Înaintând calm, în ziua asta frumoasă de aprilie, în lectura la veacul de singurătate al lui Márquez, am dat pe final peste un scurt pasaj emblematic pentru ideea de perenitate în literatură: înțeleptul catalan Alfonso „băgă într-unul din buzunare, pe care le avcea întotdeauna pline cu tăieturi din ziare și cu manuale de meșteșuguri rare, dar într-o noapte le pierdu la fetele care făceau dragoste ca să mănânce”. Întâmplarea mi se pare hilară și seducătoare în același timp deoarece, câteva râduri mai încolo, bătrânul înțelept se prăpădea de râs spunând că „acesta este destinul firesc al literaturii”.

Asta mi-a amintit de o figură extrem de atașantă din poezia românească, Mircea Ivănescu, cel care afirma (și acum citez din Gabriel Liiceanu) că „nu știe ce e poezia și că, spre deosebire de ceilalți, care s-au socotit tot timpul poeți, el nu-și revendică decât rolul de versificator”.

Judecând după cele scrise (sau spuse) de acești doi cu adevărat mari scriitori, judecățile (considerate, cu pompa aferentă, infailibile) emise de unul sau altul, anume dintre cei care întră în categoria celor pentru care literatura nu mai are niciun secret, mi se par în egală măsură intimidante și rizibile. Intimidante pentru că sunt spuse pe un ton care interzice orice drept la replică, și rizibile întrucât literatura este la fel de vastă precum oceanul. Nimeni, niciodată, nu-i va cunoaște limitele și secretele.

Acum, sigur, ar fi momentul în care eu însumi ar trebui să emit un fel de judecată infailibilă, asumându-mi rolul ingrat de judecător al acestor nefericiți, însă îmi dau seama că nu mă pricep destul la literatură încât să intru în clubul select al celor pentru care literatura și-a devoalat toate tainele. Mă consider atât de pierdut în acest ocean încât prefer să șed la locul meu, pe țărm, și să admir apusul, întrebându-mă de câte reîncarnări aș avea nevoie pentru ca doar să îndrăznesc să îmi înmoi, timid, călcâiul în apă.

Așa acum am mai spus-o de nenumărate ori, n-am avut niciodată o memorie prea bună. Mi se potrivește mai degrabă expresia „memorie de maimuță” (deși presupun că până și bietele primate, care sunt atât de batjocorite, au o memorie mai bună) decât cea consacrată „memorie de elefant”. De aceea din când în când mă întorc la lecturile din tinerețe și recitesc cărți care m-au încântat odinioară, fie că e vorba de proză, fie că e vorba de poezie.

Îmi dau seama atunci, socratic, că nu știu mai nimic și că din cărțile pe care le-am citit acum 10, 20, 30 sau 40 de ani nu mi-a mai rămas în memorie decât o vagă informație livrescă și, bineînțeles, emoția genuină a descoperirii, care nu poate fi descrisă în cuvinte. Am uitat până și ceea ce consideram că era esențial pentru cultura proprie, așa că m-am trimis rușinat la colț și mi-am spus că postura mea ar trebui să fie mai degrabă a unui repetent al literaturii, decât a unuia cu pretenția că e cât de cât cultivat.

De aceea mirările mele nu încetează, fiindcă văd că sunt atât de mulți oameni mult mai citiți, mai deștepți și cu o memorie infinit mai bună decât a mea, care îi citează pe clasici cam cum aș recita eu cățeluș cu părul creț (n-am știut-o niciodată integral) și care îmi surclasează bietele mele cunoștințe în domeniu. Am un respect nemărginit și necondiționat pentru acești oameni, și o spun fără ironie, fiindcă este exact ceea ce simt.

Desigur că există și o categorie aparte, adică a celor care știu, de exemplu, când un text este poezie sau nu. Sunt atât de siguri pe ei, în atitudinea lor superior-arogant-disprețuitoare, încât în fața verdictelor pe care le emit fac timid un pas în spate și mă gândesc, încă o dată, la condiția mea de neștiutor pe tărâmul literaturii. Îi invidiez și pe ei, sincer. Aș vrea să am și eu siguranța lor, dar încă n-am aflat de câte ori trebuie să mă reîncarnez pentru asta. O să mă interesez și o să revin cu precizări.

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.