Vorba lui Frank O`Hara, elementele necredinței sunt foarte puternice dimineața. De data asta însă nu e vorba însă despre necredința aia, ci despre cu totul altceva: nu mai cred, în dimineața asta, că un eveniment poate fi reușit doar dacă asistența e numeroasă, pereții sunt tapetați cu sclipici și invitații sunt celebri. Aseară, la Bistro Matrioșka din strada Visarion nr. 20, am avut această revelație minoră după ce am participat la ediția cu numărul 135 a Galeriei Întâlnirilor, eveniment coordonat de Daniel Sur și derulat sub egida Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane.

Invitați au fost Diana Iepure și Florin Dumitrescu, asistați de o mână de oameni, printre care s-au aflat, evident, subsemnatul, precum și Sorin Gherghuț (adus de Florin Dumitrescu), Florin Hălălău și Cătălina Bălan, veniți din motive evidente. Protagoniștii serii au venit să ne arate câteva din calitățile lor de poeți, cu un bonus din partea Dianei, care în deschidere a interpretat la pian un vals al compozitorului britanic Archibald Joyce. Daniel Sur și-a luat apoi în serios rolul de moderator și a deschis discuția mai mult decât colocvială cu invitații săi.

carturesti.ro

„S-a întâmplat ieri un lucru minunat: sunt așa de fericit încât e fericirea prea mare ca să mă bucur de ea. Nu încape în mine. Eu sunt textier la Sarmalele reci. Oricâte lucruri, oricâte formule mai încerc, lumea tot mă recunoaște și spune: «Da, da, Florin Dumitrescu! E ăla cu Sarmalele reci!» Deci până la urmă am amprenta asta, am eticheta asta, ștampila asta pusă… Ieri m-am întâlnit cu cei mai vechi din trupă și, ei bine, da, se întoarce Iordache! O să avem iarăși, ca pe vremuri, energia și toată creativitatea de atunci. Se întoarce saxofonistul și compozitorul principal, Mihai Iordache, și suntem cu toții foarte fericiți și energici” a spus Florin Dumitrescu în micul intro dinaintea lecturii.

[image_with_animation image_url=”2432″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

„Să vorbesc despre cariera mea literară nu cred că e cazul, fiindcă nu am o carieră literară. Mă bucur însă că există oameni din lumea literară care îmi apreciază poezia. Am scos două cărți de poezie, una s-a bucurat, sau nu s-a bucurat, de succes prea mare. Cea de-a doua carte a fost bine primită, zic eu. Mai am o carte care e gata și ar trebui să apară anul viitor” a promis Diana, moment în care Florin Dumitrescu a completat-o și a dezvăluit, în avanpremieră, că volumul va apărea la Editura Nemira, în Colecția Vorpal, care este cordonată de Svetlana Cârstean. De altfel, tot în aceeași colecție, Florin Dumitrescu a publicat în 2016 volumul „Dodii”, despre care a mărturisit că „a fost receptată destul de bine, dar încă mai împing la ea”.

După micul intermezzo muzical oferit cu generozitate de Diana, a urmat recitalul poetic al celor doi invitați. Nu vă gândiți însă la atmosfera aia sobră, în care un poet gâtuit de emoție recită, în fața unei asistențe severe, câteva producții lirice. N-a fost deloc așa. E aproape imposibil să redau în scris nu doar emoția provocată de poemele citite, ci și felul în care ele au fost interpretate, ca să spun așa. Au fost momente în care s-a râs datorită calambururilor inconfundabile ale lui Florin Dumitrescu, sau s-a ascultat cu un fel de emoție plină de empatie textele atașante ale Dianei din volumul „O sută cincizeci de mii la peluze”.

„Am ieșit din camera Republicii Moldova în 2003. Fiind în Republica Moldova, am văzut poezia din România prin ferestrele internetului. Așa am cunoscut poezia românească contemporană. Am citit revista Contrafort de la Chișinău, care era o revistă foarte bună și publica scriitori români. A început să se dezvolte internetul, atunci, la începutul anilor 2000, și am dat de revista Tiuk!  a lui Mihai Vakulovski, unde l-am citit și pe Florin Dumitrescu prima oară. În revista Tiuk! am citit foarte multă poezie românească underground care mi-a plăcut. De fapt, eu am cunoscut poezia românească contemporană în sens invers, pornind de la fracturiștii Dumitru Crudu, Marius Ianuș, de la frații Vakulovski, Deci pornind de la poezia lor am mers invers, pentru că eu nu veneam din zona literară. Poate de-aia poezia mea n-a fost influențată niciodată nici de Marin Sorescu, nici de Nichita Stănescu. Nu am simțit niciodată nevoia să fiu un emul de genul ăsta. Am văzut foarte mulți poeți români care au mers pe calea asta. Eu, în schimb, m-am salvat tocmai prin faptul că am pornit de la poezia contemporană din anii 2000, pe sens invers. (…) Când am venit la București, în 2003, și când m-am cunoscut cu Florin (Hălălău), soțul meu, el avea o bibliotecă foarte bogată, inlusiv cu poezie. Atunci eu am venit și am primit ca zestre această bibliotecă a lui și am început să citesc” a mărturisit, la un moment dat, Diana Iepure.

[image_with_animation image_url=”2440″ alignment=”center” animation=”Fade In” box_shadow=”none” max_width=”100%”]

„M-am format cu optzeciștii, la fel ca și Gherghuț, cu cei din Aer cu diamante. Îmi plăceau însă și Bogdan Ghiu, Liviu Ioan Stoiciu, însă Cărtărescu, Iaru, Coșovei și Stratan erau cap de vidia. M-au influențat mai mult ei” a spus și Florin Dumitrescu, care la acest moment a fost întrerupt de Diana cu o scurtă poveste despre „optzeciști”:

„Apropos de optzeciști, că mi-am amintit acum. Scriam eu poeme, așa, și aveam un prieten la Chișinău și îl tot terorizam cu poemele mele. Îi ziceam: «Hai să-ți citesc ce-am scris!» El asculta și râdea și-mi spunea: «Auzi, fă-ți și tu un doctorat, ca omul! Ocupă-te și tu cu ceva normal! Hai, dă-mi poemele alea ale tale ca să i le duc lui Emilian Galaicu-Păun ca să-ți spună să te lași și să te ocupi și tu de ceva serios!» Galaicu mi-a dat să citesc optzeciștii și atunci i-am citit! Mi-a zis că am șanse, nu mi-a zis să nu mai scriu, dar chiar dacă-mi zicea, nu știu dacă neapărat îi urmam sfatul.”

nemira.ro

„Era spre sfârșitul anilor `80, mergeam la Cenaclul Universitas și era deja formată o promoție de nouăzeciști. L–am prins citind pe Cristi Popescu. M-a isterizat complet, pentru că așa ceva nu mai auzisem atunci. Era și ceva foarte comic și spectaculos. Îmi venea să râd tot timpul, isteric, așa… Multe chestii erau tragice, nu se cădea să râzi, dar Cristi Popescu a avut un impact foarte mare asupra mea. Le zicea nouăzeciști în ideea că lor o să le vină rândul să publice în anii `90” a continuat ideea anterioară Florin Dumitrescu.

Aș mai putea să redau numeroase astfel de momente din excelenta seară pe care am petrecut-o la Bistro Matrioșka, însă mi-e teamă că aș întinde acest material mai mult decât s-ar cuveni și ar fi suportabil, ca lungime, cititorului. În orice caz, chiar dacă aș face-o, sunt convins că nu aș plictisi. Am fost puțini oameni aseară la Galeria Întâlnirilor. Nu știu cum ar fi fost atmosfera dacă salonul de la etaj al restaurantului ar fi fost plin ochi. Poate că ar fi fost mai bine, poate că nu. Ce știu sigur este că, și așa, am avut ocazia să mă aflu lângă niște oameni calzi, care au creat un ambient atașant și o întâlnire de ținut minte. Iar celor care n-au fost acolo nu pot să le spun decât un singur lucru: habar n-aveți ce-ați pierdut!

gelu diaconu
https://www.facebook.com/omiedesemne/

Author

Scriu poezie, proză și, din când în când, despre cărțile pe care le citesc. Pasionat de istoria Bucureștiului. Reporter și fotograf de ocazie. Mă consolez cu Pink Floyd.

Write A Comment