Imaginea de ansamblu a unui univers marcat, în întregime, de filonul răului, ne oferă prozatorul Iulian Ciocan, în cel mai recent roman al său, intitulat, sugestiv, Clovnul[1]. Într-o desfășurare burlescă de episoade sau de portrete vii, cehovian-gogoliene, ni se prezintă o panoramă a deșertăciunilor într-un Chișinău atemporal, thanatic și spectral, deopotrivă.

Dincolo de legăturile livrești, poate mult prea evidente, care mi-au venit în minte, dintre lumea acestei cărți și  cele ale lui Bulgakov, Cehov sau Dostoievski, romanul dezvăluie un univers decrepit, sepulcral, desprins parcă din cadrul de revoltă și isterie socială al filmului Joker.  Ne aflăm într-un Chișinău aflat pe culmile distopice ale degradării umane și societale, în care cei prinși în plasa de sârmă ghimpată a unei himere materiale aleargă haotic prin toate părțile, cu scop și fără scop; ruinându-și, în cele din urmă, propria sănătate fizică și mintală; pierzându-și sau, dimpotrivă, confecționându-și (într-un regim al simulacrelor) o pretinsă identitate socială sau morală. Dinamismul personajelor este, în cazul de față, o cursă nebună, desfășurată  contracronometru, îndreptată fatal spre direcția finală, a distrugerii fiecăruia, într-un mod neașteptat, haotic. Se potrivesc, într-o anumită măsură, vorbele lui Blaise Pascal care afirmau că răul debutează din ,,incapacitatea omului de a sta nemișcat într-o singură cameră”.

O asociație filantropică, extravagantă prin felul oamenilor, al spațiului pe care îl ocupă, dar și prin natura serviciilor pe care le prestează, își are sediul într-o farmacie. Într-o alternanță dintre real și fantastic, asociația redevine, brusc, spațiul farmaciei, în momentul în care autoritățile sunt pe urma unor informații care subliniază caracterul ilicit al afacerilor desfășurate aici. Ce fel de afaceri pot avea loc într-o asociație filantropică? Scopul și activitatea ei constau, într-un cadru aparent feeric sau himeric, în oferirea unor sume de bani în schimbul păcatelor celor care intră, naivi sau conștienți de câștig, umili sau vicleni. În funcție de natura și mărimea/efectul devastator al păcatelor oferite ca bunuri de vânzare, banii dați în schimb variază de la sume modice până la cele (foarte) aberante. Banii sunt reali. Nu e nicio făcătură la mijloc. Decorul este și el neconvențional. Un birou cu un aspect ce subliniază cenușiul birocratic, însă, pe peretele căruia se află un tablou înfățișând o luptă, o sfâșiere dintre doi dinozauri. Simbolistica este evidentă, ea arată rolul mercantil-dezumanizant al întregii afaceri, căci, deasupra avantajelor materiale se află forța ororii, toxică pentru acel sâmbure de umanitate care se regăsește în structura fiecărui personaj.

Iulian Ciocan își dovedește măiestria și în construirea unei arte narative, în care evenimentele reale sau alegorice vădesc, prin intensitatea desfășurării sau a atmosferei lor dinamice, valențe cinematografice. Însă, pe lângă dimensiunea evenimențială, naratorul își manifestă abilitatea și în arta portretelor, din care reiese structura bine închegată a unei părți din comedia umană, actuală, înțesată atât de elemente fiziologice, accentuând derizoriul de moravuri sau caractere, în spirit caragialesc; cât și de cele naturaliste, încadrate în tiparul unui Zola, de pildă: astfel, întâlnim, de la portretul pensionarului singuratic sau al tinerei narcisiste, intrate în bula unei lumi virtuale, lipsite de consistență, până la cel al funcționarilor publici, al politrucului interlop, al jurnalistului dandy-faustian sau al polițiștilor desprinși parcă din seria filmelor Jandarmul, însă desfășurându-și activitatea într-o lume atipică, borgesiană, cum e cea a romanului de față.

Zilnic stau la coadă oameni, figuri ramolite sau, dimpotrivă, tineri, intelectuali, fermecați de mirajul obținerii acestor sume contra unor fapte care să anuleze, să șteargă orice urmă de umanitate din cel care ar fi dispus să le mărturisească. Asistăm la o altfel de spovedanie, una înjositoare, caricaturizată! Cine este omul din spatele întregii acțiunii? Un clovn. Un tip excentric, o figură demonică, îmbrăcată în culori țipătoare, care cunoaște regulile unui marketing negru și la negru. Are o privire pătrunzătoare, în stare să intre și să răscolească tot ceea ce se află în tine. Păcatul este văzut, țintit, vânat, încă înainte ca tu, clientul, să vrei sau să-ți dorești acest lucru. Condiția sine qua non? Păcatele să fie reale, veritabile, mustind a pervertiri și gânduri ascunse sau, dacă nu au fost încă realizate, mai este timp, suma e ademenitoare, pentru toate există un început!

Parabola vameșului și a fariseului este omniprezentă în text. Apar lupii moraliști și naivii, semidocții și inocenții. Toate acestea pe un fond hilar, al convingerii unei părți de către cealaltă, de beneficiile apelării la serviciile clovnului milostiv. Totodată, vânzarea păcatului echivalează cu o eliberare aparentă de sub greutatea care plana asupra conștiinței; dar are și rol formativ, întrucât cel eliberat se va schimba, își va depăși condiția, va trece de la cea de neofit, slab de înger, neputincios, la cea de îndrăzneț, bogat, încrezător/încrezut. Toate acestea se desfășoară sub ochii cititorului, într-un melanj funambulesc de luciferism și snobism intelectual sau material, răsfrânt în variantele de personaje care se perindă prin cadrul cinematic  al narațiunii, profesorul Valeriu Frecăuțan, un amestec dintre Ilie Moromete și Andrei Pietraru, personajul lui Camil Petrescu, soția lui, Liusea, o farmazoană pitorească, construită pe calapodul personajelor lui George Călinescu, la fel ca și Adela Arici, regina cronicilor literare, o mare activistă online, soția lui Toma Arici, detectivul care, împreună cu polițiștii de duzină, Iulian Boguș și Ruslan Fetko, încearcă să-l prindă pe clovnul care, prin șiretlicuri borgesiene, le scapă printre degete; ca, de pildă, în secvența unde are loc preschimbarea sediului asociației într-o farmacie, imediat după ce polițiștii au pătruns înăuntru sau când prin trupul clovnului, devenit de aer, trec mâinile detectivului neputincios.

Nu lipsesc nici elemente de intrigă de familie, prezentate, însă, într-o lumină crepusculară, a unei gravități thanatice, depline în această atmosferă isterică în care, până la urmă, fantasticul plonjează în real cu o forță strivitoare, reperele raționalului se pierd pe culmile disperării colective iar, pe pragul dintre luciditate și nebunie, personajele pășesc, abia ținându-și echilibrul precar. La următoarea întâlnire cu clovnul misterios, Toma Arici pornește pe urmele sale, într-o încercare de urmărire de la distanță, pe străduțele labirintice ale orașului. La un moment dat, clovnul se oprește în dreptul unei ferestre de la un local animat și izbucnește într-un râs isteric, arătând cu degetul spre cei care se află dincolo de geam. Când detectivul se apropie, o zărește pe soția sa în compania unui tânăr scriitor, devenind excesiv de apropiați, de intimi. Urmează zile de reproșuri, de neîncredere între cei doi, toate acestea culminând, într-o oarecare măsură și în urma tensiunilor acumulate, cu o criză de nebunie, în urma căreia detectivul este închis într-un spital de boli mintale.

Dinspre realitatea concretă se face trecerea la cea virtuală, un mediu ademenitor, străbătut de glamoarea iluziei, pe care jurnalista Aliona Carp o trăiește, alături de prietena ei, o divă cu pretenții actoricești, Corina Popșoi, care o determină pe Aliona să-și depășească umila condiție de jurnalistă ordinară și să migreze spre spațiul online, tărâmul tuturor posibilităților incerte și egolatre, unde să-și construiască o carieră aparte, în lumina… pixelilor.

Galeria personajelor este animată de inși ca Veniamin Bîrliba, Serioja Varzari, redevenit dintr-un ramolit stafidit un ditamai dandy-ul cu pretenții de viață boemă, sau catastroficul Ghenadi Olegovici Firsov, cel care, într-un final, va avea o cădere nervoasă provocată de masa amorfă de ciori care au sugrumat, de-a dreptul, cerul Chișinăului, în care acesta, întocmai ca un profet neantic, vede doar semne prevestitoare.

Dedublarea, histrionismul carnavalesc, intriga polițistă scrisă, uneori, în cheie urmuziană, simbolistica sumbră, desprinsă din King, a cârdurilor de ciori care au apărut din senin și fac ravagii în tot orașul, acoperind atât cerul, cât și gândirea rațională a celor mulți, sunt doar câteva dintre ingredientele explozive ale acestui roman de aventuri insolite.


[1] Iulian Ciocan, Clovnul, Polirom, Iași, 2021.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.