Pe Emil Cioran trebuie să-l fi impresionat la Benjamin Fondane mai mult decât fața lui brăzdată de riduri, „cea mai suptă din câte s-ar putea imagina”, așa cum spune în Exercices d`admiration. De altfel, cei doi  (deja) bărbați în toată firea (Fondane era născut în 1898, iar Cioran în 1911) erau legați de pasiunea comună pentru filozoful rus Lev Șestov, acesta fiind și motivul pentru care se întâlneau în strada Rollin nr. 6, în Parisul din timpul Ocupației. Pe aceeași stradă, cu trei secole înainte locuise, nota bene, Descartes, ceea ce adâncește cumva impresia de predestinare, mai mult decât acea a lui Cioran, care susține, referitor la pasiunea pentru Șestov,  că „Fondane nu fusese implicat în acest fenomen și a fost extrem de surprins să afle că, în țara din care venea, noi urmaserăm același drum ca și el… Nu era oare, în asta, ceva tulburător și mai presus de o coincidență?”

elefant.ro

Într-adevăr, Benjamin Fundoianu lăsase în urmă România pentru Franța în decembrie 1923 și se stabilise la Paris, pe Rue de Saints-Pères, în apartamentul care îi aparținuse lui Remy de Gourmont, în casa fratelui acestuia, Jean de Gourmont. În Rollin nr. 6 se va muta aproape nouă ani mai târziu, pe 15 aprilie 1932. Aici l-a găsit Cioran, iar apropierea dintre ei va dura aproximativ trei ani, până în momentul când Fondane avea să fie arestat și deportat la Auschwitz. „Se socotea amenințat, și chiar era, dar e de presupus că lăuntric se resemnase cu condiția de victimă, căci, fără această misterioasă complicitate cu Ineluctabilul și fără o anume fascinație a tragediei, nu s-ar putea explica de ce a refuzat orice măsură de precauție, cea mai elementară fiind aceea de a-și schimba domiciliul” afirmă pe bună dreptate Cioran.

Lui Fondane însă i se părea, potrivit unei mărturisiri târzii a aceluiași Cioran, că pe strada Rollin nr. 6 este protejat. Mai mult decât atât, poetul și filozoful de origine română făcea plimbări imprudente pe la librăria lui José Corti, care era situată în fața grădinii Luxembourg. Pentru un evreu care nu purta steaua galbenă era o dovadă de inconștiență. Insistențele lui Cioran de a-și schimba domiciliul au rămas fără rezultat. Același lucru îl îndemna să facă și soția lui, Geneviève Tissier, însă Fondane nu s-a lăsat convins. În cele din urmă, ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat.

[image_with_animation image_url=”1653″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://hyperliteratura.ro/benjamin-fondane-auschwitz-editorial/”]

În urma unui denunț făcut de portăreasa imobilului și de soțul ei (care se vor sinucide după eliberarea Parisului), Fondane este arestat pe 7 martie 1944 de poliția franceză împreună cu sora sa Lina. În graba plecării apucă să-i scrie un bilețel soției: „Vève, sunt la Prefectură. Să-l cauți pe Paulhan”. Cei doi frați sunt internați, rând pe rând, în lagărul de la Drancy, Lina pe 14 martie, iar Benjamin pe 20 martie 1944. Alertat de Geneviève, Paulhan îi anunță pe fizicianul Stephane Lupasco și pe Cioran. Riscându-și propria libertate, cei trei fac mai multe demersuri pe lângă autoritățile de Ocupație pentru eliberarea lui Fondane.

Un amănunt foarte interesant al acestor eforturi este încercarea lui Cioran de a mijloci eliberarea lui Fondane prin intermediul lui Eugene Ionesco, cel care la acea vreme ocupa postul de secretar cultural la ambasada română de la Vichy. Alexandra Laignel-Lavastine precizează, în excepționalul volum „Cioran, Eliade, Ionesco – Uitarea fascismului” (Editura Est, 2004, traducere din franceză de Irina Mavrodin), că, potrivit unei „relatări a lui Cioran, făcută la o întrunire de la Centrul Rachi, organizată la Paris în anii 1980 de emigranții de origine evreiască plecați din România”, acesta a încercat să-l scoată pe Fondane din lagărul de la Drancy cu ajutorul lui Ionesco. „Istoricul Matei Cazacu povestește, într-adevăr, că, în pauză, l-a zărit pe Cioran pe trotuar, oarecum dezorientat, căutând cu disperare intrarea în Centru. La reluarea ședinței, Cioran va improviza o intervenție care nu era trecută în program, ca să povestească cum s-a străduit, în 1944, să obțină eliberarea filosofului Benjamin Fondane din lagărul de la Drancy, unde fusese închis pentru că era evreu. Or, va preciza Cioran, în acest scop el luase legătura cu un «secretar cultural» de la ambasada română de la Vichy, care avea unele contacte printre ofițerii germani. Apoi Cioran va spune că a făcut o vizită unuia dintre acești ofițeri, în tovărășia misteriosului secretar.”

[image_with_animation image_url=”1656″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%” img_link=”https://www.rfi.ro/tag/emil-cioran”]

Cioran însă a evitat la acea întrunire să divulge numele lui Ionesco. „De altfel, cum ar fi putut să o facă, dat fiind faptul că dramaturgul, conform biografiei sale oficiale reinventate după război, nu a avut «niciodată» nici cea mai mică funcție la Vichy?” se întreabă retoric Alexandra Laignel-Lavastine. Demersurile, oricare și oricum ar fi fost, au dat roade, însă doar parțial. I s-a oferit autorizația de părăsire a lagărului de la Drancy numai lui Fondane, în calitatea lui de „soț al unei ariene”. Benjamin refuză însă cu încăpățânare să părăsească lagărul fără sora lui. Amândoi sunt deportați la Auschwitz pe 30 mai 1944 cu penultimul convoi, nr. 75. Imediat după sosirea la Auschwitz, pe 2 iunie 1944, o parte dintre femei și copii sunt îndreptați către camerele de gazare. Cel mai probabil, printre victime s-a aflat și Lina, deoarece din acel moment nu s-a mai știut nimic despre ea. Peste doar patru zile, pe 6 iunie 1944, începea debarcarea Aliaților în Normandia.

Într-o scrisoare adresată de  Geneviève Fondane către Jean Ballard, aceasta afirmă despre soțul ei că „Având nenorocul să spună că este scriitor, a fost mult mai rău tratat. După o lună era epuizat și tot părul îi era alb.” Bejamin a fost recunoscut în lagăr de un deținut, medic, originar din România. Potrivit biografiei din volumul „B. Fundoianu, Poezia antumă” (Editura Art, 2011), întocmită de Roxana Sorescu, „Acesta reușește să-l interneze pentru câtva timp la infirmerie. Când se apropie însă armata sovietică și se pune problema evacuării lagărului, deținuții sunt sever selectați, cei mai vulnerabili fiind trimiși spre camerele de gazare. Fondane se află printre ei. Un alt deținut și-l amintește calm, recitând la nesfârșit din Baudelaire.”

Benjamin Fondane a fost trimis în camerele de gazare de la Birkenau pe 2 sau 3 octombrie 1944. „Îl revăd răsucind țigară după țigară. Nimic nu se compară cu plăcerea de-a aprinde o țigară pe nemâncate, spunea mereu. Plăcerea aceasta și-o oferea în ciuda unui ulcer la stomac, de care-și propunea să se ocupe mai târziu, într-un viitor asupra căruia nu-și făcea iluzii…” scrie Cioran către sfârșitul exercițiului său de admirație pentru Benjamin Fondane.

Bibliografie selectivă:
Emil Cioran, Exerciții de admirație, Eseuri și portrete, Humanitas, 1993
Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco, Uitarea fascismului, Editura Est, 2004, trad. Irina Mavrodin
B. Fundoianu, Poezia antumă, Editura Art, 2011

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment