Textele adunate în volumul „Sentimentul naturii” (Casa de Editură Max Blecher, 2023), care poartă semnătura lui Florin Dumitrescu, ne deschid o serie de perspective inedite, plasate la granița realului uman cu irealul regnului. În prim plan este evidențiată relația, adesea tumultuoasă, însă cât se poate de atașantă, dintre om și ecosistem. Practic, la un prim nivel al lecturii, înțelegem că datele umanului nu sunt altceva decât rescrieri insolite ale unor coduri naturale.

De la firul ierbii până la texturile nevralgice ale corpurilor unor viețuitoare, ni se deschide un tablou în care palpitul vieții conferă identitate fiecărei molecule, fiecărei ființe sau fiecărui biotop scurtcircuitat de energiile unei permanente revitalizări generate de acea salvatoare transfuzie cu clorofilă.

Semnificația titlului, de asemenea, poate desfășura o paletă largă de interpretări, pornind de la faptul că alcătuirea labirintului natural dezvăluie o arborescență imaginativă, vivantă  și versatilă: ,,Am luat-o de la capăt de mai multe ori/ ne-am reîncarnat în alge și lipitori/ în tritoni și liane/ sicomori limacși iguane / gladiole stridii huhurezi / sardine trandafiri japonezi/ scorpioni dalii micelii / și-n toate cele/ câte mișcă și scheaună/ câte-n floră și-n faună / câte-n frunze și-n pene/ în xileme și-n vene / în mii de permutări complexe/ (bașca schimbări între noi de sexe) / ne-am acuplat iar iar și iară/ apoi prin diviziune celulară/ ne-am înmulțit în milioane de fărâme” (Eu cred că suntem un popor vegetal).

 Elementul central al volumului de față, care îmbină episoade complexe și deosebite, de la narativul evocativ până la dialogul în cheie parodică dintre elev și dascăl, proiectat pe fundalul visului biocenotic, într-un limbaj firesc, deloc afectat, îl reprezintă legătura indisolubilă dintre uman și natural, ambele aflate într-o relație, de-a lungul acestei cărți, osmotică: ,,Eu cred că Dumnezeu ne vorbește prin plante/ Da îmi dau seama cât de aberant e/ pentru unii dintre voi prieteni / dar care ai ațipit vreodată sub cetini/ori care ai trăit suprema liniște/ prăbușit într-o miriște/ râcâind un rizom/ spărgând în dinți o sămânță de cardamom/ care știi cum e să te-mproaște / stupoarea plonjonului printre mătasea-broaștei / când pielea-ți capătă o nouă piele / și te dizolvi îmbrățișat de iele/ sau cum te dojenește la o adică/ mursecătura de urzică/ cum îți evocă tot felul de chestii / învălurite lanurile de trestii/ ca într-un Tarkovski târziu/ ori care ai contemplat gardul viu/ cu tufe tunse uniform de merișor/ visând la lumile infinite dinapoia lor/ dureros promise și dulce amânate” (Crezul).

 Identificăm trei stadii ale acestei relații om-natură, mai capricioase și cât se poate de versatile. Primul cuprinde poeme în care predomină uimirea, contemplarea plină de emoție și de simpatie față de palpitul ființelor mici, aparținătoarele unor universuri celulare pătrunse chiar de o inocență frustă. Al doilea mizează pe contopirea dintre uman și natural, ambele formând o comuniune osmotică redată prin tablouri suprareale, de o intensă respirație vizionară. În sfârșit, al treilea stadiu, marcat de alienarea industrială, dezvăluie o panoramă cenușie a alterării și a disipării ansamblurilor naturale.  De la regn ne tragem, pare a fi deviza fiecărui episod poematic ce încearcă o configurare insolită și sensibilă, în aceeași măsură, a unui panteism antropologic, responsabil pentru prezența și comportamentul uman în texturile, interstițiile, chiar și în fisurile acestui edificiu măreț și straniu, care este natura. Totodată, discursul dezvoltă o anecdotică destul de hazlie și de pontoasă, amintind de regimul alert și jovial al ghicitorilor: ,,Binevoiește/ buruiană cu o sută de dește/ să-mplânți în carnea mea măcar vreo mie/ seva începuturilor dă-mi-o/ astăzi mie/ prefă-mă-n altoi/ refă-mă-n alt soi/ nemaiaflat decât poate/ prin săli de maternitate/ în visele feților/ ori în bețiile poeților/ înainte să adoarmă prin rigole/ murmurându-ți ode frivole/ așa precum/ a mea de acum/ binevoiește și ai milă/ fă-mi o transfuzie cu clorofilă/ purifică-mă pre mine de cel rău/ primește-mă în regnul tău/ strânge-mă cu o sută de brațe/ și-ngăduie să-ți agațe/ trunchiul verduncul/ mia de pedunculi/ce dă să strecoare/ dește-n degetare/ și fără să pregete/ degetare-n degete” (Buruiană).

            În ciuda oricăror opreliști, structura de rezistență a regnului transcende orice limită a concretului. Toate elementele își spun povestea pe măsură ce o trăiesc, armonios sau nu, în cadrul unui lanț trofic, mirabil și dinamic: ,,Un întreg microcosm mișunând/ priveam de sus din Olimp/ Am ținut piatra în mână un timp/ apoi am repus-o pe pământ/ Mi-au rămas pe retină pleiade/ de gâze orbite instantaneu/ ca-ntr-un boț de rășină încleiate/ și-ntr-un colț de crevasă chiar eu/ realmente buimac de real/ stau chircit sunt un vierme ambiguu/ părtășind lumina și frigul/ cu vecinii de bloc mineral” (Vierme ambiguu).

Un univers (eco)hieratic,  fantasmatic, a cărui textură suprareală dezvăluie o lume în sine, cu propriile ei mecanisme inefabile, dar și o îmbinare sincretic-sinestezică dintre minerale, germeni, protozoare și altele. Toate acestea coexistă într-un mediu armonic, prielnic unei biocenoze transpuse, în schimb, într-un colorit și o ambianță onirică: ,,Scuipăturile de stele/ cum de-și oglindesc în cele / mai obscure turbării/ umbrele de peste zi/ Cum visează nautilii/fracțiile din cochilii/ unde-au să-și înhaibure/ rațiunea tulbure/ Toate astea cum de vin/ de-unde vin și cum devin/ logos creatură simț/ ai să afli făr’ să simți” (Cum pot ouăle de broască).

 Nimic nu se pierde, totul se transformă într-o proiecție a unui vegetal utopic, vivant, fremătător, regenerator, întâlnind în cale de la ,,șopârlele bicefale” la ,,batracienii apozi” . Acest univers se derulează între jocularitatea anumitor situații, în care, din nou, umanul și vegetalul consonează, și un imaginar biocenotic, în care totul pare învăluit într-o ambianță vesperal -suprareală: ,,în puț la reactor/ printr-un hățiș de plante/ bizar luxuriante/ i-un polip constrictor” care tutelează întreaga populație biocenotică.

De asemenea, calitățile textierului se întrezăresc și în versurile date. Nu uităm că Florin a semnat textele unor formații de la noi, precum Sarmalele reci, care mi-a animat copilăria și adolescența. Construcția acestora mizează pe amestecul dintre expresia jovială, dislocările sintactice, spontane și inteligente,  asocierile inedite de cuvinte sau idei, generate de o inventivitate năstrușnică (,,rigole tumide”, ,,aurorele unui biotop postum”, ,,moaște de ereziarhi”, ,,antropocentricul leviatan”, ,,anrtropocen energofil”, ,,antropo-cârtițe”, ,,limbul protoplast” )  și prozodia care imprimă un ritm spontan și vesel întregului ansamblu poematic. Toate acestea reprezintă combustia joculară a versurilor de față, dar și o reconfigurare în cheia unei expresivități de anduranță experimentală, în ritmuri energofile, a imaginarului ecologic, abordat:  ,,Din osânză de tiranozaur/ și găinațuri de pterodactil/ se înfruptă se umflă grozavul/ antropocen energofil” (Antropocen adio).

Ultima parte, printre cele mai izbutite și mai lucide, trage un semnal de alarmă privitor la ceea ce se întâmplă azi. Tonul capătă accente grave, o ușoară, dar contondentă urmă de sarcasm subliniază incoerența și zădărnicia unei lumi lipsite de busolă. Practic, în limbajul consumerist, totul poate deveni o marfă gata de consum sau gata consumată: ,,Consum/ tot ce am și n-am cum/ Consum/ tot mai mult tot mai scump/ Consum/ nu mă satur nicicum/ Consum/ ergo sum / Consum/ lumea-ntreagă o scurm/ Consum/ las în urmă doar scrum/ Consum/ toptan și duium/ Consum/ cum-necum (Consum). Într-o atmosferă elegiac-alienantă, amintind, oarecum, de cea din poema chiuvetei a lui Cărtărtescu, marfa își spune, pe un ton grav și ușor sarcastic, povestea propriei condiții care e, practic, cea a unei societăți în ansamblul ei consumerist/consumat: Ia-mă de pe raft/ pune-mă în coș/Scoate-mă din coș/ pune-mă pe bandă/ ăsta-i rostul meu/ asta-i să fii marfă/ Iar acum pe bandă/ lasă-mă să merg/ vezi-mă cum trec/ cum înaintez/pentru că sub bandă/ i-o cremalieră/ un motor o-nvârte/ tu nu-l vezi dar el/ tot învârte-nvârte/ ăsta-i rostul său” (Ia-mă de pe raft). Un paradox se va menține, de-a lungul acestor poeme, căci, cu cât consumul și abundența mărfurilor vor fi etaloanele de măsură ale unei prosperități fulminante, supralicitând materialul în pofida spiritualului, cu atât va crește senzația tot mai acută de lume înfoliată înăbușitor într-un plastic ce impune agresiv și aberant eticheta alienării.

Într-un limbaj ce trădează o subtilă înrudire cu cel al reclamelor comerciale, realizăm că plastifiere devine metafora noului pat al lui Procust: ,,Avem boabe buline și bile/ toate yummy și crunchy și crusty/ care mângâie nări și papile/ acum și la pungă de plastic/ Avem chipsuri și dropsuri și lame/ Molfăim și stuchim gumilastic/ mii de-arome și gusturi și game/ de plastic de plastic de plastic/ Avem tiruri paleți și navete/ avem planuri mărețe și vaste/ sateliți orbitali și rachete/ și sub noi o planetă de plastic” (Acum și la pungă de plastic).  Astfel, infernul, vorba lui Sartre, nu se află nicăieri altundeva decât în preajma noastră, un infern al cărui ambalaj seduce și sclipește strident:  ,,Și în ăst timp Orfeu se sufocă/ în toată punga de/ polietilenă / care e lumea noastră schizofrenă”. 

O poezie, iată, care ne vorbește, cu o sensibilitate frustă și joculară, deopotrivă, despre interferențele energetice și identitare dintre om și natură. Un imn, nicidecum egolatru, ci, mai degrabă, ecolatru este adus acesteia din urma.

Patreon - O mie de semne
Avatar photo
Author

Date: Savu Popa (1991) Ocupația: Profesor de Limba şi literatura română, student doctorand în cadrul : Școlii Doctorale de Litere, Științe, Umaniste și Aplicate a Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș) Activitate literară a. Activitate literară Debutat cu poezie, în anul 2004, în revista Euphorion, din Sibiu. Debutul în volum, s-a produs în anul 2017, cu volumul Ipostaze, Editura Paralela 45, din Piteşti, iar în 2018 publică al doilea volum de versuri, la editura Cartea Românească, intitulat Noaptea mea de insomnie. Apariții în revistele: România literară, Banchetul, Ateneu, Familia, Tribuna, Sintagme literare, Actualitatea literară, Discobolul, Noise Poetry, Literomania, Liternautica, O mie de semne, Opt motive, Bucovina Literară, Literadura, Euphorion, Cervantes, Prăvălia culturală, Algoritm literar.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.