Cronica primei zile petrecute la Târgul de Carte Gaudeamus are un epilog fericit ținând seama de faptul că am avut bucuria de a realiza un interviu cu doamna Denisa Comănescu, directorul Editurii Humanitas Fiction și coordonatorul uneia dintre cele mai frumoase colecții de carte de la noi, „Raftul Denisei”. Firește că discuția s-a învârtit în jurul cărților, dialogul transformându-se treptat într-un monolog, fiindcă doamna Denisa mi-a vorbit, rând pe rând, despre ultimele apariții Humanitas Fiction, volume care țin capul de afiș la această ediție a Târgului Gaudeamus.

Reporter: Ce bunătăți ne-ați pregătit, de la Humanitas Fiction, în „Raftul Denisei”, pentru Gaudeamus?

Denisa Comănescu: De la ediția Bookfestului de anul acesta până la Gaudeamus  am publicat peste 30 de titluri. Le-aș lua puțin pe categorii. Sunt romane care aduc în față, și bine fac încă o dată, ororile celui de-al doilea război mondial, Holocaustul… Sunt teme care trebuie să fie prezente întotdeauna. În momentul în care romanele au valoare literară atrag cititorii, care se întorc înspre realitate și înspre istoria pe care n-o cunosc.

Aici aș menționa în primul rând un titlu care s-a lansat în anii 2000 și care, în momentul de față, e retradus peste tot, deci constatăm un reviriment al volumului de mărturisiri din ghetto-ul Varșoviei, Pianistul, de un mare interpret, un mare pianist, Władysław Szpilman. Bineînțeles că la celebritatea cărții a contribuit și filmul, care l-a avut pe Adrien Brody în rolul lui Szpilman. Ce e nou cu acest volum? Este o ediție nouă, care o completează pe cea veche și care este alcătuită de fiul lui, de Andrzej Szpilman. Are un set nou de fotografii, o prefață nouă, o postfață nouă. Avem și o traducere nouă din limba poloneză, realizată de polonista Luiza Săvescu.

Apoi aș menționa, din nou, romanul Eugenia al lui Lionel Duroy, roman care l-a transformat într-un scriitor foarte cunoscut în Franța și a intrat pe listele de bestseller-uri chiar prin această carte în care este vorba despre România din 1935 până în 1946. A luat mai multe premii. Pogromul de la Iași este radiografiat extraordinar în acest roman. În Eugenia avem un personaj feminin pur ficțional, care se strecoară prin cutele istoriei și aduce o viziune proaspătă asupra evenimentelor.

Același lucru se întâmplă și cu alte romane, să le spunem istorice. E un trend foarte binevenit de romane istorice care sunt foarte bine documentate, pornesc de la fapte reale și care au personaje femei foarte puternice. La această ediție a Târgului de Carte Gaudeamus am publicat chiar acum un roman al americancei Melanie Benjamin, Soția aviatorului. Este vorba despre Anne Lindberg, soția celebrului aviator Charles Lindberg. Este vorba despre ce a făcut această femeie, într-o ficțiune istorică biografică de cea mai bună calitate, evenimentul tragic din viața lor, în anii ’30, când copilul lor de patru ani a fost răpit și apoi l-au găsit ucis. Această împrejurare a determinat crearea unei legi, care se numește chiar Legea Lindberg în SUA, prin care sunt condamnați la moarte cei care răpesc copii, îi chinuie și îi ucid. Personajul este fascinant. Pe lângă perfomanțele ei aviatice, a scris și o carte despre femei. A fost unul dintre personajele feminine cele mai hărțuite de presă în secolul XX după Lady Diana.

Tot un roman care am constatat că e din nou tradus și publicat este ultimul roman scris înainte de a se sinucide de Romain Gary în 1980, Zmeie de hârtie. Roman care vorbește despre al doilea război mondial, despre ocupația germană în Franța, despre Rezistența franceză. În același timp e o frumoasă poveste de dragoste. El pornește tot de la realitate. Romain Gary știa mai bine ca oricine altcineva că omul supus, chinuit de o istorie brutală, ajunge să comită la rândul lui fapte reprobabile. Dar, în același timp, tot Romain Gary – asta reiese din romanul Zmeie de hârtie – nu abandonează niciodată speranța.

Apoi aș vrea să vă vorbesc despre doi scriitori americani. Unul dintre ei e deja cunoscut publicului românesc, pentru că i-am publicat romanul care a luat Premiul Pulitzer în 2017, Ruta subterană. Este vorba despre Colson Whitehead, una dintre vocile cele mai pregnante ale literaturii americane contemporane. Acum vine cu un roman care are tot un personaj feminin puternic. Sunt foarte multe personaje feminine puternice în diferitele literaturi ale lumii, și asta mă bucură. Romanul de acum se numește Intuiționista, tradus excelent de Justina Bandol. Intuiționista nostră face parte din clanul conducătorilor de lifturi dintr-un oraș-metropolă care semănă foarte bine cu New York-ul. Este un roman, o parabolă despre rasă, dacă vreți, despre condiția umană, și mai ales despre condiția femeii, fără să aibă nicio tentă moralizatoare sau de altă natură decât pur literară. Intuiționista noastră este o femeie de culoare. Colson Whitehead este de asemenea scriitor de culoare, unul dintre cei mai buni din SUA. E un personaj care reușește să domine situațiile cele mai îngrozitoare care îi sunt create de empiriști, clanul advers al liftierilor din această metropolă, ea făcând parte dintre intuiționiști, cei care umanizează, într-un fel, lifturile.

Reporter: Aș vrea să fac o mică paranteză și să vă rog să-mi spuneți cum reușiți să faceți față la un asemenea volum de lucru? Sunt totuși 30 de titluri în aproximativ șase luni de care v-ați ocupat. Cum reușiți să stați conectată la toată sursa asta imensă de literatură și să faceți selecția pentru „Raftul Denisei”?

Denisa Comănescu: Asta e viața mea, de fapt. Și ziua, și noaptea asta fac. E frustrant, totuși, pentru scrisul meu.

Reporter: Mai aveți timp să mai scrieți?

Denisa Comănescu: Rar. Din cauza asta nu mă simt bine în pielea mea.

Celălalt mare scriitor american îl lansez la acest Gaudeamus. E un scriitor colosal. Face parte dintre marii romancieri ai Americii. A murit acum câțiva ani. Numele lui este James Salter. Am optat pentru ultimul lui roman, chiar din 2015, când a murit, Tot ce este, tradus excelent de Radu Paraschivescu. Este romanul unui personaj care vrea să eludeze istoria, pentru că a reușit să scape de pe o navă care a fost torpilată când mergea spre Okinawa. N-a reușit să se adapteze la lumea de după război. A încercat să aibă cât mai multe experiențe sexuale, să nu se implice emoțional. A încercat să fie personajul din istorie fără istorie, așa cum s-a întâmplat cu o întreagă generație americană post-război și cu o altă generație, mai târziu, după anii ’60, cu cei care au fost în Vietnam. Romanul, așa cum arată și titlul, Tot ce este, radiografiază istoria americană de după război și iluminează drama bărbatului care nu mai are puterea de a crede în ceva. Este un roman foarte bun și sper să se vândă ca să pot să continui publicarea lui James Salter în România.

Am un invitat la acest târg de carte, un scriitor din China, Liu Zhenyun, care e considerat unul dintre marii umoriști chinezi. De fapt, romanul lui, Nu mi-am omorât bărbatul, este o satiră la adresa birocrației, la adresa sistemului judiciar, la adresa claselor din China contemporană. Este un roman foarte interesant, iar personajul principal este iar o femeie. E o femeie foarte puternică, care vrea să-și găsească dreptatea ei. Are un copil, un soț, rămâne gravidă, și în momentul ăla îi vine ideea – pentru că nu era voie în China să ai doi copii – și atunci divorțează pentru a naște copilul și a se recăsători cu fostul ei soț. Numai că el se îndrăgostește de alta și se însoară cu ea. Femeia asta vrea să-și câștige dreptatea ei și merge 20 de ani până la ședințele poporului de la Beijing. Romanul e plin de umor, dar în același timp e o întreagă tragedie. Un autor chinez foarte bun, tradus în peste 30 de limbi. E o satiră îngrozitoare la ceea ce se întâmplă în China. De fapt, romanul a fost ecranizat de americani, titlul filmului a fost, bineînțeles din rațiuni comerciale, Eu nu sunt doamna Bovary. Scriitorul va veni sâmbătă și avem lansarea la ora 15.00 aici, la Tîrgul Gaudeamus.

Un alt scriitor interesant, de data asta israelian, este Eshkol Nevo, cu un roman despre ce ceri de la viață și ce-ți oferă ea. Ceea ce face cu multă subtilitate Eshkol Nevo este să reliefeze ce se întâmplă în societatea israeliană contemporană. Romanul lui, Simetria dorințelor, vorbește despre patru prieteni din copilărie, foarte diferiți, care hotărăsc să se întâlnească din patru în patru ani, când are loc campionatul mondial de fotbal. Și la un moment dat mai hotărăsc ceva: să scrie fiecare trei dorințe pe o hârtie și peste patru ani să vadă ce s-a întâmplat. Ajung și la întâmplări tragice, căci dorințele unora devin împlinirile altora. E o testare a unei prietenii între bărbați, ce înseamnă prietenia și în același timp despre valorile umane, dacă se poate schimba caracterul pus în niște situații limită. De altfel, Eshkol Nevo va vizita România și vom avea lansarea pe 5 decembrie la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Un eveniment pentru mine este publicarea volumului al II-lea din seria de autor dedicată lui Ezra Pound, traducere și prefață de Radu Vancu. Sunt două texte esențiale, este vorba de ABC-ul lecturii și Ghid spre Kulthură. Sunt două manuale pentru uzul nostru, al tuturor, despre cum se citește literatura, mai ales poezia, vorbim despre ABC-ul lecturii, și cum se scrie poezia. Ginsberg spunea că el, înainte de a scrie ceva important, mai citea o pagină-două din ABC-ul lecturii de Ezra Pound. Este o ediție de Horia-Roman Patapievici.

Mai este un volum delicios, de un scriitor foarte vandabil și pe care eu îl prețuiesc foarte mult, Eric-Emmanuel Schmitt, cu noul lui roman din seria de autor dedicată lui, Doamna Pylinska și secretul lui Chopin. Este acel tip de roman care te învață o mulțime de lucruri, și despre caracterul omului, și mai ales despre ce înseamnă muzica. E o obsesie a lui Eric-Emmanuel Schmitt. În cazul în speță este vorba despre muzica lui Chopin. Într-adevăr, la sfârșitul volumului ești îndrăgostit de Chopin și vrei să-l asculți neîntrerupt.

În încheiere aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre romanul care sper să se vândă cel mai bine la acest târg de carte, Brisbane, de Evgheni Vodolazkin. Iată, un alt roman tot despre muzică, într-un fel. Doi scriitori în același an, pentru că și-au publicat cărțile la sfârșitul lui 2018, care sunt obsedați de muzică, care înțeleg că sufletul nostru are nevoie de vindecare, iar vindecarea asta poți s-o faci prin muzică și prin cuvinte.     

Patreon - O mie de semne
Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.