Sper din toată inima ca această postare să fie o surpriză plăcută pentru Denisa Arcip, fiindcă tânăra poetă din Suceava habar nu a avut ce i s-a pregătit. Poemele de mai jos mi-au parvenit de la domnul profesor Gheorghe Cîrstian, care a făcut o pledoarie convingătoare și emoționantă pentru poemele Denisei în e-mail-ul adresat redacției.

Aș fi publicat textele chiar și în lipsa acestei pledoarii, fiindcă e limpede că avem de-a face cu o poetă care dă semne evidente că a depășit deja, la o vârstă la care alții încă se află în căutarea propriei voci poetice, perioada de formare. E o poezie matură și bine angajată în real, cu mecanisme solide care transmit, cu un insesizabil zgomot de fond, emoții complexe, reverii, tristeți juvenile, spaime concentrate & experiențe traumatizante.

Denisa Arcip este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național “Petru Rareș” din Suceava și secretarul Casei de Poezie Light of ink. A câștigat mai multe premii la concursuri literare importante.

Album

Aseară câinele meu s-a uitat la mine
ca un om pe care îl pui să pășească într-un sicriu
ca un om pe care îl pui să pășească pe rând în sicriul mamei sale
al tatălui său al surorii
Am deschis un album cu peisaje din India
membrana apei de acolo
nemișcată

Cuba Libre în mână
un scurt moment de așteptare
să iasă necunoscuta din cadru să imortalizezi
starea dorită 
ce înseamnă ea pentru bărbatul de lângă tine
care își întinde pielea feței
și lumina verde neon ne cuprinde

a doua zi am plecat
a doua zi se pleacă prima oară
prima femeie însărcinată întâlnită într-un oraș nou
se așază turcește într-o vitrină. În jurul ei pe geamul aburit
am desenat o hartă am fotografiat-o

Câinele meu îmi șoptește mai deschide o dată
albumul cu peisaje din India
Membrana apei
ca o spumă de lapte ce
învelește un corp epuizat

Safari în stilul meu

Degetele sunt bune pentru a ține lucruri în mână
pentru a pipăi a apăsa
un fel de roți ajutătoare de la prima bicicletă
rotilele pentru scaunele invalizilor
cu degetele îndepărtăm pătura grosuță de graminee
un strat consistent din sol
și pășim înăuntru

platoul subteran se întinde 
cât nu vezi cu ochii
absența luminii
ne face pielea să se răcească să se netezească
orbecăim. Grupul e format dintr-un număr par de inși
stăm la o distanță decentă unul de celălalt
împreună alcătuim corpul unui viermișor strivit
Avem două creiere
doi ganglioni nervoși fiecare
cu acești ganglioni gândim simultan
drumul luminii

cum ar fi ca fiecare viermișor strivit să se refacă în subteran
ca dragostea să se refacă în subteran
un centru de terapie colectivă
să se adune aici bețivii criminalii îndrăgostiții
curvele depresivii și bolnavii
să danseze într-o horă chiuitul lor să fie rugă
În timp ce Dumnezeu
își pune căștile în urechi trage
sol și pătură de ierburi peste noi toți

Am ajuns în punctul în care mâinile înghețate
se mișcă vertiginos prin fața ochilor
câte degete vezi întreabă oftalmologul invizibil
văd nouă dar simt că îmi arătați zece
probabil sunteți căsătorit verigheta e o capcană pentru urși
îl retează pe cel din urmă
tocmai pe acela care duce spre inimă

dacă mâinile și-au oprit fluturarea degetele sunt pregătite să îndrume
așa cum știu ele de sus din cap
că trebuie să facă
Și începem

doi pași la dreapta un pas la stânga înainte
căutați cu degetele pipăiți poate găsiți
o ușă un lacăt o cheie ceva aveți grijă să nu fie imaginare
imaginația
sfârâie pe grătar afară
imaginația e o născocire frumoasă
care instigă la păcat uneori o misivă de la care
se construiesc de pe o zi pe alta
comportamente
fenomene psihice
studii și lucrări generatoare de meserii pentru oamenii ăștia
pe care trebuie să-i moștenim

Doi pași un pas un joc de copil
ne înțepăm degetele în vârful unor stalactite
acum sângerează nu știm cum vom putea
înainta așa

locul ăsta umed și rece e un depozit
de lucruri aruncate chiar și regele a înghesuit
toate fusele de țesut din împărăție și uite că
Am venit noi și am stricat toată treaba
am pus pe picioare un teatru cu măști
cu roluri multiple de frumoase adormite
ne înjosim fără intenție ne jenăm ne ghemuim în noi înșine

am învățat că poate să-ți fie rușine și pe întuneric
când ai impresia că nimeni nu te vede
Fix în momentul ăla când nu e nimic acolo ca să vadă și să judece
mișcările tale
un țăran trece cu plugul peste noi
azvârlindu-ne de cealaltă parte

O zi proastă pentru orgoliu

L-am întrebat ce ar alege între
a șopti toate lucrurile pe care le spune sau a le țipa
avea un aer distrat
un amestec urât mirositor de glume fierte la foc mic
fusese prânzul nostru din acea zi
din ziua următoare certuri tot mai dese opreau timpul în loc
ne opreau mâncarea în gât declanșau
tot ce declanșează
maturitatea în oameni

aveam de gând să-i spun pe un ton liniștit
că viața are și părți frumoase
merită să le acordăm o șansă
merită să plecăm în drumeții pe Kilimanjaro
să învățăm limba franceză fiindcă aproape nimănui nu-i place
o să mă ajungă din urmă toate faptele bune
pe care ceilalți le fac în numele meu
pe undeva printr-o arhivă se vor găsi notate lucruri mici despre mine
precum felul în care m-a afectat să aflu că nu mai vrei să dai la teatru

e în regulă acum mi-a crescut părul la loc
și nu dorm bine dacă nu mă închin
înainte de culcare
îi reproșez în gând lui Dumnezeu
că nu m-a făcut sănătoasă pentru poftele tale

am căzut de acord cu un puști
că avioanele și submarinele seamănă
după formă și că toate ar trebui să fie albastre
să aibă pictat pe corpul principal
numele mamei celui care le-a proiectat
Fără să promovezi vreo ideologie feministă îți dorești
să nu te lase viața să pleci dincolo fără experiența de femeie
fără oasele rupte și forma dilatată a corpului tău
când faci  prima dată dragoste
când naști
și când simți că nu-ți mai poți ajuta copilul

să țipi ce ai putea șopti și să șoptești ce ai putea țipa
e un răspuns exagerat pentru o întrebare
atât de simplă
Îți dă o ocazie atât de vizibilă
să mă rănești. Spui
iubito când vrem să mâncăm figurinele de ciocolată

iepuri urși pisici
începem de fiecare dată cu
capetele.

În haine străine

Am luat tricoul tău l-am rupt cu mișcări lungi și bruște
cu o agerime animalică mâinile mele au mâncat de vii cusăturile
cu negrele și noile cârpe ale tricoului
mi-am imaginat că învelesc singurul plămân al Papei

foarte moale cu textura poroasă de culoarea rozelor
un deget rătăcit la câțiva centimetri distanță
a șoptit. Umbra soldățelului de plastic
păzește intrarea către temniță
te întrebi ce fac îngerii noștri pe ultimele
locuri la teatru ne cuprindem în brațe cât mai
strâns atunci sexualitatea dispare

neatingerea pietrificată a unui deget rătăcit 
îngerii voștri își pierd sensul
sub ocrotirea acestui organ 
rușinea lumii mizeria iubirea
treci pe-acolo auzi volumul crescând și micșorându-se

Durerea e un soi de putrefacție aruncată în grabă
resturi menajere brățări ale prieteniei norocul
bunătatea de pe chipul Papei care vine și ne vizitează și nu știe
că în afară de micile mostre de ADN desprinse firesc
calmul ridurilor
un subconștient instabil i-a furat respirația

mi-am imaginat că învelesc singurul plămân al Papei
În tricoul tău ce folos
cusăturile n-au încercat să se repare

Proba de maturitate:
învață la vârsta potrivită să-ți confecționezi propria cârjă

Oamenii se îndepărtează
de confortul eredității
anii de căsnicie devin negativi
zilnic se strecoară prin găurile sacoșelor
de cumpărături. Cei care merită o viață frumoasă
o merită întocmai fiindcă

își urmăresc din umbră copiii bieții fluturi sociali
construiesc pentru ei
afaceri de familie

bunicii viitorului
se închid într-un atelier de tâmplărie
o perioadă chibzuită în jur de
două săptămâni asemănătoare unui botez simbolic
pe care ți-l faci singur
în agonia amintirilor vinovate
cu iz sexual de singurătate
Cioplești o pâine din lemn
și doar privirea către ea
te satură.

Fata asta pe care am iubit-o
purta o haină de blană artificială
care îi înconjura umerii delicat de la spate
n-avea nimic pe dedesubt nicio căptușeală a țesutului epitelial

și era absolventă a trei facultăți
și masterandă în filosofie
și avea o relație cu un bărbat cu 15 ani mai mare
Își preumblă picioarele lungi ca și cum

n-are  impulsul să și le retragă
în fiecare noapte de sub corpul disfuncțional
al partenerului.

tragedia te încolțește când ești la mare
țărmul e pustiu presărat cu tufe uscate
Pe plaja searbădă se aud gemete și plânsete
bătrânii trec și se minunează de semnele ploii din aer
urmele lemnului ros reliefează
fulgere albe în nisip

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

1 Comment

  1. mamă.
    Așa poezie..mi se umple sufletul de mândrie față de o necunoscută până la urmă.

Write A Comment