În volumul lui Andrei Zbîrnea, Turneul celor cinci națiuni[1], spiritul de observație este dublat de o sensibilitate meditativă, în cadrul unei continue competiții dintre exuberanța unui imaginar poetic, tranzitiv, de un impresionism ironic, și lumea înconjurătoare, surprinsă prin intermediul unor  flash-uri imagistice sau colaje publicistice. Realitatea pare, adesea, bruiată de tot felul de factori anxioși, într-o atmosferă desprinsă parcă dintr-un univers kafkian al „demenței digitale” (Manfred Spitzer). În cele trei părți ale acestui poem: oraș I. fjara, turneul celor cinci națiuni sau oraș II. Nadejna, discursul aflat la granița dintre ficțiune și nonficțiune, dintre diaristică și jurnalistică, pare străbătut, totodată, de un flux informațional, compus din alternarea secvențelor sportive cu cele urbane. Are dreptate, astfel, Andreea Pop, când, pe ultima copertă, afirmă că „incizia socială” se produce „prin prelucrarea metaforei sportive”.

În unul dintre romanele sale, Mario Vargas Llosa a generat un efect polifonic prin folosirea și alternarea discursului narativ, faptic, cu cel al unor fișe cazone sau al unor emisiuni radiofonice.  Oarecum, situându-se în același registru, Andrei conferă aproape întregului volum o dimensiune intertextuală, extrem de vivantă, prin inserarea unor scurte secvențe din anunțuri sau comentarii sportive, în cadrul altora din care transpare demersul confesiv. Imaginea de ansamblu este cea a unei continue senzații de dezintegrare sau pierdere identitară, într-o lume proiectată sub forma caleidoscopic-alienantă a dinamismului și devenirii industriale. În acest context, singurătatea crește într-un ritm galopant, într-un amestec/inventar confuz de senzații, imagini sau gesturi prospective, fără o finalitate anume: „continuă să/ livrezi portrete de familie cu final incert/ fii ceea ce numim abordarea corectă în situațiile de criză/ continuă să/ mergi pe aceeași partitură ca și cum ai fi propriul tău/ auditoriu/ continuă să/ privești mamele de treizeci și doi cu multă candoare/ amesteci discriminările punctuale cu tentațiile de moment/ continuă să/ strivești cetățile ce stau printre rafturile de la/ supermarket/ vorbești limba mandarinilor și vei obține un semnal/ cibernetic de înaltă ținută/ continuă să/ demantelezi orice scenariu apocaliptic venit din fâșia gaza” (RMN II).

Adesea, textul începe și continuă ca o serie de enumerări banale de obiecte sau evenimente, care se succed alert, într-un contingent comercializat/comercial, al „orașelor tentaculare”, cum le-a numit poetul belgian Verhaeren. În aceste spații, consumul se derulează aberant, pe cât de spontan, pe atât de anxios, alternând cu mobilitatea extraordinară a unui spirit de observație care se lasă, la rândul său, observat și asimilat de către lumea din jur, ce se dorește a fi o proiecție spectrală a mecanismului globalizant. Însă, finalul textului operează o ruptură, o desprindere de această semantică stridentă a comercialismului, prin imprimarea unui alt ritm  care, pe fondul unei constatări neliniștite, a unui gând indecis, vine și provoacă o ruptură între planul rutinei zilnice și cel al lumii interioare: „2,5 kilometri măcar să pot duce ritmul/ berceni reloaded/ coca cola zero/ o poșetă de la zara cadou de black friday/ o postare pe facebook văzută prea târziu/ newsfeedul o ascunde/ de privirile haterilor lipsiți de griji materiale/ între eroii revoluției și tineretului/ distanța e mereu aceeași” (bucurești

Poetul dă dovadă de un temperament seismografic, în sensul în care contactul său cu realitatea are loc la limita, aproape insuportabilă, dintre declanșarea unui eveniment: „n-am nimic de ascuns/ un salt printre alte salturi slab/ luminate un câine intrat în carambol/ o respirație în dreptul trecerii de/ pietoni mănușile tale de piele” și urmele, urmările aparente, superflue, care nu iscă reverberații într-un plan de adâncime, fie el și al memoriei: „prea multe scări/ în urma lor zgomote frecvențele înalte nu pot/ reda momentul în care ai ajuns/ pentru prima dată pe plajele/ nordului ar fi nepotrivită o asociere între port/ de brest și minimarketul din stația lui 313” (bad romance). De aceea, memoria devine, în aceste cazuri, o cutie de rezonanță a confuziei, a ștergerii conținutului din forma amintirii, din care, astfel, nu mai rămâne decât o proiecție fantomatică, o impresie a consumării sau a ștergerii anumitor limite dintre real și imaginar/ virtual: „între cele două momente/ plutește confuzia dintre etichetă și ambalaj/ sau poate e antractul/ dar asta nu ajută pe nimeni” (menuet).

            Privită în ansamblul ei, societatea, acest Babel al disfoniei și al stridenței, este compusă din elemente ce susțin un cadru în care evenimentul sportiv, dincolo sau dincoace de desfășurarea sa propriu-zisă, lasă senzația de bruiaj sinestezic, de aglomerare imagistică a acelorași nume, echipe sau mărci comerciale, în preajma cărora nu simți altceva decât o oboseală psihică, din ce în ce mai accentuată. Este exact ca atunci când ai ajunge, pentru prima dată, într-un oraș cu zgârie-nori și te-ai vedea, dintr-o dată, înconjurat de atâtea firme luminoase care pulsează strident, la tot pasul. În acest sens, impulsul artificialului crește într-un ritm accelerat, accentuând, în același timp, sentimentul de anxietate într-o lume clișeizată, o degringoladă a adveritising-ului: „despre arbitrajele tendențioase de la campionatul mondial/ despre eliminarea scoției aka frontul comun din emisfera nordică/ despre minunea niponă din partida cu africa de sud/ despre drapelele coborâte în bernă despre oraș literatură conexiuni/ despre corporații mari sau în devenire despre scrum master/ și analogia cu jocul rugby despre pumele argentiniene despre/ jaguarii/ guatemalezi despre sportivi de performanță despre entuziaști/ și atît” (turneul celor cinci națiuni).

În această carte ne este oferit un tablou electrizant al unei societăți globalizate, pe culmile alienării, unde pare a nu mai fi posibilă, tot timpul, regăsirea de sine  și unde au loc intersectări, stridente sau bulversante, de experiențe, pronosticuri, impresii sau vanități, în acest bâlci al deșertăciunilor ambalate corespunzător în învelișuri de glamoare, într-un cadru al spectacularului de consum. 


[1] Andrei Zbîrnea, Turneul celor cinci națiuni, Ed. Fractalia, București, 2017.

Patreon - O mie de semne
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.