Nu se putea ca ziua să treacă fără să fac câteva însemnări aici. Azi mi-au afumat gura vizuinii unele lucruri mărunte, dar inevitabile. Am fost prin oraș, m-am plimbat un pic prin centru, mi-am aruncat un ochi discret și prin anticariate, atât cât să nu zic că m-am izolat de tot și suficient cât să am senzația că trăiesc într-o lume întru câtva normală.

Nu am disponibilitate pentru scris, probabil se vede din stilul ceva mai succint. Totul e cauzat de o stare de oboseală acumulată în timp. Nu e ușor, totuși, să fii legat zi de zi, fără excepție, de site, să scrii, să editezi, să publici la „Poșta redacției” (unde bănuiesc că există ceva nemulțumiri, dar n-am ce să fac, sunt absolutamente singur, iar voi sunteți mulți) și să faci alte și alte lucruri, legate de literatură, pe care n-am să le mai pomenesc aici. Știu, mi-am asumat responsabilitatea, însă sunt făcut din carne și oase, iar uneori carnea și oasele obosesc.

Îi rog pe cei care așteaptă la „Poșta redacției” să aibă răbdare. Ca și până acum, toată lumea va primi răspuns mai devreme sau mai târziu. Am avut un caz special, când cineva mi-a trântit ușa și mi-a lăsat un mesaj iritat. Cred că nu e corect să se procedeze astfel. Așa cum spuneam, sunt singur. Nu mă pot ocupa în timp real de toate problemele. Ar însemna să-mi petrec toată viața în fața laptopului, ceea ce, sper că veți fi de acord cu mine, n-ar fi tocmai fair.

Probabil nu voi mai ieși o perioadă lungă în oraș. Lucrurile se complică de la o zi la alta. Astăzi m-am ferit cât de mult am putut, însă uneori orice efort este inutil. Am văzut în special bătrâni care nu purtau mască deloc sau o purtau incorect. Mi se pare de neînchipuit, de vreme ce ei sunt cei mai vulnerabili. Felul în care se expun mi se pare aproape sinucigaș. Nu-mi pot explica nicicum atitudinea asta. Rațiunea se cabrează în fața iraționalului, a acestui abandon voluntar în lupta cu un virus parșiv și foarte eficace (până acum).

Sunt conștient că și eu m-am expus unui risc ieșind în oraș, însă măcar mi-am luat toate măsurile de precauție, cu tot ce presupune asta. Problema este că degeaba am încercat să păstrez distanța fizică (acolo unde s-a putut). Spiritul de turmă al oamenilor este atât de dezvoltat încât, spre exemplu, te poți trezi înconjurat de cel puțin 5-6 inși când aștepți să se facă verde la o trecere de pietoni. Mi s-a întâmplat chiar azi, și nu numai o dată. Oameni fără mască îmi suflau efectiv în ceafă. A trebuit să mă trag într-o parte ca să evit orice contact de acest gen.

Orașul, încă o dată, mi s-a părut ciudat. Un amestec de nonșalanță (de parcă unii n-ar fi aflat că suntem în pandemie), de inconștiență (pe bulevardul Regina Elisabeta pista de bicicliști șerpuiește pe trotuare, iar pe ea – sau pe alături – trec vâjâind puștani cu trotinete electrice sau curieri de la Glovo foarte grăbiți), de înstrăinare (am văzut numeroase localuri de tip bistro închise sau abandonate pur și simplu, cu afișe „De închiriat” lipite inutil în geam) și nu în ultimul rând de tristețe.

Îndeosebi  bulevardul Regina Elisabeta, altădată atât de viu, mi se pare de o tristețe sfâșietoare. Nu mai păstrează nimic, dar absolut nimic din farmecul de odinioară. E o îmbinare de vechi și nou din care rezultă un kitsch de toată frumusețea. Magazinele nu atrag clienți și sunt obnubilate de diverse lucrări care blochează trotuarul (cum sunt cele de la clădirea fostei Eforii, care aparține acum, mi se pare, de primăria sectorului 5), vechile cinematografe sunt închise definitiv, unele dintre localurile de la intrare fiind preluate de mici restaurante închise la rândul lor din cauza pandemiei.

Prosperă, am văzut, restaurantul McDonald’s de la intersecția cu Brezoianu. În schimb, Gambrinusul e în lockdown, singurul indiciu că acolo a existat activitate fiind o tablă neagră pe care a rămas scris cu creta „Bere la halbă – 400ml – 10 lei”. Cred că nenea Iancu ar fi râs cu mustățile până la urechi, deși Gambrinusul din bulevardul Regina Elisabeta nu are nicio legătură cu Gambrinusul pe care l-a deținut (și falimentat) el.

Am venit în traistă cu șapte cărți. Pentru final, iată titlurile (cu mulțumiri Ioanei Iancu pentru cele două volume foarte frumoase din „Raftul Denisei” de la Editura Humanitas Fiction):

Maja Lunde, Istoria apelor, Editura Humanitas Fiction, 2020, traducere de Ivona Berceanu
Grigori Slujitel, Zilele lui Savelie, Editura Humanitas Fiction, 2020, traducere de Justina Bandol
Răzvan Petrescu, Rubato, Editura Curtea Veche, 2011
John Updike, Teroristul, Editura Humanitas Fiction, 2007, traducere de Iulia Gorzo
Ciprian Măceșaru, Dialoguri în oglindă, Editura Curtea Veche, 2007
Sandor Marai, Turneu la Bolzano, Editura Curtea Veche, 2008, traducere de Anamaria Pop
Vladimir Nabokov, Darul, Editura Polirom, 2013, traducere de Veronica D. Niculescu      

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.