Pe vremuri, să porți ochelari era descalificant. De regulă, marginalizații clasei erau ochelaristul și grasul. Toți am avut colegi aflați în această postură. Eu, din nefericire, am fost ochelaristul. Încă din clasa întâi am fost nevoit să-mi asum poziția ingrată de „aragaz cu patru ochiuri”. Din cauza asta am fost batjocorit, îmbrâncit, bătut, luat peste picior, marginalizat. Nu conta că învățam bine. Fiind ochelarist nu puteai fi decât prost.

Am avut „colegi de suferință” supraponderali (erau o raritate în acele vremuri) care au îndurat toată gama de miștouri și de nuanță a înjurăturii care poate fi închipuită. N-avea importanță că acești copii aveau ceva originar blajin în ei, că erau buni din naștere, că ți-i puteai face prieteni destoinici, că erau, moralmente, mult mai curați la suflet decât cei care-și băteau joc de ei.

Acum să vă spun câte ceva și despre cei din tabăra cealaltă, cei care se considerau „perfecți”, care „știau cu mingea”, care „se învârteau” și al căror comportament șmecheresc era cauționat discret sau pe față de unii profesori care-i considerau „simpatici”. Acum 50 de ani nu exista conceptul de bulllying. Așa-zișii șmecheri erau numiți tartori și își asumau postura asta cu un fel de importanță specioasă. Plesneau de îngâmfare doar pentru că rânjeau insidios când trecea câte o fată prin dreptul lor sau pentru că împușcau un 5 izbăvitor la matematică. Era o performanță privită (nu numai de ei) ca un mare succes.

În schimb, dacă aveai numai note de 9 sau de 10 erai tot prost, fiindcă șmecherii te trimiteau să-ți bei lăpticul sau să te uiți la cele zece minute zilnice de desene animate cu „Mihaela”, care erau difuzate la ora 19.20. Era ora limită pentru tocilarul nevoit să intre în casă și să învețe pentru a doua zi. Șmecherul stătea afară până spre miezul nopții, iar la școală „se învârtea” de-un 5 copiind sau făcând presiuni asupra tocilarilor ca să le dea tema gata făcută.

I-am disprețuit dintotdeauna pe acești indivizi care pozau în libertini și în rebeli fără cauză. Eu însumi am fost un rebel la școală, însă pe un alt palier. Aș zice că mai degrabă am fost un revoltat. Mă enervau abuzurile și, în anumite cazuri, prostia profesorilor. Mă angajam în discuții și contraziceri pe muchie de cuțit atunci când simțeam că dreptatea era de partea mea. Nu o dată am fost taxat pentru asta, fiindcă nu vă gândiți că toți profesorii erau niște îngeri. Unii dintre cei pe care-i înfruntam căutau să se răzbune.

Problema este că nu prea aveau ce să-mi facă, fiindcă învățam bine și nu prea puteau să mă prindă în ofsaid. Excepție au făcut situațiile (mi s-a întâmplat) când câte un profesor zelos, care voia „să-mi arate el mie”, mă asculta oră de oră. La un moment dat am lăsat garda jos și am luat o grămadă de note proaste, fiindcă asta nu mai era educație, ci un fel de răzbunare sistematică. Nu te puteai lupta cu așa ceva.

Așadar, plăcându-le „șmecherii”, anumiți profesori cauționau o stare de fapt care într-o lume normală n-ar trebui să existe. Să fii ochelarist și să înveți bine era o combinație fatală pentru psihicul unui copil. În mare parte, timiditatea de care am suferit timp de decenii de acolo mi se trage. Nota bene, așa cum cred că știți deja, nu exista pe vremea aia în școală un psiholog.

Cred că principiul „șmecheriei” se aplică în vaste domenii, inclusiv în literatură. Există mulți „învârtiți” ai scrisului, oportuniști care știu să deschidă uși și care culeg aplauze doar în virtutea relațiilor pe care le au. Sunt dezinvolți, descurcăreți, ariviști, publică la edituri bune, se învârtesc în cercuri selecte, au „spate”, cum se spune, sunt simpatici, au știința de a se face plăcuți, ling dosurile care se lasă linse și care sunt flatate că sunt linse, sunt bine înfipți în ierarhia redacțională a unor reviste literare de primă mână și, nu în ultimul rând, sunt sinecuriști notorii.

Așadar, așa cum spunea un amic deunăzi, cu alte vorbe, dar mergând pe aceeași idee, concluzia ar fi că nici literatura nu a fost ferită de infectarea cu virusul șmecheriei politice. Dacă pentru Covid 19 există deja un vaccin, pentru acest tip de virus nu se va găsi niciodată un antidot eficient. Șmecheria a suferit atâtea mutații încât nici măcar știința bunului simț nu va găsi vreodată o cale de a o stârpi.

Cât va exista lumea, șmecherii, învârtiții, vor fi simpatizați, bătuți prietenește pe umăr, acceptați. Și, așa cum bine se știe, șmecherul se descurcă. De aceea el va fi mereu în prim-plan și va surâde superior atunci când „sărakul” scriitor lipsit de șarm și de îndrăzneală va trece prin fața lui. Asta cu toate că sub acest surâs se ascund de fapt lipsa de talent, imbecilitatea, cinismul.  

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.