A X-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și de Muzică „Poezia e la Bistrița” se află în plină desfășurare. Printre mulți alți poeți și artiști extraordinari care au fost invitați să performeze la Bistrița se află și Claudiu Komartin. Generos cum îl știm, a avut amabilitatea să-mi acorde un interviu telefonic și să ne dezvăluie astfel câteva aspecte atât din bucătăria internă a festivalului, cât și din atmosfera de acolo.
Claudiu, care este atmosfera la Bistrița? Am văzut că lumea se distrează destul de bine…
Da, lumea pare să fie în toane bune. Ieri vremea n-a ținut neapărat cu poezia, dar astăzi e chiar foarte frumoasă, nu mai plouă. Sunt aici oameni foarte diferiți, dar care, în ciuda obișnuitelor sau cunoscutelor ascuțișuri și frecușuri dintre artiști, se înțeleg se pare foarte bine.
Ieri a citit Anastasia Gavrilovici. Bănuiesc că a fost o premieră pentru ea la Bistrița.
Da, a fost pentru prima oară. Este alegerea gazdelor ca în fiecare an un tânăr poet nedebutat să citească, iar ea a fost acolo. A avut mari emoții, dar asta arată cred adevărul și autenticitatea a ceea ce e pus în actul poetic. Acest lucru cred că a adus un plus textelor ei, care oricum sunt faine. Se pare că reacțiile au fost cel puțin favorabile.
Astăzi urmează să citească un bun prieten al tău, Radu Vancu. Este și ziua lui de naștere, împlinește 40 de ani. Vă leagă o prietenie lungă…
E un om extraordinar, sigur… Cred că toți care îl cunoaștem și am fost în proximitatea lui am simțit aura asta, darurile extraordinare pe care le are omul ăsta. Spre deosebire de mulți artiști pe care îi admirăm pentru ceea ce fac, pentru arta lor, dar sunt dificili ca oameni, complicați, antipatici, mult prea severi cu alții sau le e greu să rămână coerenți cu ei înșiși, Radu e un om care reușește să fie un scriitor de primă mână. Și ca poet a arătat-o, și ca prozator, în jurnalul pe care l-a publicat, și ca traducător, și ca eseist. Sunt sigur că și ca romancier va fi apreciat la superlativ. E și un om care adună energii și îi adună pe alții în jurul lui. Un om cu o vitalitate pentru care toți cred că îl iubim și îl invidiem deopotrivă. Are și o fibră morală extraordinară. Mi se pare că asta lipsește foarte adesea scriitorilor și artiștilor. Prin tot ce a făcut, prin toată activitatea lui extra-scriitoricească, ca să spun așa, având magnetismul ăsta pe care îl are el, ei bine, asta nu poate să iasă din tot ceea ce-l compune pe el ca scriitor. Ce a făcut Radu în ultimii ani, din punctul de vedere al curățeniei morale, etice și al unei implicări civice exemplare, acolo, la Sibiu – cu „Vă vedem din Sibiu”, care durează deja de 200 de zile – și intervențiile lui, care întotdeauna sunt foarte atente la derapajele politice și sunt în favoarea democrației, a normalității și a stabilității, ce să zic… E admirabil că toate calitățile, toate darurile astea se adună într-un singur om și că ele nici nu sunt ținute acolo sub capacul oalei de presiune, ci sunt aruncate în lume, sunt dăruite semenilor lui cu fiecare ocazie pe care o are. Oameni ca Radu sunt foarte puțini și cred că toți cei care îl cunosc și am fost atinși de generozitatea și de prietenia lui suntem norocoși.
Mâine seară urmezi tu la lectură. Din ce o să citești?
O să citesc lucruri din cea mai recentă carte, fiindcă regula este să dai niște texte care sunt traduse în engleză, pentru ca și invitații străini să înțeleagă. Am traduceri din cea mai recentă carte, așa că voi citi cinci texte, cred, dintre care trei ceva mai lungi. Vreo două se pretează și unui anumit tip de performare a textului pe o scenă, ceea ce știi probabil că mai fac. Vreau să aduc energia aia și să impulsionez puțin lucrurile, ca să nu fie o lectură moale. Mai ales că se termină festivalul cu lectura asta și poate că nu întâmplător eu am și interesul ăsta pentru un anumit tip de acțiune, de desfășurare… Când recit, când îmi prezint poezia, eu cred că am ceva calități care îmi permit să fac din text uneori ceva mai mult decât este textul în sine, adică să i-l livrez publicului într-un fel în care să vibreze într-un anumit fel.
Există la tine o aplecare către histrionism. Ai și un suflet de poet, dar și de actor…
S-ar putea spune și asta, deși nu sunt un actor , nici pe departe… Sunt mai degrabă un interiorizat. Dar când vine vorba de asta, găsesc niște resurse nebănuite, pe care nu țin neapărat să le pun în valoare în mod obișnuit.
Ai emoții?
Am întotdeauna emoții. Nu s-a întâmplat, cred, niciodată să nu am emoții. Din punctul meu de vedere, de unde văd eu lucrurile, trebuie să fie așa. La acei scriitori care au lecturi plate și terne și unde nu vezi o energie, nu vezi o prezență, nu vezi un fior, nu vezi un tremur, nu prea mai cred că e pe bune ce se întâmplă acolo. Sper să mă țină, fiindcă asta vine și cu un consum, vine și cu niște ruperi dintr-astea, înainte și în timpul performării respective. Dar repet, cred că doar dacă ești în zodia asta și dacă ești în genul ăsta de logică a performării, a punerii în act a ceea ce faci, ești adevărat.
Înainte de festival a fost un adevărat scandal. Din lipsa finanțării, evenimentul a fost gata-gata să nu mai aibă loc. Lucrurile s-au rezolvat până la urmă. În condițiile astea, autoritățile locale își fac în vreun fel prezența?
Nu, absolut deloc. Din punctul meu de vedere e mai bine așa. Nu cred că e cazul să apară vreun președinte de Consiliu Județean sau vicepreședinte, în orice caz, politicieni care n-au neapărat legătură cu zona asta și care se vede atunci când încep să țină discursuri, că sunt mai degrabă stângaci, puși în situații pe care nu și le doresc… Cred că e mai bine să nu se întâmple asta.
Da, pentru că se întâmplă mereu să fie unii unii care vor să se bage în seamă…
E spre lauda lor, a politicienilor care nu se bagă în seamă în felul ăsta. Mai ales că povestea asta vine după un mic scandal, după ce doar cu zece zile înainte de începerea festivalului existența lui a fost pusă în dubiu, deși era a zecea ediție, deci una aniversară, în anul Centenarului, în fine… Sunt și aici, ca peste tot în țara asta, tot felul de frecușuri politice, de animozități și de lucruri care țin de supărări și de adversități, de rivalități în teritoriu și de la centru. Eu m-am bucurat că, totuși, chiar și în urma unei presiuni din partea unor oameni care până la urmă nu contează atât de mult în echilibrul ăsta sau în corul foarte cacofonic al societății, și anume niște scriitori, au avut până la urmă înțelepciunea să găsească o soluție de compromis și să deblocheze niște bani care nici nu înseamnă mare lucru, din câte înțeleg eu. În orice caz, cu mult mai puțini decât bordurile de pe o stradă. Și atunci e spre lauda, cred, a oamenilor politici de aici, de la Bistrița-Năsăud, fiindcă hai să ne gândim că dacă chestia asta s-ar fi întâmplat în București, chiar nu ar fi avut niciun fel de urmări. Adică ar fi fost pe logica lui „câinii latră, caravana trece”. Dacă s-ar fi întâmplat treaba asta în București, chiar cu protestele și cu supărările și cu textele înflăcărate ale unor jurnaliști sau scriitori, nu s-ar fi schimbat nimic. În schimb, aici, două zile mai târziu s-au schimbat. Deci poate că totuși politicienii de aici sunt ceva mai echilibrați, mai atenți, mai drepți decât sunt la centru, cum se spune.
Spune-ne ceva despre gazdele festivalului.
Gavril Țărmure, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari sunt deja de zece ani… Din echipă mai făcea parte, pe partea de grafică și pe ceea ce însemna toată coerența vizuală a festivalului, care s-a mai modificat, și nu în bine, Ana Toma. Ea nu mai e implicată în povestea asta. E o echipă care merge ca unsă. Oamenii ăștia trei se înțeleg foarte bine, e clar că lucrează bine împreună de atâta vreme. Îmi pare rău că Ana și Camelia Toma nu mai sunt în echipă, fiindcă povestea asta vizuală contează mult. Știm bine că nu e vorba doar de afișe, ci e vorba de o întreagă coerență a unui concept de prezentare publică. Dar lucrurile așa s-au așezat.
(foto 1 credit: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1579120442210196&set=a.384702291652023.1073741840.100003367674456&type=3&theater)
(foto 2 credit: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1730797817041382&set=pob.100003335413132&type=3&theater)
(foto 3 credit: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1949830081975403&set=pcb.1949830898641988&type=3&theater)
(foto 4 credit: https://www.facebook.com/CenaclulRepublica/photos/pob.100001962007649/2524907890867965/?type=3&theater)
gelu diaconu
[email protected]
