În urmă cu câteva luni Cosmin Perța mă invita să particip la prima ediție a Școlii de Vară „Gheorghe Crăciun”, eveniment organizat de Editura Paralela 45 în parteneriat cu Memorialul Ipotești. Am acceptat imediat, cu acel entuziasm juvenil care mi-a amintit de felul cum săream în sus, copil fiind, când băieții mă chemau la o miuță.

Casa memorială „Mihai Eminescu”

Fiindcă nu mai sunt demult copil, m-au năpădit întrebările: și ce-o să fac eu acolo? n-o să fiu ca măgarul între oi, cu atâția tineri în jur? Înainte de a trece la lucruri mai serioase, trebuie să vă mărturisesc ceva: de fiecare dată când plec într-o călătorie mai lungă și trebuie să lipsesc câteva zile de-acasă mă cuprinde o angoasă teribilă.

Bisericuța familiei Eminovici

Sunt dependent de comoditățile zilnice din habitatul propriu – a se citi cușca de beton numită apartament – iar orice abatere de la acest program seamănă cu o dislocare, cu o neliniștitoare îndepărtare de la obișnuințele cotidiene, începând cu toaleta de dimineață, trecând prin orele de birou și încheind cu paharul de vin băut seara, gospodărește, în fața televizorului.

Biserica satului Ipotești

Or, iminenta plecare la Ipotești chiar asta însemna: o schimbare radicală, o rupere de ritm care crea premisele pentru o deja anunțată depresie. Și depresia ce zicea? Păi, juca tontoroiul pe dependențele mele: aerul toropit al Bucureștiului, biblioteca de lângă canapea, scaunul tare din fața biroului, afișul pe care scrie „gândește pozitiv”, orice o însemna asta.

Diana Iepure & Alexandra Turcu

N-am avut însă ce face, promisiunea era promisiune, așa că mi-am făcut bagajul (pe care l-am verificat compulsiv – deși tot am uitat ceva) și am pornit la drum în toiul nopții. În Gara de Nord, la McDonald’s (care a devenit cam ceea ce era „Florăria” pe vremuri – cei de vârsta mea știu ce înseamnă asta) m-am întâlnit cu Cosmin Perța și cu Alexandra Turcu. Câteva minute mai târziu am făcut echipă, în trenul spre Botoșani, cu doi dintre cursanți, George Mihalache și histrionicul George Ciucă.

La cafeaua de dimineață…

După o noapte în care n-am închis un ochi am aterizat în liniștea bulversantă a Ipoteștiului. Smuls din dependențele mele și lipsit de drogul zgomotului cotidian, din depresie m-am trezit catapultat direct într-un soi de nevroză, căci nu puteam admite, cel puțin în primele ore petrecute la Memorialul Ipotești, că pot exista locuri pe pământ unde nu există lătrat de pickhamere și zbârnâit psihico-malformant de bormașini pe diferite tonalități.

Aleea cu vile

Am dat, în schimb, de mult verde. Toate nuanțele de verde, vreau să spun. De la verdele crud al merelor căzute în iarba verde, la verdele aproape negru al pădurilor de pe dealurile din depărtare. Și multă liniște. Ciripit de păsărele, sporadice lătrături, vântul prin coroanele copacilor seculari, scutiți de toaletarea dictată de mințile tembele care au ucis practic sute de copaci în Capitală. Aici, la Ipotești, copacii sunt liberi, trăiesc bine și, nota bene, fac umbră. La care umbră am șezut și noi cu (aproape) lacrimi în ochi de admirație.

La umbra nucului bătrân

Și au venit zilele pline, cu ateliere de creative writing ținute, în ordine, de Florin Iaru, Marian Ilea & Cosmin Perța, cu plimbări matinale prin aerul răcoros al dimineții, pentru „dezmorțire”, cu descinderi la cârciuma din sat pentru „aprovizionare”, cu ședințe spontane de literatură la umbra nucului bătrân, alături de înțeleptul Marian Ilea, în jurul căruia se strângeau tinerii aspiranți la gloria literară, cu alte discuții, întrerupte de scurte izbucniri colective în râs, târziu, în noapte, lângă foișor.

Atelier cu Florin Iaru la foișor.

Teoretic, pentru mine n-ar fi trebuit să fie o vacanță, fiindcă așa cum bine știți un reporter care pleacă de acasă cu instrumentele în spinare (laptop, reportofon, aparat foto, baterii, pixuri, bloc-notes, cabluri, căști, hard extern etc.) nu se poate numi un vilegiaturist. Nu știu însă ce a fost – poate ceva în aerul limpede pe care nu l-am mai respirat de pe vremea când mă duceam la țară, la bunica, sau poate ceva în pâinea aia incredibil de bună pe care ne-au dat-o la masă – dar ceva a fost, pentru că n-am simțit că muncesc.  

Atelier cu Marian Ilea la foișor.

Adică, spre exemplu, seara n-am mai resimțit oboseala aia de după zece ore petrecute la birou sau pe teren, când nu-ți mai trebuie nici mâncare, nici băutură și vrei doar să cazi lat pe un pat cât mai moale, eventual cu perna pe cap, ca să nu auzi cum își ambalează isteric vreunul motocicleta în apropierea blocului, sau muzica dată la maximum de vreun vecin petrecăreț și nesimțitoriu la suferințele celor ce muncesc.

Pauza de țigară

În săptămâna petrecută la Ipotești parcă am fost altundeva decât pe plaiurile natale. N-am auzit înjurături din goana automobilului (nici nu prea treceau automobile, de altfel), n-am auzit certuri sau contraargumente răcnite dintr-o convingere de nezdruncinat, n-au fost îmbrânceli ca la stadion în timp ce mergeam la masă și, mai presus de orice, n-a fost zgomot. Până și bocăniturile comise de muncitorii care lucrau la acoperișul unei vile din apropiere mi s-au părut naturale, așa cum natural mi s-a părut cântatul cocoșilor, fie și la o oră prea matinală pentru un orășean nevrozat ca mine.

La drum de seară

Am pomenit în articolele pe care le-am scris de la fața locului despre utilitatea atelierelor de creative writing ținute în Aula „Laurențiu Ulici” din Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu”. Nu voi reveni asupra acestui aspect decât doar pentru a pune din nou în prim-plan eforturile coordonatorilor acestor ateliere, Florin Iaru, Marian Ilea și Cosmin Perța. Și ar mai fi ceva: prieteniile care s-au legat acolo.

Reporterul iubitor de animale, cu voia dvs.

Eu însumi mi-am făcut prieteni noi (Marian Ilea îmi spunea că parcă ne cunoaștem de ani de zile) și, un lucru poate la fel de important, cunoștințe în „câmpul literaturii”. De ce spun asta? Fiindcă dacă e să le dau crezare coordonatorilor, care au estimat că cel puțin 4 sau 5 dintre „cei 15 de la Ipotești” au șanse să confirme, atunci înseamnă că și www.omiedesemne.ro își va îmbogăți contentul cu proze scrise de ei. Le-am și spus, spre finalul Școlii de Vară, că îi aștept oricând aici.

Alexandra Turcu, Cosmin Perța, Marian Ilea & Florin Iaru

Asta a fost, dragi prieteni, în linii mari, prima ediție a Școlii de Vară „Gheorghe Crăciun”. Toți am avut de câștigat, fiindcă, fără să spun vorbe mari, chiar a fost o experiență de neuitat. Cosmin Perța a promis că ne vom revedea la anul, la a doua ediție. Înainte de a da încă o dată lista cursanților de la această primă ediție, vă spun la bună vedere și toate cele bune!

Focul de tabără

Țineți minte, așadar, aceste nume, ca să nu aveți surprize atunci când le veți descoperi pe volume scoase de cele mai bune edituri din România: Cătălina Bălan, Dan Bucur, George Ciucă, Victor Cobuz, Raluca Filimon, Anna Kalimar, Lucia Lupea, George Mihalache, Georgia Moraru, Anastasia Palii, Călina Părău, Alina Pietrăreanu, Savu Popa, Ioana Săndulescu & Eva Sărășan.

P.S. – pozele au fost puse intenționat la întâmplare, așa că nu aruncați cu roșii și ouă în reporter, fiindcă mai vrea să vină și la anul.

Patreon - O mie de semne

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment