Ștrandul și o parte din Parcul Moghioroș în anii `70.

Modernizarea Parcului Moghioroș, pe lângă faptul că a durat nepermis de mult (aproximativ trei ani, în condițiile în care contruirea lui de la zero s-a realizat în doar șase luni, și asta în anii `60), a dus și la transformarea lui aproape totală. Când am fost prima oară să-l vizitez după reabilitare am rămas uimit: parcă eram într-un loc străin. Tot ce fusese familiar pentru mine dispăruse.

Prima impresie pe care am avut-o a fost că era prea puțină umbră în comparație cu perioada de dinainte. Pozele pe care le-am făcut în septembrie 2010 sunt edificatoare în acest sens. Am aflat după aceea că, din cauza lucrărilor, au fost eliminați foarte mulți arbori. Mai mult decât atât, aleile au fost reconfigurate sau, din nefericire, eliminate cu totul (mai ales în zona grădinii-seră, care din câte văd nu e terminată nici în ziua de azi).

[image_with_animation image_url=”893″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Cum intrai în parc dinspre „ceasul” de la Piața Moghioroș, în dreapta se făcea această alee. Locul arată azi complet diferit și e limpede, pentru oricine, că foarte mulți copaci din această poză nu mai există.

[image_with_animation image_url=”896″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]


Aleea dinspre terenurile de tenis. Aici se vede foarte bine „pădurea” pe care azi se amenajează grădina-seră. Nu vreau să-mi imaginez câți dintre acești copaci au dispărut.

[image_with_animation image_url=”899″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

În capătul aleii cu terenurile de tenis era locul de distracție amenajat pentru copii. Nu știu cât de sigure erau „mașinuțele”, însă știu că era un loc destul de îndrăgit de cei mici (și nu numai).

[image_with_animation image_url=”902″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Trenulețul W-Express. Priviți însă din nou mulțimea de copaci din preajmă.

[image_with_animation image_url=”904″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Foișorul, care se afla în zona centrală a parcului.

[image_with_animation image_url=”906″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Arteziana din mijlocul lacului, executată la fosta întreprindere „Vulcan” din strada Sebastian. În anii `60 muncitorii de acolo au lucrat inclusiv la amenajarea parcului.

[image_with_animation image_url=”908″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Treptele care duceau la aleea cu pini de pe dealul din parc. Acest deal, pe care se află ștrandul cunoscut după numele „Trei ligheane”, este unul artificial, fiind rezultat în urma excavărilor efectuate pentru amenajarea lacului.

[image_with_animation image_url=”910″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

No comment.

[image_with_animation image_url=”912″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Din nou arteziana: de observat zona verde de pe mal, care azi e întru câtva rarefiată.

[image_with_animation image_url=”913″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Una dintre aleile centrale ale parcului.

[image_with_animation image_url=”914″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

Vedere de pe micul pod care se arcuia peste acest braț al lacului.

gelu diaconu
[email protected]

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.