Printre ecoul răgușit al treburilor de zi cu zi, răsuflarea febrilă a asfaltului înstăpânit de Celsius și o viroză a fiică-mii, mi-am reamintit ce greu se crește carnea de om și mai ales calitatea ei. Calitatea de om a omului, după mine, se măsoară în prietenie. Mă rog, în bunătate, dar prietenia este testul constant al bunătății.

Așadar, săptămâna asta, bântuită de această idee, m-am sucit printre dialogurile epistolare ale câtorva scriitori români, am zăbovit o vreme la Doamna de Sévigné, dar apoi m-am sucit în cu totul altă direcție – Nietzsche. Citind scrisorile lui Nietzsche mi-am amintit de o observație a lui Cioran (citită chiar săptămâna trecută, când l-am întrebat de sfaturi de vacanță – mai știți): Conversație cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătății. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondența decît în opera sa. Cel mai adesea opera este o mască. În cărțile sale Nietzsche joacă un rol, se erijează în judecător sau profet, îşi atacă prietenii și duşmanii şi se plasează – orgolios – în centrul viitorului. În schimb, în scrisori, se plînge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărît, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruțătoarele sale verdicte şi imprecații, adevărată însumare de diatribe.

Am luat nota asta ca pe un semnsă stărui, să înțeleg mai bine. Zis și făcut, citit și plăcut. Peste toate astea mai adaug puțină căldură din palmele cu care scriu în luna încinsă a lui august și câteva idei care sper să vă seducă corpul curiozității. 

În scrisorile lui F. N. Nietzsche promit că veți descoperi caracterul afectuos și tandrețea respectuoasă coexistând în opoziție cu individualismul exacerbat al filozofului, cu narcisismul lui ostentativ, mereu contrazis cu adevărat lirism în felul de a-şi exprima bucuria în preajma unor sărbători de familie, aniversări, Crăciun, vizitele mamei și surorii. Nietzsche manifestă profundă afecțiune și în scrisorile către prieteni, dintre care unii pe viață, precum Erwin Rohde, Peter Gast, Carl von Gersdorff, Wilhelm Pinder, Gustav Krug. 

Despre prietenie toți avem o poveste, mai multe, și, probabil, mulți ne lăudăm cu puțini. Eu mă pot lăuda însă că am mare succes la melci, furnici, țânțari, ceva pisici, casiera de la Mega, noul vecin de la demisol, doi-trei prieteni vechi, vreo doi mai noi. Și copiii par să mă simpatizeze încă. Sper să mă simpatizați și voi, cititorii pe care probabil îi pot număra pe degetele unei pisici, cât să mă iertați că, uneori, sunt poștaș codaș.

Astăzi vă las fragmente din câteva scrisori către Carl von Gersdorff și Peter Gast. Desigur, am ales conform temei, dar Nietzsche are foarte multe scrisori frumoase, cu diverse teme intricate în substanța dintre cotidian și trăiri, cu destinatari mari, scrisori cu valoare mai mare decât li s-a atribuit inițial, când au fost considerate ca o demonstrație de erudiție și un apendice documentar.

Scrisorile lui Friedrich Nietzsche au fost publicate prima dată în perioada 1902 -1909. 
Am preluat scrisorile din volumul Aforisme. Scrisori, Friedrich Nietzsche, traducere  și prefață de Amelia Pavel, Editura Humanitas, 1992, pag. 128, 129, 130, 131, 192,  193, 194, 228, 229, 230.

Căre Carl von Gersdorff

7 aprilie 1866. Naumburg

Dragă prietene, se întîmplă din cînd în cînd să se aștearnă ceasuri de meditație liniștită care, într-un amestec de bucurie și tristețe, te înalță deasupra orizontului propriei tale vieți, întocmai acelor frumoase zile de vară ce se întind vaste și tihnite peste dealuri, ca în minunata descriere fãcută de Emerson: atunci, după cum spune el, natura atinge perfecțiunea; iar noi spunem: atunci ne eliberăm de vraja voinței mereu de veghe, atunci devenim privire pură, contemplativă, dezinteresată.

Într-o astfel de dispoziție, de dorit mai mult decît oricare alta, iau pana în mînă ca să răspund scrisorii tale atît de prietenoase și bogate în idei. Îngrijorările noastre comune s-au topit pînă la limita unui mic reziduu: am văzut din nou cum sînt de-ajuns cîteva notații de peniță, ba chiar nişte capricii ocazionale ale cîtorva, pentru ca destinele multora să se decidă; îi vom lăsa cu plăcere pe cei pioşi să mulțumească divinității lor pentru aceste capricii întîmplătoare. S-ar putea ca, atunci cînd ne vom revedea la Leipzig, această cugetare să te facă să rîzi.

Din punct de vedere personal, mă familiarizasem cu gîndul la problema militară. Mi-am dorit adesea să fiu smuls din monotonia muncii mele, am tînjit după contrastele agitației, ale vijeliilor impulsului vital, ale entuziasmului. Într-adevăr, oricîtă osteneală mi-aş fi dat, îmi era din zi în zi mai clar că o asemenea muncă nu se poate face cît ai bate din palme. […]

Trei lucruri mă relaxează – relaxări alese – Schopenhauer al meu, muzica lui Schumann și, în sfîrșit, plimbările solitare. Ieri, cerul amenință cu o furtună teribilă, am luat-o la fugă spre un munte din apropiere numit „Leusch” (poate îmi spui ce înseamnă acest cuvînt), sus am găsit o cabană și un om care tăia doi iezi; mai era și fiul lui. Furtuna s-a dezlănțuit cu o forță neobișnuită, cu vînt mare și grindină, am simțit un avînt incomparabil și am recunoscut că abia atunci înțelegem cum se cuvine natura, cînd sîntem nevoiți să ne refugiem la ea din cauza grijilor și necazurilor noastre. Ce mai contau pentru mine omul şi neliniştitele lui vreri? Ce mai însemna eternul „trebuie să!”, „nu trebuie să!” Cît de diferit arătau fulgerul, furtuna, grindina: forțe libere, în afara eticii! Cît de fericite, de puternice sînt, voință pură, netulburate de intelect! […]

Pe lîngă aceasta, pentru noi este oricum foarte neplăcut să ne reprimăm, pe jumătate neexprimate, încă tinerele și viguroasele noastre idei schopenhaueriene și în general să avem mereu pe inimă această nefericită deosebire dintre teorie și practică.

Pentru aşa ceva nu ştiu vreo consolare, dimpotrivă, am nevoie să fiu consolat. Simt că ar trebui să judecăm mai cu blîndețe miezul lucrurilor. El se ascunde și în această coliziune.

Şi acum, cu bine, iubite prietene, salută din partea mea familia ta, după cum şi ai mei îți doresc numai bine; și, aşa cum am hotărît, la revederea noastră – pe bună dreptate – vom surîde.

Al tău prieten,
Friedrich Nietzsche

Către Carl von Gersdorff

Basel, 1 aprilie 1874

Dragul şi fidelul meu prieten, de n-ai avea o părere prea bună despre mine! Sînt aproape încredințat că vei fi cîndva oarecum dezamăgit de mine; vreau să încep prin a o face eu însumi explicîndu-ți, pe baza celei mai bune autocunoaşteri, că nu merit nici una din laudele tale. Dacă ai şti cu cîtă sfială și melancolie gîndesc în fond despre mine însumi ca ființă productivă! Nu caut altceva decît o oarecare libertate, un oarecare aer de viață autentică și mă împotrivesc, mă indignez cînd îmi dau seama de enorma cantitate de nonlibertate agățată de mine. Despre o adevărată producție nici nu poate fi vorba, atîta vreme cît eliberarea de robie, de suferință şi de sentimentul poverii de a fi inhibat este încă atît de neînsemnată: voi reuşi vreodată s-o obțin? Îndoială după îndoială. Țelul este prea îndepărtat şi dacă, în sfîrşit, l-ai atins, cel mai adesea ți-ai consumat şi forțele în atîtea căutări și lupte: ajungi să fii liber, dar moleşit ca o musculiță de o zi seara. De asta mă tem foarte mult. Este o nenorocire să devii atît de timpuriu conştient de propria ta luptă. Eu nu pot să opun fapte, aşa cum o poate face un artist sau un ascet. Cît de jalnică și de grețoasă îmi pare adesea văicăreala de buhai de baltă! În momentul de față sînt sătul pînă peste cap. În rest, sănătatea mea este excelentă: nu-ți fă griji. Sînt însă foarte nemulțumit de natură, care ar fi trebuit să-mi dăruiască ceva mai multă minte pe lîngă o inimă mai bogată – îmi lipseşte mereu ceea ce este mai bun. A şti acest lucru este cel mai mare dintre chinurile omeneşti. Munca sistematică într-un serviciu este, de aceea, bună, pentru că implică o anumită aplatizare, suferi mai puțin. […]

Despre scrierile mele se spune că sînt atît de obscure și de incomprehensibile! Mă gîndeam că, atunci cînd se vorbește despre nevoi, cei care se află în nevoie ne vor înțelege. Lucrul acesta este cu siguranță adevărat: dar unde sînt aceia care „se află în nevoie”?

Nu aștepta acum nimic literar de la mine. Am multe de pregătit pentru semestrul de vară și o fac cu plăcere (despre retorică). De altfel, de la Crăciun încoace am tot gîndit şi născocit multe.

Salutări din toată inima, de asemenea și stimaților tăi părinți.

Da, dacă n-am avea prieteni! Am mai putea suporta ceva?
Am fi putut suporta lucrurile? Dubito *.
(*mă îndoiesc)

Friedericus

Către Peter Gast

Sils-Maria, 14 august 1881

Ei, dragă prietene! Soarele de august se află deasupra noastră, anul fuge mereu, în munți și păduri creşte tăcerea și pacea. La orizont mi-au apărut gînduri, pentru prima oară gînduri complet necunoscute pînă acum – nu vreau să dezvălui nimic despre ele, ci să mă mențin pe mine însumi într-o liniște de nezdruncinat. Va trebui, probabil, să mai trăiesc cîțiva ani! Ah, prietene, din cînd în cînd îmi trece prin cap bănuiala că duc o viață foarte periculoasă, pentru că fac parte din acele maşinării care pot exploda! Intensitățile sentimentelor mele mă fac să mă tremur și să rîd – de cîteva ori n-am putut părăsi camera din motivul ridicol al unei inflamații oculare şi din ce cauză? Pentru că în ajun plînsesem prea mult în timpul plimbărilor mele, dar nu cu lacrimi sentimentale, ci cu lacrimi de jubilație; în acelaşi timp cîntam şi spuneam aiureli, încărcat de un nou mod de a privi, cu care îi preced pe ceilalți.

În sfirşit, dacă nu mi-aş putea extrage forța din mine însumi, dacă ar trebui să aştept apeluri, încurajări, consolări din afară, unde m-aş afla! ce-aş ajunge! Au existat într-adevăr clipe și perioade întregi din viața mea (d. ex. anul 1878), în care un cuvînt energic de îmbărbătare, o strîngere de mînă aprobativă mi s-ar fi părut ca o mîngîiere a mîngîierilor – şi tocmai atunci m-au lăsat baltă toți cei pe care credeam că mă pot bizui și care ar fi putut să-mi facă acel bine. Acum nu mai aştept nimic şi nu mai simt decît o uimire turbure, de pildă, cînd mă gîndesc la scrisorile pe care le primesc acum – toate sînt atît de nesemnificative, nimeni n-a trăit ceva datorită mie, nimeni nu și-a făcut gînduri în legătură cu mine – ceea ce mi se spune este respectabil şi binevoitor, dar vine de departe, departe, departe. Pînă și dragul nostru Jacob Burckhardt mi-a scris o scrisoare descurajată și reținută.

În schimb, consider ca o recompensă faptul că acest an mi-a adus două lucruri care mi se potrivesc şi-mi stau la inimă: muzica dvs. și acest peisaj. Nu este propriu-zis Elveția, nici Recoaro, ci cu totul altceva, ceva mult mai sudic ar fi nevoie să mă duc pe plaiurile înalte ale Mexicului, la Oceanul Pacific, pentru a întîlni ceva asemănător (d. ex. Oaxaca), acolo, fireşte, cu vegetație tropicală. Oricum, voi căuta să-mi păstrez acest Sils-Maria. Sentimente asemănătoare am şi pentru muzica dvs., dar nu ştiu cum să pun stăpînire pe ea! Am fost nevoit odată pentru totdeauna să elimin din ocupațiile mele cititul notelor și cîntatul la pian. Îmi umblă prin cap ideea de a-mi procura o mașină de scris; sînt în legătură cu inventatorul ei, un danez din Copenhaga.

Ce faceți în iarna viitoare? Presupun că vă veți afla la Viena. Pentru iarna următoare aş voi să ne gîndim la o întîlnire, fie ea și una scurtă, deoarece ştiu acum destul de bine, că nu mă potrivesc cu anturajul dvs. și că vă veți simți mai liber și mai productiv atunci cînd, din nou, mă voi refugia. Pe de altă parte, mă preocupă atît de mult eliberarea tot mai pronunțată a spiritului dvs. și dobîndirea unui mod de „a fi acasă”, cald și mîndru, in summa, activitatea dvs. de creație și maturizarea atît de fericită, încît mă voi acomoda uşor cu orice situație rezultată din condiționările caracterului dvs. Niciodată nu am vreun sentiment urît împotriva dvs., fiți convins de aceasta, dragă prietene.

Mai spuneți-mi, în subsidiar, la cît se vinde acum bancnota germană în Italia, adică ce curs are.

Adresa drei. de Meysenbug n-o ştiu pe dinafară: probabil că acum ea se află pe undeva împreună cu familia Monod; sînt de părere ca dl Schmeitzner să trimită exemplarul la Paris. – Cu dl Schmeitzner lucrurile sînt rezolvate – cu toate menajamentele posibile; mi-am propus să nu-l las să sufere din cauza faptului că, pe baza unor concluzii pripite, am aşteptat de la el ceva ce nu ținea de felul lui de a fi.

Din toată inima,
cu prietenie și recunoştință cordială

Al dvs. F.N.

(Am fost multă vreme bolnav)

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Am lucrat în presă, în prezent lucrez în șantierul interior pentru poezie. Semnez cu prenumele tatălui din motive identitar-afective și pentru că Petre este o ingineră care nu a lucrat niciodată ca ingineră. Îmi place foarte mult literatura pentru copii, cea erotică, poezia, reportajul literar, jurnalul, scrisorile. Dar în viața de zi cu zi supraviețuiesc cu cafea și poezie.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.