Îmi imaginez o lume cu construcții solide, nu cu fațade de carton, ca în platourile de filmare. Totul însă a început să depindă de rigips și de panourile decorative. Nici măcar nu poți să-i spui fake sau, bunăoară, contrafăcut. Îți trebuie totuși ceva imaginație și îndemânare ca să transformi ceea ce cândva era solid într-o aparență, în ceva de fațadă, ușor ca polistirenul. Oamenii au ajuns să se mulțumească cu iluzia, cu surogatele realității, cu banalitatea imitației.
Am observat, mutatis mutandis, că lucrul ăsta se petrece și în poezie. S-a întâmplat asta într-o zi când, în loc să postez pe pagina O Mie de Semne un poet care asigură o audiență foarte mare, am ales unul, celebru, de altfel, nu doar în țara lui, ci în mai toată lumea, dar mai puțin cunoscut la noi.
N-a fost nicio surpriză. Audiența a scăzut drastic, cifrele s-au evaporat ca apa la soare. Am tras, de aici, câteva concluzii. Una, poate cea mai importantă, este că de fapt nu-i interesează poezia, ci poeții celebri. Îi preocupă o imagine, o proiecție a propriei nevoi de a vedea ceva care e „recunoscut” de toată lumea.
Să luăm, spre exemplu, „Antologia poeților tineri” a lui Ulici. Să zicem că aș posta poeme semnate de Ioana Dinulescu, Marin Lupșanu, Florea Miu, Alexandru Dohi sau Olga Neagu. Am ales aceste nume la întâmplare, fără să mă folosesc de vreun criteriu în afară de cel al „celebrității”. Sunt sigur că nu ar stârni decât reacții vagi, mirări sapiențiale și emoticoane cu mâna la barbă. Și totuși, acești poeți, tineri la vremea respectivă, au fost aleși de Laurențiu Ulici într-una dintre cele mai apreciate antologii de gen din poezia românească.
În contrast, aș vrea să vă dau alte cinci nume din cartea respectivă: Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Mariana Marin, Florin Iaru, Ion Mureșan. Nu-i așa că este o diferență ca de la cer la pământ? Sigur, lucrurile astea nu țin doar de o „imagine”, ci și de confirmarea, în timp, a valorii poetice. Unii au ajuns în vârf, alții au rămas la un anumit nivel. Dar nu despre asta este vorba aici.
Este vorba despre o întrebare pe care mi-o tot pun în ultima vreme: ce face un cititor de poezie, îi alege din antologia lui Ulici doar pe poeții celebri, sau parcurge cartea din scoartă-n scoarță, așa cum s-ar cuveni? Sau, mergând mai departe cu presupunerile, ce poeți va alege din antologiile, celebre de-acum, întocmite de Ion Caraion, Mircea Ivănescu, Margareta Sterian sau Ștefan Augustin Doinaș? Doar pe Ezra Pound sau T.S. Eliot? Și mai numiți voi încă câțiva la fel de celebri.
Aud tot mai mult spunându-se că lumea se grăbește, că oamenii nu mai au răbdare, că nimeni nu mai stă să citească autori fără notorietate, fără „imagine”, fără o reprezentare „explozivă” în media. Omiteți însă faptul că scriitorii din vârf ar rămâne în aer dacă sub ei n-ar exista un fundament. De „uitații” care alcătuiesc acest fundament mă voi ocupa o vreme de acum încolo. Cartolinele de pe pagina O Mie de Semne vor avea, începând de mâine, semnătura lor. E un experiment care ne va costa, dar merită, fiindcă poezia nu este numai sus, în straturile celebrității, ci și undeva mai jos, unde putem găsi foarte mulți poeți minunați, care merită să fie redescoperiți.
