Nu fiți îngrijorați, am să încerc să trec repede peste partea cu metroul, despre care s-a tot vorbit. O să ajungem tot la cărți, fiindcă despre asta e vorba aici, până la urmă, nu de mașinării infernale, invenții care să ne sporească zi de zi confortul, mijloace de fabricare a iluziei că trăim mai bine.

Sper că sunteți bine, că v-ați băut cafeaua și că aveți o zi ok, mai ales că vine sfârșitul de săptămână. Mai sunt câteva ore, așa că veți scăpa de stresul serviciului curând. Îmi închipui că mulți dintre voi visați deja cum stați seara, un pic obosiți, la lumina discretă a lămpii de pe toaleta de la capul patului, cu o carte în mână. Nicio zi nu trebuie să treacă fără să citiți măcar câteva pagini.

Ieri după-amiază am ieșit iar din casă, împins de curiozitate și de senzația tot mai acută că pereții mă strâng, că mi se adâncește singurătatea în oceanul ăsta de cărți. Așa că mi-am zis să fac și eu prima plimbare cu metroul din Drumul Taberei.

N-a fost neapărat un eveniment. Cu 40 de ani în urmă am intrat pentru prima dată într-o stație de metrou, la Izvor, cu colegii de liceu. Eram în gașcă, dar ne-am pierdut curând unii de alții și ne-am rătăcit în tubul subpământean. Eram veseli și nepăsători, maturizați prematur, indiferenți, cinici uneori, nonșalanți, întru câtva necivilizați – fiindcă făceam, ca orice grup de liceeni, gălăgie – adesea stupizi când voia să impresionăm, melancolici, tineri-bătrâni.

Metroul de acum mi se pare luminos. N-am avut timp să-mi fac o impresie mai cuprinzătoare. Am urcat la Favorit, iar cele trei stații până la Eroilor au trecut într-o secundă. Nu mi-am dat seama cât de luminoasă și cât de curată este nou magistrală până când am intrat în stația veche de la Eroilor. Parcă am ieșit printr-un portal și am nimerit într-un loc părăsit, postapocaliptic. Diferența e uimitoare. Bătrâna stație de la Eroilor pare o peșteră întunecată, mizeră, monocoloră. Contrastul e izbitor. Zici că ai fost teleportat brusc în urmă cu cel puțin 20 de ani.

În rest, o să vă mai spun câte ceva despre noua linie de metrou poate după ce o să fac un tur complet, ca să văd și eu de la un capăt la celălalt minunea. Sincer, nu mai speram să se realizeze. Da, și eu cred că e un eșec postdecembrist acest proiect care a durat nepermis de mult, însă acum îl avem și trebuie să ne bucurăm de el.

Mai mult, să gândim practic: metroul înjumătățește practic timpul pe care îl parcurgeam până în centru cu RATB-ul. E ceva ce nici nu-mi puteam imagina cu câteva zile în urmă. Și e real, e acolo, e viu, funcționează și mă liniștește. Troleibuzul 69 devine o amintire și credeți-mă că nu simt că aș fi pierdut ceva. Dimpotrivă, bine că am scăpat.

Dacă tot am ajuns rapid în centru, tot rapid am mers prin anticariatele mele preferate. Să vă spun ce cărți am luat, la niște prețuri nesperat de mici:

Ian McEwan, Sâmbătă, Editura Polirom, 2015 (trad. Dan Croitoru)
Viktor Remizov, Cenușă și țărînă, Editura Polirom, 2015 (trad. Justina Bandol)
José Saramago, Halebarde, Halebarde, Editura Polirom, 2015 (trad. Simina Popa, Cerasela Barone, Corina Nuțu)
Raluca Nagy, Un cal într-o mare de lebede, Editura Nemira, 2018
Gabriela Adameșteanu, Întâlnirea, Editura Polirom, 2003
William Faulkner, Sanctuar, Editura RAO, 2008 (trad. Mircea Ivănescu)
Henry Miller, Tropicul Cancerului, Editura Polirom, 2011 (trad. Antoaneta Ralian)
Patrick Modiano, Iarba Nopților, Editura Polirom, 2015 (trad. Elena-Brândușa Steiciuc)
Jess Walter, Viața financiară a poeților, Editura Polirom, 2015 (trad. Bogdan Coșa)
Marta Petreu, Ionescu în țara tatălui, Editura Polirom, 2012

Și o mențiune: pe pagina de gardă a Gabrielei Adameșteanu este un autograf înduioșător al autoarei, care sună cam așa: „Pentru Adina și Petru, cu speranța că nu-și vor prinde urechile în această carte veche-nouă, cu prețuire pentru calitățile lor literare și farmecul uman.”

Ei bine, dragi Adina și Petru, sunt convins că Gabriela Adameșteanu  a știut ce spune atunci când a pomenit despre calitățile voastre literare, însă când vine vorba de „farmecul uman” poate că s-a grăbit un pic. Nu știu în ce împrejurări a ajuns această carte cu autograf în anticariat. Poate i-ați împrumutat-o cuiva și nu v-a mai dat-o înapoi, sau poate v-a fost furată.

Îmi place să cred că nu v-ați lepădat voi înșivă de această carte, fiindcă atunci, din punct de vedere uman, n-aș mai crede că sunteți atât de fermecători, dimpotrivă. Dacă prin vreo fericită întâmplare veți citi acest editorial, să știți că sunt gata să vă returnez cartea gratuit. Cu o singură condiție: să-mi spuneți o poveste credibilă despre cum a ajuns volumul Gabrielei Adameșteanu în Anticariat Unu. Altminteri, va rămâne pentru totdeauna în „Biblioteca lui Gelu”.

Dragi prieteni, ne revedem luni cu alte și alte povești. O să mă țin de cuvânt cu episodul despre cafea și poate o să vă spun câteva lucruri și despre Bucureștiul vechi. Cărțile însă vor rămâne principala preocupare. À bientôt!

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.