M-am delimitat de ceva vreme, cu mici excepții, de politica făcută în public și implicit de comentariile aferente, așa că, pentru a demonstra că totuși sunt bărbat(ă), o să mă întorc unde mă simt foarte bine, adică în librărie. Este locul de unde, pe lângă intrumente de scris, produse de papetărie & alte ceaiuri exotice, mi-am cumpărat majoritatea cărților pe care le am în bibliotecă.

Voi fi catalogat drept idealist, deși istoria i-ar contrazice pe cei care ar lansa o astfel de afirmație, când voi spune că ieșirea din situația tragică & hilară în care ne aflăm depinde în mare măsură de poezie. Dacă oamenii ar vedea poeticul din ei, cu tot ce înseamnă angajament social sau politic, lirism, romantism și așa mai departe, am trăi într-o lume mai bună, mai realistă, mai logică, mai empatică și mai permisivă, în ciuda faptului că mulți vor spune că poeții sunt orgolioși, conflictuali și cu capul în nori când fac judecăți cu privire la viața publică (deși un exemplu ca Radu Vancu ar arunca în aer un asemenea raționament).

Eu îmi amintesc că acum 29 de ani, la Revoluție (fiindcă da, cred că a fost o Revoluție), un poet (și știu că o să strâmbați din nas, fiindcă nu agreați personajul, dar să nu uităm ce acte de curaj a făcut în timpul unei dictaturi care putea să-l suprime în orice moment) a apărut la televizor și a spus, alături de un actor (care și el este un poet, în felul lui): „Am învins!” Poetul era Mircea Dinescu, iar actorul Ion Caramitru. Lucrurile s-au mai schimbat în ceea ce-i privește, însă faptul istoric rămâne fapt istoric și nu-l putem șterge din memoria colectivă.

Am citit și anul ăsta multă poezie. Lucrul care mă bucură nespus este că această poezie care mi-a picat în mână este de bună și foarte bună calitate. Long story short, trebuie să spun că am citit o singură carte proastă de poezie, „Întâmplări din ținutul misterios” (despre care am și scris pe www.omiedesemne.ro), însă când vine vorba de Gabriel Chifu nu cred că mai poate fi vorba de o surpriză.

Trebuie să spun de la bun început că vorbesc aici de cărțile pe care le-am cumpărat & citit anul acesta, nu neapărat despre cărțile apărute de-a lungul anului. Înainte de toate, însă, e necesar să amintesc câteva dintre editurile care au făcut posibilă apariția acestora: Casa de Editură „Max Blecher”, Fractalia, Charmides, Next Page, Tracus Arte, Cartea Românească, Casa de Pariuri Literare, Vinea, Nemira, Brumar, Cartier, Paralela 45. Toți cei care stau în spatele acestor nume de edituri trebuie felicitați. Fără ei, poezia nu ar muri, dar nici bine nu s-ar simți.

Iată cărțile de poezie cumpărate (sau dăruite de prieteni) & citite anul acesta, pe care am reușit să le extrag din haosul bibliotecii mele (probabil că multe au rămas ascunse undeva, însă pe măsură ce le voi găsi le voi adăuga aici):

„Insectarul Coman”, de Dan Coman (Charmides, 2017)
„Păpușa de ceară”, de Ana Dragu (Charmides, 2017)
„Păzitoarea”, de Ana Dragu (Charmides, 2012)
„Borderline”, de Ana Dragu (Charmides, 2017)
„Priveliști”, de Alexandru Vakulovski (Charmides, 2017)
„Unchiul este încântat”, de V. Leac (Charmides, 2013)
„Desprindere”, de Mina Decu (Charmides, 2018)
„Dar tălpile tale unde sunt?”, de Valeriu Mircea Popa (Charmides, 2016)
„Staniol”, de Daniela Rațiu (Charmides, 2018)
„Mici cutremure”, de Ligia Keșișian (Charmides, 2017)

„Tehnici de camuflaj”, de Robert Șerban (Tracus Arte, 2018)
„Important e să te faci nevăzut”, de Radu Ștefănescu (Tracus Arte, 2016)
„Indigo”, de Alina Purcaru (Tracus Arte, 2018)
„Teritorii”, de Cristina Stancu (Tracus Arte, 2017)

„Arsura umblă după trup”, de Viorica Răduță (Next Page, 2018)

„Bazooka Girl”, de Constantin Abăluță (Casa de Editură Max Blecher, 2012)
„Mai sincer ca Himalaya”, de Constantin Abăluță (Casa de Editură Max Blecher, 2018)
„FRAHT”, de Rodica Draghincescu (Casa de Editură Max Blecher, 2018)
„Jedi de provincie”, de Radu Andriescu (Casa de Editură Max Blecher, 2018)
„E timpul să visăm un măcel”, de Ionel Ciupureanu (Casa de Editură Max Blecher, 2018)
„O dronă care să mă vrea în sfârșit doar pe mine”, de Robert Gabriel Elekes (Casa de Editură Max Blecher, 2018)
„Krav maga”, de Ioan Șerbu (Casa de Editură Max Blecher, 2018)
„Sfidarea stafidelor”, de Onisimus Lang (Casa de Editură Max Blecher, 2018)
„Povești de trecere cu noi”, de Adriana Teodorescu (Casa de Editură Max Blecher, 2018)
„Noapte-lumină”, de Ovidiu Komlod (Casa de Editură Max Blecher, 2017)
„Ușor desincronizat, aproape imperceptibil”, de Nicoleta Nap (Casa de Editură Max Blecher, 2017)
„Cuticular”, de Mihok Tamas (Casa de Editură Max Blecher, 2017)

„După-amiaza unui câine”, de Grigore Șoitu (Paralela 45, 2018)
„Instituția”, de Andreea Lupu (Paralela 45, 2018)
„Evitați excesul de sare, zahăr și grăsimi”, de Dumitru Bădița (Paralela 45, 2018)
„Cântec de leagăn pentru generația mea”, de Cosmin Perța (Paralela 45, 2018)
„Produse miraculoase”, de Angelica Stan (Paralela 45, 2018)
„Zmeii sunt de treabă”, de Lavinia Bălulescu & Constantin Bălulescu (Paralela 45, 2018)
„pH 2.1”, de Lorena Enache (Paralela 45, 2018)

„Lucru de mînă”, de Alice Popescu (Casa de Pariuri Literare, 2017)
„Stau jos și tac”, de Iulian Leonard (Casa de Pariuri Literare, 2017)
„Schimbare de altitudine”, de Virgil Botnaru (Casa de Pariuri Literare, 2017)

„Dar noi suntem oameni obișnuiți”, de Diana Geacăr (Cartea Românească, 2017)

„Monoideal”, de V. Leac (Nemira, 2018)
„Sisteme de fixare și prindere”, de Ștefania Mihalache (Nemira, 2016)
„Tribar”, de Andra Rotaru (Nemira, 2018)
„Frigul (elegie)”, de Mihai Ignat (Nemira, 2018)
„Bani. muncă. timp liber.”, de Elena Vlădăreanu (Nemira, 2017)
„Dodii”, de Florin Dumitrescu (Nemira, 2016)
„Cele mai mici proze”, de Doina Ioanid (Nemira, 2017)
„Jocul de-a amiba”, de Tara Skurtu (Nemira, 2018)
„Dadi”, de Sebastian Sifft (Nemira, 2017)

„Dați totul la o parte ca să văd”, de Eugen Cioclea (Cartier, 2018)

Mai sunt multe volume de poezie pe care mi le doresc, însă la care n-am ajuns din cauza lipsei banilor, dar nu asta e important. Important este că România are poeți foarte buni. Cărțile de mai sus dovedesc asta. Îi desfid pe cei care afirmă că suntem o cultură de mâna a șaptea și că în România apare multă maculatură poetică.

O fi și ceva maculatură, dar dacă vă uitați la lista de mai sus (care poate fi lesne completată cu multe alte titluri care deocamdată îmi lipsesc), ar trebui să-mi dați dreptate când afirm că avem o poezie de prim raft. Nu folosesc cuvinte mari, nu încerc să aduc laude gratuite, ci doar mă străduiesc să repun lucrurile în ordinea lor firească.

Iar firesc înseamnă afirmația că poezia noastră, în ciuda așa-zisei inflații de poeți și de poezie, măcar din punctul de vedere al volumelor prezentate aici, este una de excepție. N-am să obosesc niciodată să afirm asta.

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/