Miercuri, 14 septembrie 2022, începând cu ora 18.00, la Biblioteca Judeteană „V.A. Urechia” din Galați (Str. Mihai Bravu 16), Sala „Mihai Eminescu”, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative, apărut de curând la Editura Polirom.

Gazdele evenimentului: Doru Căstăian și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”
Parteneri: Librăriile Humanitas, Biblioteca Judeteană „V.A. Urechia” Galați

Un șofer bătrân povestește cum proceda când ii ducea lui Tudor Arghezi plicul cu bani pentru poeziile publicate în Scânteia. Academia de Științe din Moscova face experimente cu cimpanzei în anii 1920 ca să producă „o mașină vie de război”, la comanda Kremlinului. Un regizor face un film despre o fată de 14 ani din Bistrița care s-a prostituat la Paris sub teroarea unui pește. Ion Țiriac joacă un meci de tenis memorabil cu Tom Gorman la București. Cristian Tudor Popescu evocă asemenea întâmplări mai vechi sau mai recente, dar și subiecte precum coronavirusul, Vladimir Putin și războiul din Ucraina într-un volum ce reflectă tipologii ale societății românești și moduri în care oamenii se raportează la Dumnezeu.

Cristian Tudor POPESCU este scriitor și gazetar, critic și istoric de film, doctor în cinematografie și media al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Cineaștilor. A primit numeroase premii și distincții. La Editura Polirom a mai publicat: Copiii fiarei (1998, 2013), Vremea Mânzului Sec (1998, 2019), Timp mort (1998), Omohom. Ficțiuni speculative (2000), România abțibild (2000), Un cadavru umplut cu ziare (2001), Nobelul românesc (2002), Libertatea urii (2004), Luxul morții (2007), Cuvinte rare (2009), Filmul surd în România mută. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989) (2011), Filmar (2013) și Viața și Opera (2016).

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.