Cărțile nu se vând în România. Am auzit de atâtea ori afirmația asta încât am ajuns, în scurte perioade, ce e drept, să o și cred. Impresia mea este că realitatea contrazice însă vorba asta care s-a întins ca o pegră peste piața editorială autohtonă. Văd tot timpul oameni cumpărând cărți, fie că îmi sunt apropiați, fie că sunt necunoscuți întâlniți prin librării sau anticariate.
Mi se pare un lucru extraordinar că avem, în București, două târguri de carte într-un an. Merg de fiecare dată și, când am bani, plec cu geanta plină de cărți. Pentru mine aceste târguri reprezintă, dacă vreți, locul meu de joacă sau, așa cum am mai zis, cămara cu cele mai bune dulciuri din lume. N-ai cum să vii într-un astfel de loc și să pleci cu mâna goală, asta firește dacă ești hotărât să cumperi. Sunt cărți din toate domeniile, pentru toate gusturile, din toate genurile literare și așa mai departe. În plus de asta, ai ocazia să-i vezi și pe cârțiva dintre cei care le-au scris.
Citesc în presă că la Gaudeamusul recent încheiat editurile au avut vânzări record, peste cele realizate anterior. Lăsând la o parte toate neajunsurile – amendabile într-un fel – întâlnite și anul acesta la Gaudeamus (printre care aș enumera dispunerea absolut aiuritoare, labirintică de-a dreptul, a spațiilor de vânzare de la parter, fondul sonor supărător din timpul lansărilor suprapuse, aleile dintre standuri prea înguste pentru puhoiul de oameni care a dat buzna în week-end – mă întreb ce s-ar fi întâmplat în cazul unei urgențe, de pildă cum a fost cea din Colectiv – șamd) pentru mine Gaudeamus înseamnă cărți pe care mi le doresc, pe care aș da orice, întotdeauna, să le am. Iar Gaudeamusul de anul acesta a fost unul norocos, fiindcă pe lângă volumele cumpărate am și primit câteva (nu puține).
De aceea, înainte de a vă dezvălui lista de achiziții, am să încep prin a le mulțumi Gabrielei Maaz (Editura Humanitas), Anei Toma (Casa de Editură Max Blecher) și lui Ciprian Măceșaru (Editura Next Page) pentru frumoasele cadouri pe care mi le-au făcut. Trebuie să mărturisesc că, având în vedere bugetul extrem de limitat avut la dispoziție, lista de cărți pe care o voi dezvălui mai jos o să pară disproporționată. Am încercat să fac economii la sânge și să caut cărți cu un raport calitate-preț avantajos. Iată cu ce mi-am îmbogățit biblioteca:
V. Leac – „monoideal”, Editura Nemira, 2018
Mihai Ignat – „frigul (elegie)”, Editura Nemira, 2018
Andra Rotaru – „tribar”, Editura Nemira, 2018
Ștefania Mihalache – „sisteme de fixare și prindere”, Editura Nemira, 2016
Revista „Poesis International” – nr. 2 (22/2018), editată de Casa de Editură Max Blecher
Radu Andriescu – „Jedi de provincie”, Casa de Editură Max Blecher, 2018
Adriana Teodorescu – „Povești de trecere cu noi”, Casa de Editură Max Blecher, 2018
Onisimus Lang – „Sfidarea stafidelor”, Casa de Editură Max Blecher, 2018
Ioan Șerbu – „krav maga”, Casa de Editură Max Blecher, 2018
Robert Gabriel Elekes – „o dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine”, Casa de Editură Max Blecher, 2018
Rodica Draghincescu – „FRAHT”, Casa de Editură Max Blecher, 2018
Novica Tadic – „Oameni în uși rotative”, Casa de Editură Max Blecher, 2014
Glen Calleja – „un asteroid fără umbră”, Casa de Editură Max Blecher, 2016
Nicoleta Nap – „ușor desincronizat, aproape imperceptibil”, Casa de Editură Max Blecher, 2017
Ovidiu Komlod – „noapte-lumină”, Casa de Editură Max Blecher, 2017
Alexandru Vakulovski – „priveliști”, Charmides, 2017
Ana Dragu – „păzitoarea”, Charmides, 2012
V. Leac – „unchiul este încântat”, Charmides, 2013
Daniela Rațiu – „staniol”, Charmides, 2018
Mina Decu – „desprindere”, Charmides, 2018
Alina Purcaru – „indigo”, Tracus Arte, 2018
Eugen Cioclea – „Dați totul la o parte ca să văd”, Editura Cartier, 2018
Cosmin Perța – „Cântec de leagăn pentru generația mea”, Paralela 45, 2018
Richard Brautigan – „Ilustrată din Chinatown”, Paralela 45, 2018
Floarea Țuțuianu – „corp de literă”, Editura Brumar, 2017
Szilard Demeter – „Vânătaie pentru vânătaie”, Next Page, 2018
Viorica Răduță – „Arsura umblă după trup”, Next Page, 2018
Levente Csender – „Odată trebuie spus”, Next Page, 2017
Constantin Piștea – „Mici drame în căutare de rating”, Next Page, 2018
Aristotel – „Fizica”, Univers Enciclopedic Gold, 2018
Gheorghe Crăciun – „Pulsul prozei”, Polirom, 2018
Paul Cernat – „Vase comunicante (Inter)fețe ale avangardei românești interbelice“, Polirom, 2018
Dan C. Mihăilescu – „Plăceri vinovate și datorii împlinite”, Humanitas, 2018
16 prozatori de azi.lit – Humanitas, 2018
Ioana Pârvulescu – „Dialoguri secrete”, Humanitas, 2018
Radu Vancu – „Transparență”, Humanitas, 2018
Gabriel Liiceanu – „Așteptând o altă omenire”, Humanitas, 2018
Horia-Roman Patapievici – „Două eseuri despre Paradis și o încheiere”, Humanitas, 2018
Andrei Pleșu – „Pe mâna cui suntem? Mică antologie a tragicomediei românești”, Humanitas, 2018