Dan Coman, mesaj pentru un prieten

DAN COMAN împlinește azi 43 de ani, așa că o să fac o excepție binemeritată de la regulă și o să postez un poem din „Insectarul Coman” (Charmides, 2017), nu înainte de a-i ura și aici multă sănătate și inspirație în tot ce face. Textul este ales după ce am văzut, pe wall-ul lui Radu Vancu, o expresie care-l caracterizează perfect pe Dan Coman: „E unul dintre acei foarte puțini scriitori care justifică o generație întreagă”. Subscriu.

un poem trimis lui radu vancu pe mess

dar, deocamdată, lumea asta, nu cea la care te referi tu.
dimineața asta de sâmbătă în care m-am trezit greu, ca
niciodată,
abia după 11: soarele de primăvară se uscase deja pe pervaz –
doar marginea, puțin mai grunjoasă, s-a dus când am dat cu
unghia,
când am salutat copiii ieșiți la joacă în parc.
(niciodată laudă somnului. după cinci dimineața e mai nociv
ca tutunul
și se elimină mai greu decât piatra de la rinichi)
(niciodată laudă lui).
mi-am aprins o țigară, am deschis computerul, am pus
muzică pe youtube.
am scos din sertar caietul cu foi veline, m-am aplecat fără
chef deasupra lui
(când urmează să se întâmple ceva? ce-ar trebui să repet și cât
ca să nu se mai piardă?) (întotdeauna a trebuit să forțez).
prin fereastra deschisă vocile copiilor oprite brusc de un
porumbel speriat,
izbindu-se în câteva rânduri de plasă.
prin ușa închisă, motorașul de la aspirator.
lumea asta, așadar. efortul făcut în numele obișnuinței,
programul de week-end,
gândul la angela marinescu.
și bărbatul acesta, mirosul de om aproape bătrân
lungit ca o sârmă ghimpată de jur împrejurul lui.
și caiețelul, ceaslovul pătat cu care încerc de luni bune să
prind muștele.
trebuie doar să țin ritmul, să rămân aici, nemișcat
– încăpățânarea
a fost întotdeauna de partea mea.
dar, deocamdată, atât – lumea de-acum nu e cea la care te
referi tu.
închid ochii, îmi întind brațele deasupra capului: atinsă din
întâmplare
lumina se zgâlțâie brusc și sună ca un candelabru de sticlă.