despre nepăsarea lumii, aș vrea să spun că de Paul Daian mă lega în prtimul rând atmosfera de la Târgul de Carte Gaudeamus.
Deși îl știu de peste 15 ani, mi s-a părut întotdeauna neschimbat. Era mereu prezent la Gaudeamus, cu alura lui robustă, îmbrăcat fistichiu, debordant cu publicul, vânturându-și mustața de muschetar și suflând răgușit în trompeta lui de alamă, care semăna cu instrumentul unui gornist pe câmpul de luptă al literaturii.
Acum, nu mai sunt nici Paul Daian, nici Gaudeamusul căruia îi dădea culoare, chiar și în condițiile cam cenușii de la Pavilionul Expozițional. Pandemia nu ne limitează doar mobilitatea, ci mușcă și din ființa noastră intimă. Fără Gaudeamus, toamna bucureșteană a (re)devenit una decolorată, cu toată explozia cromatică specifică acestui anotimp.
Am senzația că, fără Gaudeamus, e ca și cum aș uita de ziua mea de naștere (sunt născut în noiembrie) sau ca și cum cineva mi-ar fi șters-o temporar din cartea de identitate. Dincolo de senzația tot mai persistentă că ne ducem viețile pe cont propriu într-o distopie straniu de reală, acum trebuie, măcar cei care iubim cartea, să trecem și prin experiența ratării unui târg de carte care devenise un eveniment așa de obișuit încât îl așteptam în fiecare an cum aștepți o mare sărbătoare.
Sigur că au fost și neajunsuri în organizare, iar din cauza asta au existat multe nemulțumiri. Abia acum însă ne dăm seama cât de puțin ar fi trebuit să conteze aceste defecțiuni trecătoare. În lipsa Gaudeamusului nu ducem dorul situațiilor în care ne angajam în contraziceri cu privire la condițiile de desfășurare ale tîrgului sau la suprapunerea supărătoare a evenimentelor – cu toată distorsiunea sonoră pestriță – ci ne gândim la golul pe care-l lasă dispariția acestuia din agenda noastră autumnală.
Nu putem da vina pe nimeni pentru asta. Astfel de situații nu sunt programate. Vin pe neașteptate, trec cu furie prin omenire și lasă răni de nevindecat. Sigur că, privind la amploarea tragică pe care o dezvoltă acest virus în lume, absența unui târg de carte poate părea neînsemnată. Vor mai fi și altele, desigur. Pandemia va trece, iar lucrurile vor reveni la normal. Dar vor reveni ele la normalul cu care am fost obișnuiți?
E greu de dat un răspuns. Potrivit previziunilor oamenilor de știință, efectele sunt de durată și ne vom putea considera norocoși dacă Gaudeamusul va reveni anul viitor. Cum sunt mai pesimist de felul meu, mă îndoiesc că se va organiza, chiar dacă rata de vaccinare a populației va avea un procent liniștitor. Mai mult decât atât, îndrăznesc să-mi mențin mefiența cu privire la capacitatea de organizare pe care o are orice autoritate de la noi, indiferent unde este ea plasată și din ce parte a eșichierului politic vine.
Avem dezorganizarea în sânge. Eu însumi am deficiențe de disciplină. De aceea cred că anunțata campanie de vaccinare va crea, cel puțin la noi, ca de obicei, un haos din care nimeni nu va înțelege nimic. În acest sens, perspectivele sunt sumbre și, judecând după zelul conducătorilor noștri, care nu se pricep la mai nimic, dar care copiază la sânge tot felul de modele organizatorice (cum ar fi cel francez, care nu e nici pe departe perfect), speranțele ca viața să-și reia cursul normal de la sfârșitul anului viitor sunt destul de mici.
Există o variantă, în desfășurare, a unui fel de Gaudeamus online. Sigur că, lipsiți de alternative, oamenii recurg la paliative. Nu e un lucru rău, însă un târg de carte online e ca și dragostea prin corespondență: produce efecte emoționale pe termen foarte scurt. În lipsa întâlnirilor obișnuite, a lansărilor cu public numeros, a atmosferei de la fața locului, Gaudeamusul rămâne deocamdată o amintire frumoasă, imortalizată în poze sau în filmări de tot soiul. Să sperăm că viitorii conducători, care vor veni după alegerile din 6 decembrie, vor fi un pic mai înțelepți decât cei de acum.
Dacă însă vor fi tot ei, vom tot organiza târguri de carte online, fie că vorbim de Bookfest, fie de Gaudeamus. Și vom fi mai triști, mai ales că nu vom mai auzi niciodată goarna lui Paul Daian, acest mult regretat muschetar al Gaudeamusului.
Foto credit Paul Daian: http://www.agentiadecarte.ro/2013/03/te-iubesc-numai-atunci-cand-dormi-de-paul-daian-lansat-la-tramvaiul-26/
