Dincolo de opțiunile personale – chiar dacă o sumă de opțiuni personale poate crea o majoritate, întrucât o opțiune are per se o importantă componentă personală – cred că este greșit să considerăm că avem o cultură mică. Ba nu, formularea este incompletă: este profund greșit să credem că avem o cultură mică.

Sigur că argumente ar fi destule. Am să mă opresc însă tot la cele care țin de alegerile personale, fiindcă sunt convins că, în literatură cel puțin, astfel de alegeri nu au cum să fie obiective. Nu-mi place o carte pentru că este agreată de piața editorială sau de 100 de milioane de cititori, ci fiindcă mi-a provocat o sumă de emoții, estetice sau de altă natură, și pentru că acea carte a schimbat ceva în mine, m-a făcut să văd lumea altfel.

Dar înainte de asta aș spune ce mă enervează: nu mai suport să ne tot autoevaluăm literatura în funcție de vecinii noștri geografici. Nu mai suport să aud că suntem pe ultimul loc „după Albania” sau că ne aflăm în nu știu ce competiție cu Bulgaria pentru cine știe ce soi de apreciere vremelnică la nivel european. Mă jignește pe mine, ca om și ca iubitor de literatură, o asemenea abordare. Albania și Bulgaria au scriitori minunați – e suficient să-i amintesc aici pe Ismail Kadare sau pe Pavel Vejinov, însă mai sunt mulți alții – și nu cred că dacă afirmăm, cu neonorante nuanțe peiorative, că ne aflăm „sub Albania” sau „peste Bulgaria” ne face în vreun fel cinste. În literatură n-ar trebui să existe astfel de catalogări, fiindcă literatura nu este o probă de 100 de metri plat. Nu e nici măcar o competiție.

Competiție există între cei care vând cartea. Eu așa văd lucrurile. Iar dacă cineva este mai priceput la promovare decât altcineva, atunci câștigă mai mulți bani, iar scriitorii din portofoliu mai multă vizibilitate. Sigur, această vizibilitate este absolut meritată pentru anumiți scriitori, fiindcă vorbim despre creatori de literatură universală (și nu locală, fiindcă nu există așa ceva) absolut valoroși, însă așa cum știm și vedem tot timpul sunt și scriitori ale căror cărți ajung să fie bestseller-uri mondiale doar pentru că li s-a făcut o promovare foarte bună, nu și pentru valoarea cărților respective.

Am citit multe cărți în vremea din urmă cu o foarte bună vizibilitate, apărute la edituri foarte bune, beneficiare de lansări fastuoase, cu prezențe de marcă, volume apreciate de cele mai bune reviste din lume și prezentate drept „răvășitoare”, „excepționale”, „frumoase” (adjective complet demonetizate din cauza repetării până la saturație). Ei bine, parcurgând asemenea cărți fără gust (sau cu gust de carton presat) mi-am zis că e ceva foarte greșit în lumea asta. Sigur că, până la urmă, este vorba de opțiuni. Ceea ce nu-mi place mie poate plăcea altor 100 de milioane de cititori. Nu e nimic nou aici. Totuși, dacă punem pe o balanță o carte de Lionel Duroy și una de Franz Kafka, ghiciți care taler va atârna mai greu.

Veți spune: da, domnule, dar Kafka… E adevărat și nu e adevărat. Cred că în momentul în care suntem „răvășiți” după ce am citit o carte trebuie să folosim astfel de balanțe. Altminteri nu facem decât să scoatem din circulație adjective sau să inventăm trepte edulcorante de comparație. De aceea, atunci când catalogăm cultura română ar trebui să fim un pic mai atenți la nuanțe atunci când dăm un verdict atât de dur numind-o „mică”.

Avem scriitori foarte buni, care pot fi comparați cu marii scriitori ai lumii. Avem poeți foarte buni, avem romancieri foarte buni, avem dramaturgi de nivel mondial (Matei Vișniec, dacă e să mă refer doar la timpul prezent), dar considerăm că suntem o cultură mică. Ei bine, eu sunt convins că romancieri precum George Bălăiță (Lumea în două zile e o carte emblematică), Constantin Țoiu, Alexandru Ivasiuc, Stelian Tănase (Corpuri de iluminat e un roman care poate sta fără probleme pe un raft al literaturii universale), Marin Preda, Sorin Titel, Max Blecher, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu (și mai adăugați voi dintre cei considerați clasici, fiindcă lista e deschisă) sunt de talie mondială.

Avem în prezent prozatori foarte valoroși precum Radu Aldulescu, Nora Iuga, Cristian Fulaș, Radu Vancu, Mircea Cărtărescu, Dumitru Crudu, îi mai avem pe (cam uitații, din păcate) Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, minunatul Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, avem poeți de primă mărime, care se pot duce să citească oriunde în lumea asta fără să se facă de rușine. Avem ce ne trebuie, fiindcă nu suntem o cultură mică. O cultură mică n-ar avea scriitori precum Gellu Naum sau Mircea Eliade. O cultură mică n-ar avea creatori precum Urmuz, Ilarie Voronca, Eugen Ionescu, Gherasim Luca sau mai sus amintitul Max Blecher.

Ce nu avem este o politică de promovare coerentă a literaturii. Nu avem destui oameni pricepuți la așa ceva. Ne plângem că nu am obținut un Nobel pentru literatură. Așa cum s-a putut vedea, Nobelul ține (și) de modul în care sunt promovați scriitorii, de imaginea lor universală, fiindcă degeaba e aplaudat cineva doar pe plan local, dacă afară nu-l cunoaște nimeni. Trebuie să construim o imagine a scriitorului respectiv în jurul unei, firește, opere valoroase.

Altminteri, premiile internaționale pe care scriitorii români le primesc vor fi considerate în continuare doar simple accidente, întâmplări neprogramate, surprize. Or, nu avem nevoie de așa ceva. Dacă nu există predictibilitate, bazată pe argumente solide (valoarea literară, spre exemplu), nu avem mai nimic. Nu ar trebui să fie o surpriză că scriitorul X ia un prestigios premiu internațional, ci ar trebui să fie un lucru normal, cuvenit.

Ne mai trebuie din când în când, așa cum bine a afirmat un prieten, și un pic de orgoliu brebanian. Altfel, vom continua să ne autosabotăm spunând că avem o cultură mică. Nu e adevărat că avem o cultură mică. Noi afirmăm defetist despre cultura noastră că e mică, deși avem scriitori foarte valoroși, ale căror cărți se vând pe piața internă (vai!) în doar câteva sute de exemplare sau nu se vând deloc. De ce? Răspunsul e subînțeles.  

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.